31 August 2018, 11:00 Celebrities 15313

Alexei Mateevici – cîntăreț al limbii materne

Alexei Mateevici (născut la 27 martie 1888, Căinari – decedat la 24 august 1917, Chișinău) este preotul-poet şi poetul-preot, care a cîntat cu dăruire totală necazurile şi năzuinţele moldovenilor, a elogiat limba moldovenească, a scris în competenţă de cauză despre influenţele slavone asupra limbii materne.

S-a născut în familia preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, şi a Nadejdei (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani. Alexei învaţă la şcoala primară din Zaim, unde părinţii se mută cu traiul. Aici savurează minunatele colinde şi hăituri, poveşti şi balade, auzite de la părinţii şi de la ţăranii din sat. În 1897 e dat la şcoala teologică din Chișinău, pe care o absolveşte (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, „cu privilegii”. Îşi continuă studiile la seminarul teologic, unde se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, coleg la seminar. Tatăl lui Alexei Mateevici decedează la 43 de ani.

În 1907, în primele numere ale ziarului „Basarabia” (din 1907) publică poeziile „Ţăranii”, „Eu cînt”, „Ţara”, precum şi articolele „Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi „Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.

Devenit student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914, „Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”.Traducerile sale din literatura rusă clasică de asemenea sînt o şcoală serioasă pentru poet. Studierea profundă a literaturii înaintaşilor, a trecutului istoric şi cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În revista „Luminatorul” tipăreşte studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.

În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi şi se repatriază la Chişinău. Un timp predă limba greacă la seminarul unde învăţase. Este preocupat de viitorul meleagului natal, de vestigiile trecutului, se află în tumultul vieţii, ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chișinău, vizitează străvechea biserică din Căuşeni, despre care spune că e „uimitor de bine păstrată”. În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cîntec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii moldoveneşti. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, moare la spitalul nr.1 din Chișinău şi e înhumat la cimitirul central de pe strada Armenească.

În anul 1934 pe mormîntul lui a fost ridicat un bust creat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910. Moştenirea literară a lui Mateevici a fost editată în 2 volume în anul 1993.