24 October 2018, 09:35 History 12577

Moldovenii în creaţia populară

Apărarea obştilor, a uniunilor de obşti de năvălitori a consolidat locuitorii pămînturilor Carpato-Nistrene, a întărit sentimentele de grijă pentru ocina comună, a înrădăcinat conştiinţa apartenenţei la comunitatea sa, a deosebirilor faţă de alte etnii.

Fiecare comunitate se afirmă, se cunoaşte şi este recunoscută prin istoria sa, simbolurile sale, prin realizările culturale, orientările politice, limba maternă. Dar, mai întîi, ea are denumirea sa.

Comunitatea est-carpatică chiar din perioada prestatală, în procesul de dobîndire a autonomiei şi de protejare de atentatele dinafară a spaţiului său existenţial şi-a conştientizat, şi-a întărit numele etnic de moldovan, moldoveni. Aceasta se reflectă în cele mai conştientizate, cele mai apropiate de norod creaţii – cele populare.

Consolidarea volohilor în ţinuturile carpato-răsăritene, valorificarea noilor pămînturi, apărarea lor organizată prin mobilizarea generală, afirmarea conştientizată a moldovenilor, raporturile lor cu reprezentanţii altor neamuri conlocuitoare, formarea Statului Moldovenesc, confirmarea pecetei şi a stemei statului, intrarea în istorie a primilor voievozi şi alte jaloane etnice şi social-politice ale etnosului moldovenesc sînt larg oglindite în cîntecele istorice, în legendele eponimice, în baladele populare.

Primii culegători şi cercetători ai folclorului moldovenesc au demonstrat că datinile populare şi legendele etnogenetice, eponimice, baladele eroice nu sînt numai monumente ale creaţiei populare artistice, ci şi izvoare istorice, păstrînd mărturii de mare preţ: „cum însuşi norodul lămureşte provenirea sa, popularea teritoriului etnic, care legături reciproce cele mai stabile cu alte popoare au influenţat dezvoltarea sa”.

În baladele populare moldoveneşti, ce dăinuie pînă în zilele noastre, se povesteşte despre strămutarea volohilor din Maramureş pe pămînturile puţin populate de la răsărit de Carpaţi, despre luptele de apărare a ocinilor, a obştii de năvălirile tătarilor, ungurilor, polonilor, despre originea nobilă a strămoșilor, care resping latinitatea (catolicismul) şi purtătorii ei, ocrotind credinţa adevărată - cea pravoslavnică...

Subiectul legendei istorice despre Negrea, „căpitan de plai” este cunoscut şi din alte istorisiri populare. Una dintre acestea relatează că după ce apărătorii părţilor dinspre Cîmpulung Moldovenesc au respins o altă invazie a tătarilor, „din Maramureş a venit Dragoş cu drujina sa”. Astfel memoria populară confirmă trecerea volohilor din Maramureş spre răsărit de Carpaţi. De notat: a trecut nu unul singur, ci cu drujina sa, apoi a mai chemat şi pe alţii.

Unul din cele mai răspîndite subiecte din creaţia populară moldovenească este „despre lupta lui Dragoş, presupusul întemeietor al Moldovei, cu un zimbru fioros”. În această plăsmuire populară „se afirma ideea unităţii poporului, a comunităţii lui etnice, a teritoriului pe care aveau să locuiască moldovenii”. Istorisirea populară despre Dragoş care a trecut cu ai săi din Maramureş pe pămînturile est-carpatice a fost preluată de primele istorii scrise ale Moldovei în limbile slavonă şi moldovenească.
Constatăm că trecerea volohilor la răsărit de Carpaţi, strămutare atestată documentar, probată de datele toponimice, menţionată în actele curţii şi în cronicile maghiare, este confirmată de legendele istorice, de textele eponimice, de unde a fost preluată de primele istorii scrise ale Moldovei şi moldovenilor.

Potrivit legendei „Poiana tătarilor”, trei ciobani din Ardeal au pornit spre răsărit... Trecînd prin multe locuri, prin munţi înalţi, au ajuns în Bucovina Apuseană, adică în nordul Moldovei. Unindu-se cu alţii, s-au înţeles să se apere de tătari... În alte balade cu trei ciobani doi sînt străini, de alt neam, aceştia pun la cale omorîrea celui băştinaş, ca să-i ia turma.

În spaţiul carpatic, după cum au stabilit folcloriştii, motive şi forme baladice de creaţie populară apar în veacurile VIII-X. „Moldovenii au însă subiecte ce-şi au punctul de plecare în această perioadă (secolele X-XIII): „Mioriţa”.