Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind ­ cine o va moşteni?
Ah, în două părţi dopotrivă-mpărţi bogăţia-i ­
Ţie: frumseţe ş-amor; mie: durere şi dor.

*

Ce cumplit este amorul, deşi dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent.

*

Pallas ­ în Lacedemon ­ văzu pe Venera armată:
­ Aide acum să luptăm, judice Paride-acum.
Venera însă răspunse: ­ Armată mă-nfrunţi temerară?
Eu, pe când te-am învins, ştii cum că goală eram.

*

­ Cum poţi s-omori un colibri, diamant frumos de aer?
Nu e frumos şi strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?
­ De ce mai flutură şi el sclipind o aripă luxoasă?
Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.

*

Anii fug ­ cu ei viaţa ­ cu ea totul.
Azi suntem, iară mâne cinis et umbra;
Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
       Cupă de aur.

*

Cine-a făcut din trestii mai întâi şi-ntâi un fluier
Şi a săpat întâiul verset într-o coajă de copac,
De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară
O icoană. Nu; amorul nu mai e atât de grabnic.
Iară mintea e înceată.