23 April 2015, 11:31 Folk crafts 6405

Marea pasiune pentru tradițiile moldovenești a Anei Rusu din Pereni

Scriitorul englez Samuel Butler spunea: „Munca fiecărui om este portretul său." Portretul Anei Rusu (de 66 de ani) din satul Pereni este atât munca cât și marea pasiune pentru tradițiile moldovenești. Țesutul covoarelor și a țoalelor după tehnologiile vechi i-au fost mereu activitatea de care nu s-a putut despărți.

„Am învățat să țes covoare de la 15 ani. Nana mea de botez care trăia în valea satului a fost cea care mi-a trezit interes pentru țesut. Ea mi-a arătat toate secretele unui covor de mare frumusețe, cu flori și frunze mari, cu ațe colorate..." – își amintește dna Ana.

În acele timpuri, toate femeile știau fie să țese, fie să croșeteze pentru că aceasta era menirea unei gospodine. Au fost cinci fete în familie, iar mama le-a învățat să iubească munca și să fie cuminți, ascultând de cei care le-au dat viață. Atunci când cele cinci fete și-au luat drumul său în viață căsătorindu-se, mama le-a făcut o zestre de invidiat.

Chiar dacă întemeindu-și o familie și crescând 5 copii (2 băieți și 3 fete) a lăsat țesutul pe planul doi, în colecția sa de sute de lucrări sunt covoare cu flori tradiționale moldovenești, țoale confecționate după tehnologii vechi, prosoape, fețe de masă și de perne croșetate etc.

„Din copilărie am fost învățați să muncim. În acele timpuri erau o mulțime de ferme și orice braț de muncă era binevenit. Lucram cot la cot cu părinții la fermă, iar seara țeseam covoare pentru că îmi era tare drag. Fiind multe fete în familie, dar și pentru că mergeam la nana unde se adunau mai multe meșterițe, ne ajutam reciproc. Până la urmă, nu e atât de ușor să vezi terminat un covor cât un perete de mare" – a povestit cu entuziasm mătușa.

Până în anul 1985, când a pus familia pe primul plan, a reușit să-și umple casa cu lucrări muncite de ea. Actualmente, îi este recunoscătoare lui Ion Siminică, directorul Casei de cultură din Pereni, pentru faptul că de fiecare dată când organizează expoziții, oamenii pot admira și lucrările sale. „Pe peretele Casei de cultură stă cel mai frumos covor pe care l-am țesut, cu flori roșii, mari" – a spus cu mândrie meșterița.

Soțul a susținut-o mereu, chiar și atunci când încă mai țesea, o admira pentru mâinile sale dibace ce au realizat podoabele cu care e înzestrată întreaga casă. Se simte o femeie împlinită și bogată, pentru că își are copiii aranjați la locul lor, și chiar dacă nu mai e la modă să faci zestre, le mai trimite fiicelor câte un prosop sau un șervețel la care a muncit seri lungi de iarnă.

Deși nu a mers pe la expoziții prin alte localități, a țesut pentru rudele și vecinii din sat care o apreciau pentru munca minuțioasă pe care o făcea. Îi este greu să se despartă de pasiunea sa însă are acum alte priorități, „și anii nu mai sunt aceia, din păcate sau din fericire, am schimbat acul și natra pe lucrul la pământ..." – a încheiat mătușa.