11 December 2017, 13:00 Restaurante și magazine moldovenești în străinătate 45930

Topul bucatelor moldovenești preferate de japonezi (FOTO)

Diana Kurata este din Republica Moldova, însă Japonia a devenit casa ei. La Tokyo ea are o familie, pe care o adoră, dar și o afacere în care pune mult suflet – primul restaurant moldovenesc de acolo – „Noroc”.

Provincial: Dvs. ați deschis unicul restaurant moldovenesc la Tokyo. Acum, la 3 ani de la deschidere, care e situația, cu ce realizări vă mîndriți? De ce „Noroc”?

Diana Kurata: Este adevărat, noi sîntem primii și unicii – eu și soțul meu, Massaki, care am deschis un restaurant moldovenesc. Pe 5 decembrie 2017 vom marca 3 anișori.

Am ales „Noroc”, pentru că întotdeauna mi-a plăcut vorba „Prost să fii – noroc să ai” J și vreau ca toată lumea să fie fericită, sănătoasă, bucuroasă – într-un cuvînt norocoasă, de aceea am decis să fie „Noroc”.

Ce ține de realizări, aș enumera mai multe. Am avut filmări la o televiziune japoneză, am făcut multe cunoștințe noi, dar, în primul rînd, au aflat japonezii de Moldova, de vinurile noastre și de bucate. La moment, numai eu știu japonezi care au început să facă afaceri cu Moldova, fiind clienții noștri la „Noroc” și le-a plăcut mîncarea și vinurile noastre. De asemenea, avem și suportul Ambasadorului RM în Japonia, Vasile Bumacov, care a susținut un masterclass pentru japonezi în restaurantul nostru.

Provincial: Ce dificultăți ați întîmpinat în primele luni de activitate?

D.K.: În primele luni de la deschidere a fost foarte greu în privința preparării bucatelor. Legumele din Tokyo nu se potrivesc bucatelor noastre, maioneza japoneză deloc nu se potrivește la salata Olivie și la „Shuba”, făina de mămăligă nu există. Așa că, în primele trei luni am găsit produse care seamănă cu ale noastre la gust, dar foarte multe le comand din Moldova.

Provincial: Ați schimbat meniul între timp… ce putem mînca în restaurantul Dvs.?

D.K.: Meniul îl puteți vedea în imaginea de mai jos, însă acesta variază în dependență de anotimp.

Cine administrează și gătește la restaurant? Mai aveți și alți angajați moldoveni sau sînt de alte naționalități?

Eu gătesc și am ajutor o moldoveancă, Ludmila, și o rusoaică, Inna. Mai lucrează cu noi în sala soțul meu și un student din Kazahstan – Marzan.

Provincial: Cine sînt clienții Dvs. de obicei, aveți și vizitatori din alte țări decît Japonia?

D.K.: De obicei, clienții mei sînt japonezi, dar desigur vin și din Moldova, Rusia, Ucraina, Italia, Filipine, România, dar, desigur, cei mai mulți sînt japonezii, pentru ei am deschis am restaurantul.

Provincial: Ce spun japonezii despre bucatele și vinurile moldovenești?

D.K.: Japonezilor le plac bucatele moldovenești, așa cum le pregătesc eu la restaurant. Ei spun că e după gustul lor, dar nu e exact ca la bunica mea. Le plac bucatele, dar cînd mai servesc și vinuri moldovenești – sînt de-a dreptul impresionați.

Provincial: Care e felul de mîncare cel mai des comandat și îndrăgit la „Noroc”?

D.K.: Primul fel care este cel mai des comandat la „Noroc” sînt sarmalele în frunze de vie, dar, din păcate, nu sînt mereu în meniu, pentru că frunzele de vie mi se aduc din Moldova. Apoi, în topul preferințelor este tocana de porc cu mămăliguță și tocană de vinete, colțunași cu brînză și mărar și, desigur, zeama cu borș acru din Moldova.

Provincial: Cum arată viața Dvs. în Japonia, ce activități aveți și cum v-ați adaptat în capitala Japoniei?

D.K.: În Japonia e ușor de trăit, dacă ai o susținere așa precum eu am. Sînt căsătorită deja de 13 ani, am un soț înțelept și care mă susține în toate. El a lăsat serviciul unde a lucrat 20 de ani și mă ajută la restaurant. Avem doi copii: fata de 11 anișori și băiatul de 9 anișori. Sînt fericită și consider că sînt împlinită, avînd o familie iubită și afacerea pe care mi-am dorit-o.

Provincial: Admiteți o revenire definitivă în Moldova, dar în vacanțe – cît de des veniți? Ce vă lipsește cel mai mult din Moldova?

D.K.: Nu m-am gîndit să revin definitiv în Moldova, eu deja pe jumătate sînt japoneză și casa mea e aici, dar, desigur, îmi e dor de apropiați – de mama, sora, bunel și alții. În Moldova am fost ultima dată patru ani în urmă și, cred că, peste un an o să pot veni. Îmi lipsesc foarte mult șezătorile noastre din Moldova, cînd ne întîlneam cu toate neamurile la tăiatul unui porc ori la o clacă.

Provincial: Ce planuri aveți pentru viitor?

D.K.: Îmi doresc, în viitor, să organizăm o șezătoare – masterclass de pregătire a colțunașilor, cu moldoveni și japonezi. Și îmi mai doresc să dezvolt o rețea de restaurante moldovenești „Noroc” în Japonia.