Zahorna este un sat din cadrul comunei Chițcani, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Căușeni și la 82 km de Chișinău. Satul Zahorna a fost menționat documentar între anii 1429 - 1463.
Read more
|
Ostalep: Statalitatea Moldovei necesită să fie „resetată”
Din 2018 va începe procesul de reintegrare a Republicii Moldova, însă acest proces ar putea dura și zece ani de zile.
Politologul Valeriu Ostalep susține că este timpul ca actuala clasă politică de la Chișinău să ajungă la o maturitate politică și să înțeleagă ceea nu a înțeles timp de 25 de ani, mai exact, că lucrurile în stânga Nistrului nu mai pot continua așa.
"Regiunea transnistreană s-a consumat din toate punctele de vedere, acolo nu mai există economie, nu există un concept de îmbunătățire a vieții oamenilor și contravine intereselor noastre, a tuturor. Nimeni nu are de câștigat din perpetuarea acestei situații. Eu cred că și Federația Rusă conștientizează faptul că acest concept a eșuat și părerea mea este că reintegrarea Republicii Moldova este și în interesul Rusiei'', a declarat Valeriu Ostalep în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, moderată de Tatiana Cebotari.
Totodată, Ostalep menționează că nu există riscul escaladării conflictului transnistrean chiar și după ce vicepremierul rus Dmitrii Rogozin a fost declarat persona non grata în Republica Moldova, așa cum se vehiculează în societate.
"Consider că această atmosferă tensionată este creată în mod artificial și nu are nimic în comun cu realitatea. Nici oamenii de aici, nici cei din stânga Nistrului habar nu au despre o necesitate de a intra cu cineva în conflict și atunci când politicienii fac declarații cu o anumită tentă agresivă sau se tensionează situația în aspect militar, eu nu pot decât să calific aceste evenimente ca o situație creată artificial, cu anumite scopuri, care nu corespunde realității'', mai spune fostul viceministru de Externe.
Mai mult decât atât, Valeriu Ostalep consideră că este impetuos necesar un nou concept de Constituție, o nouă Declarație de Independență și un nou imn al Republicii Moldova, toate acestea după ce va demara procesul de reîntregire a țării.
"Eu cred că a apărut necesitatea gândirii unui nou concept de Constituție, bazat pe o nouă Declarație de Independență, care să i-a în primul rând în considerare principiul de bază al noii Declarații de Independență care ar trebui să presupună excluderea categorică a oricărei posibilități de atentat la suveranitatea și la statalitatea Republicii Moldova, fără interpretări duble, că așa sau altfel poate fi lichidată statalitatea noastră. E cred că o astfel de declarație va fi susținută de majoritatea populației, în proporție de 98 la sută'', a declarat Valeriu Ostalep în cadrul aceleiași emisiuni.
Source:
Zahorna este un sat din cadrul comunei Chițcani, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Căușeni și la 82 km de Chișinău. Satul Zahorna a fost menționat documentar între anii 1429 - 1463.
Read more© Moldovenii.md all rights reserved.
Is forbidden to copy the materials without the owner’s consent.
The information published on the site can be taken only by indicating the source www.moldovenii.md .
If you have any questions please contact us by email: support@moldovenii.md
www.moldovenii.md does not support and does not promote any of the political parties.
Comments
(0)