De o tânără puiculiţă, un cocoş amorezat
O ruga să-i fie milă, de al său amor înfocat
Şi să-i dăruiască aceea ce amorezaţii vor.
— Nu te-ndura, îi zice el, fie-ţi milă! iacă mor!
El era isteţ, galant şi frumoasii îi plăcea,
Dar se temea
Că îl ştia
Ca tainele nu păzeşte.
— Gustul să ţi-l împlineşti,
Îi zice ea, numai cauţi şi apoi, cântând în glas mare,
Vei da de ştire în tot satu că nu mai sunt fată mare.
— Ah, nu te teme, copilo! Eu sunt un cucoş cuminte
Şi de vrei, mă jur pe cinste
Sa nu cânt cât oi trăi.
— Jură-te dar, şi te-oi crede ş-apoi şi eu te-oi iubi!
Cocoşelu s-a jurat
Cu puicuţa a plecat.
După ce ş-a izbândit
Că ş-a păzit jurământu cucoşu, nu vă-ndoiţi.
A făcut precum fac mulţi din oamenii cei cinstiţi,
N-a cântat (Doamne fereşte), dar din aripi a bătut.