31 August 2018, 13:00 Moldovan reality 14660

Limba noastră-i o comoară…

Aceste rînduri din poezia lui Alexei Mateevici scrisă în îndepărtatul an 1917, care au devenit peste şapte decenii şi jumătate textul imnului Republicii Moldova sînt un fel de motto pentru Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră”.

Este sărbătorită în republică din 1990, atunci cînd limbii populatiei indigene din Republica Moldova i-a fost acordat statutul de limbă de stat, pe baza grafiei latine. Axul principal al festivităţilor care au loc în această zi, conform ideii inițiatorilor sărbătorii şi a organizatorilor programelor anuale este spiritualitatea naţională, conservarea şi dezvoltarea limbii materne, tradiţiilor şi libertăţilor asociate cu dezvoltarea culturală a societăţii.

După partea oficială, care constă din depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, epicentrul evenimentului se transferă pe  Aleea clasicilor  literaturii situată în același parc, pe scenele și estradele de vară, în piețele din oraşe şi sate, unde răsună poezii și proză, cuvîntări și  cîntece, au loc  spectacole de teatru și ale artiștilor amatori.

Un aspect important al programului festiv - un tribut adus memoriei personalităţilor de cultură care au adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea limbii materne şi a literaturii naționale.

Organizatorii sărbătorii, conform tradiţiei, sînt Ministerul Culturii, uniunile de creaţie, Biroul Relaţii Interetnice, asociaţiile nonguvernamentale.

Poezia lui A.Mateevici „Limba noastră”

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.