Sărbătoarea Sfîntului Andrei – semnificaţia tradiţiilor

Astăzi creştinii ortodocşi marchează sărbătoarea Sf.Andrei. Despre Sf. Apostol Andrei (30 noiembrie/13 decembrie) se spune că era primul dintre ucenicii lui Hristos, frate cu sf. Apostol Petru, ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul.

Era originar din Betsaida. După ce se hotărăşte sa-l urmeze pe Iisus Hristos, devine „cel dintîi chemat”, după cum spun scripturile bisericeşti. După Învierea lui Iisus şi coborîrea Spiritului Sfînt (la Rusalii), apostolii s-au întîlnit şi au tras la sorţi cine şi unde se va duce pentru propovăduirea credinţei creştine. Ţinutul Sciţiei şi Traciei i-a revenit cică Sfîntului Andrei. După multe peregrinări, el se stabileşte în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, lînga Corint, Grecia unde este executat din ordinul guvernatorului roman Aegeas pe timpul domniei Împăratului Nero. Surse bisericeşti mărturisesc că Sfîntul Andrei condamnat la moarte, a rugat să fie răstignit pe altfel de cruce decît Iisus, aşa el a fost răstignit pe o cruce în forma de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfîntului Andrei”. Astăzi această formă a crucii se regăseşte pe steagul Scoţiei, Irlandei, cel al Flotei militare ruse etc.

Sfîntul Apostol Andrei este, conform tradiţiei, primul care a adus creştinismul pe meleagurile noastre. De aceea, mai ales în zonele rurale, au existat şi înca se păstrează o multitudine de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri în care elementul pagîn se imbină cu cel creştin.

Sărbătoarea are mai multe denumiri: Andrei de Iarnă, Sîntandrei, Moş Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Undrea, Îndrea. Este singura sărbătoare de peste an, care a dat denumirea populară unei luni - decembrie, după cum ştim în popor e numită - Îndrea, Undrea. Se credea, că de la ziua Sf. Andrei începe iarna, care pune stăpînire pe lume.

Multe dintre obiceiurile de Sf. Andrei sînt descrise în legende. În noaptea Sfîntului Andrei erau practicate diverse ritualuri menite să protejeze oamenii, animalele şi gospodăriile. Tot de Sfîntul Andrei se zice, era timpul benefic să se comunice cu spiritele de dincolo.

În noaptea de Sîntandrei fetele mari (nemăritate) puteau să-şi afle ursitul. Sînt cunoscute numeroase magii, practicate de fete în seara lui Sîntandrei. Ele se adunau la o casă în seara de 29 noiembrie /12 decembrie şi încercau să-şi afle ursitul. Cum se însera bine, fetele de altădată fie practicau metodele ştiute de la mame, mătuşi, fie se concentrau asupra uneia, ca să li se contureze chipul ursitului. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului. Alte fete noaptea mergeau spre gard cu ochii închişi şi trebuiau să numere nouă pari şi să-l lege cu aţă. A doua zi se uitau şi dacă era neted parul, apoi şi ursitul urma să le fie tînăr, dacă era cioturos - mirele urma să fie bătrîn.

În afară de practici magice în seara Sf. Andrei flăcăii şi fetele mari petreceau împreună, se veseleau, făceau o turtă, numită „turta de Andrei”, care se atîrna la coardă şi toţi trebuiau să sară să o apuce cu gura. Se organizau şi alte jocuri distractive.

Femeile au rolul de a-şi proteja familia împotriva strigoilor, întorcînd toate oalele din casă cu gura în jos sau împrăştiind prin gospodărie bucăţi de pîine pentru ca strigoii să le mănînce şi să nu pătrundă în casă. Pentru ca se ştie că strigoilor le place să se adăpostească la căldură, în ziua Sfîntului Andrei, cenuşa calda trebuia şi ea scoasă din sobă. Oamenilor le revine datoria de a se proteja împotriva vîrcolacilor prin arme redutabile: usturoi şi candelă, aceasta din urma păstrîndu-se aprinsă pe tot parcursul nopţii.

Astfel, multe dintre practicile de apărare magică erau respectate de către femei: ele nu torceau cu o săptămînă înainte de Sf. Andrei, nu măturau, nu făceau pomană, nu dădeau nimic cu împrumut de teama feluritor pagube. Nu foloseau unele obiecte, cum ar fi pieptenele. De la această zi şi pînă la Crăciun nu se lucra la război, nu se torcea şi nici nu se ţesea.

Tinerii de la sudul Moldovei în noaptea Sîntandreiului păzeau usturoiul, ca să nu fie furat de strigoi. Se adunau la o casă mai mulţi flăcăi şi fete mari. Tinerii stăteau toată noaptea la masă, mîncau şi petreceau în veselie, fetele erau mereu atente ca nu cumva cineva să le fure usturoiul. Dacă se fura din usturoi nu era bine. Acelei fetei căreia i se fura usturoiul nu-i mergea bine. În zori, înainte de a se despărţi, fiecare fată îşi lua usturoiul şi-l ducea la biserică, iar apoi acasă îl punea la icoane. Acest usturoi din noaptea Sf. Andrei, era bun „de dragoste”. De la această „pază a usturoiului” provine zicala „Parcă a păzit usturoiul” - i se spunea aceluia, care avea ochii roşii de nesomn.

Multe din preparatele culinare din această noapte erau pregătite cu usturoi. Se făceau „balabuşte” cu usturoi. De asemenea, se consumau băuturi şi alimente rituale, precum braga, covaşa. Toate aceste băuturi şi alimente condimentate cu usturoi erau consumate în cadrul unor practici de purificare a trupului şi a sufletului, practici absolut fireşti în preajma acestui străvechi început de an.