Expediţie persană pentru pedepsirea sciţilor din stepele nord-pontice. Din relatările lui Herodot despre conflictul dintre perşi şi sciţi, aflăm că regele perșilor Darius (522 – 486 î.Hr) a ajuns în regiunea Dunării inferioare urmărind asigurarea flancului drept şi a spatelui frontului, atragerea tracilor şi macedonenilor în sfera de influenţă persană şi izolarea polis-urilor Greciei pe care urmărea să le supună.

A traversat Bosforul pe un pod de vase, îndreptîndu-se pe coasta de vest a Mării Negre spre teritoriul sciţilor, cu o armată de 700 000 de oameni şi 600 de corăbii, după spusele lui Herodot. „După ce au mers cale de două zile în susul fluviului (Dunărea), de la mare, oamenii au construit un pod peste fluviu, acolo unde se despart gurile Istrului”, relatează Herodot. Probabil se are în vedere locul între Tulcea şi Isaccea.

Triburile tracice din apropierea coloniilor greceşti Apollonia şi Mesembria au fost supuse fără luptă. Unicii care au opus rezistenţă au fost geţii: „Înainte de a ajunge la Istru, birui mai întîi pe geţi…”. Aceştia au fost înfrînţi chiar dacă sînt consideraţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, scria Herodot. Superioritatea armatei persane era covîrșitoare.

Consecinţa imediată a expediţiei a fost încadrarea Dobrogei şi a coastei populate de traci în Imperiul Persan.