11 October 2015, 16:30 You were writing 16114

Provocarea religioasă și alegerea civilizațională

Evenimentele din Siria, au umbrit ușor starea de lucruri din Israel, și, în special, pe cea din Ierusalim. Astăzi a început cu noi forțe confruntarea populației arabe din Israel și a structurilor de forță ale statului evreiesc. Situația promite să scape de sub control. Acest lucru este deosebit de periculos pe fundalul confruntărilor dure din Siria și a apariției în regiune a unor grupări fundamentaliste radicale. Fanatismul religios cuprinde regiunea. Este posibilă penetrarea acestuia și în alte regiuni.

Ce se ascunde în spatele acestor evoluții? De remarcat faptul că factorul religios al dezvoltării societății și a omului a jucat întotdeauna un rol-cheie. Omul și-a examinat existența din punctul de vedere al umplerii acesteia cu un conținut de rezonanță emoțională interioară profundă și religioasă. Astăzi, luînd în considerație anumite așteptări în timp, dar și pe cele mesianice, această provocare pentru societate a devenit mult mai actuală. Oamenii au început să simtă plinătatea și adecvarea realităților vieții, numai în măsura în care acestea reprezintă o anumită doctrină religioasă, precum și cît de importantă se simte persoana în această structură a opiniilor, în structura ei socială. Astfel de oameni văd lumea altfel. Ei se percep pe sine și societatea într-un altfel de context, unul oarecum diferit, care manifestă pasionalism, iar uneori și agresivitate. Din ce motiv? Ei sînt aleșii lui Dumnezeu și ai destinului, și, prin urmare, potrivit lor, ei nu au dreptul la greșeală și cu atît mai mult să fie înfrînți... Astfel începe agresiunea, iar la baza ei, se presupune că s-ar afla pornirile religioase tolerante, principiile credinței și iubirii, care în realitate capătă forme radicale, care suprimă bazele inițiale pozitive ale acestora.

Israelul se confruntă cu această problemă, în baza unei noi etape a luptei pentru Muntele Templului. Istoric, potrivit acordului Guvernului Israelului și a conducerii islamice a populației arabe din Palestina, totul, în general, este determinat și formulat politic. Locurile sfinte au persoane care le preferă. Muntele Templului, unde s-a aflat Muntele Templului lui Solomon, iar acum e Moscheea Al-Aqsa aparține comunității islamice din Ierusalim. Timp de mulți ani acest lucru a fost de netăgăduit, astăzi însă din cauza intensificării confruntărilor între arabi și evrei, ciocnirile religioase au reînceput. Anume religioase, deoarece acestea sînt cauzate de anumite diferențe religioase, mesianice în înțelegerea "doctrinei avraamice". Ele nu sînt parte a conflictului etnic. Populația arabă creștină a Israelului și a Palestinei, nu ia parte la ele. Mesianismul este actual astăzi, pentru că așa precum lumea evreiască este în așteptarea lui Mesia, astfel și lumea islamică este în așteptarea lui Mahdi al său, profetului său trimis de Dumnezeu.

Același lucru este valabil și pentru creștini. Dar aici situația este mai complicată. În America, realitățile apocaliptic au cuprins întregul spectru al vieții sociale. Acestea au influențat și literatura, și cinematografia, și proiectele economice. Nici nu vorbesc despre provocările politice, căci acțiunile elitei americane în Orient sînt direct legate de cunoașterea revelației iudeo-creștine, dar și a profețiilor escatologice și a planurilor elitei. Dispensaționalismul (curent religios despre ultimele zile ale lumii creștine) ca o revelație, premoniție și așteptare a timpurilor apocaliptice pătrunde toate nivelele societății americane, fiind deosebit de puternic în cercurile elitei politice americane. Și Reagan și Bush își începeau ziua cu Biblia și predicile unor predicatori dispensaționaliști. Să ne amintim de așa-numitele predici "Majoritatea morală" și a liderilor lor, iar liderii lor erau de tipul lui John B. Grammy sau J. Falwell. Adesea, aceia erau cei mai apropiați consilieri ai lor, dar în realitate erau "cardinalii gri" ai curții interioare, care determinau mentalitatea liderilor, iar de multe ori și poziția privind politica externă și internă.

Toate acestea au rădăcini adînci în istoria Americii. Încă A. Tocqueville în anul 1830 era uimit de "atmosferă religioasă" din Statele Unite ale Americii (SUA) și a scris că în lume nu există o altă țară, unde motivația religioasă să domine mai mult sufletele oamenilor (A. Tocqueville "Democrația în America", p. 269). Toate acestea rezultă din motto-ul colonial timpuriu: "America – este țara lui Dumnezeu și a mării". Romancierul englez John Chesterton scria: "Statele Unite ale Americii − singura țară din lume creată în baza dogmelor religioase. Această doctrină este prezentată cu claritate dogmatică și chiar teologică în Declarația de Independență". Sub conducerea președintelui Washington, doar unul din zece americani făcea parte din biserică. Pe timpul lui Abraham Lincoln – fiecare al cincilea. D. Eisenhower spunea: "Sistemul nostru de guvernare ar fi lipsit de sens, dacă nu ar fi fost bazat pe o credință profundă".

Către mijlocul secolului al XX-lea, în Statele Unite ale Americii s-a creat anume o astfel de situație. Publicistul american: "În Statele Unite, la fiecare slujbă de duminică, la biserică, se adună atît de mulți oameni, cîți participă la toate evenimentele sportive importante de pe întreg parcursul anului". Punctul culminant al acestei evoluții a devenit discursul lui Ronald Reagan din 6 martie, 1984, de la Congresul Asociației Naționale a Bisericilor Evanghelice din Ohio. El a declarat atunci: "Împreună, trebuie să arătăm lumii că America rămîne o națiune unitară sub Dumnezeu".

Geneza acesteia devine clară. SUA, la un moment dat, într-adevăr, mai ales, în adîncul țării sale, au format un sentiment religios profund în rîndul maselor sociale. Oamenii nu și-ar fi putut imagina viața fără religie. Dar timpurile se schimbă, și Hollywoodul, și presa, și internetul, și cărțile, și bestseller-urile vulgare au suprimat toate acestea, cel puțin la nivelul marilor orașe. America Mică, populația din adîncul țării, care locuiește în orașe cu mai puțin de 300 de mii. de oameni poate și astăzi gîndește foarte pios, dar acest lucru nu mai are nici o influență. Ea nu are bani pentru aceasta pur și simplu. Nu există oportunități reale pentru realizarea ambițiilor sale politice și convingerilor religioase. Dar, o altă Americă, despre care a scris încă Knut Hamsun a contribuit la creșterea lumii vechi, vechiul psihotip al americanului. America marilor show-uri de la Broadway, de la Hollywood și a revistelor vulgare a înăbușit bunul proiect protestant vechi al primilor coloniști. Și iată, dacă e să ne exprimăm prin intermediul limbii etnografului rus L. Gumiliov, a apărut o himeră. O mutageneza socială și religioasă dezastruoasă. Evlavie nu există, dar misticismul nesănătos și nevrotic s-a format. Dar de ce?

Toate acestea s-au format în contextul sugestiilor zilnice din a doua jumătate a secolului al XXl-ea − ideile despre viitorul invaziei sovietice. Copiii au crescut sub influența șocului și al fricii: că în fiecare minut, permanent, există pericolul invaziei ruse. Acest lucru a creat anumite realități. Moscova nu a contribuit la pacificarea moralei în tabăra adversarului său. Celor două centre ale lumii bipolare de atunci le-a fost convenabilă menținerea acestor lucruri și viziuni asupra lumii. Ele îi asigurau elitei puterea și garanția că clasele inferioare intimidate nu se vor răscula din cauza greșelilor evidente ale elitei. La sfîrșitul secolului al XX-lea, lumea s-a schimbat, elita sovietică a predat țara pentru promisiunea de a intra în elita mondială. Cu toate acestea, au intrat doar persoane numărate. Ceilalți cetățeni au suplinit rîndurile miliardelor de oameni ai lumii a treia. America a rămas singură cu măreția sa și victoria sa iluzorie. Acest lucru, a făcut-o să se creadă atotputernică și nici nu putea fi altfel, căci bătălia a durat un secol. Și au cîștigat-o. A venit și sfîrșitul istoriei așa cum ne-au anunțat elitele acestei lumi prin gura profesorului Fr. Fukuyama. Dar Samuel Huntington a anunțat în curînd o nouă eră. Era ciocnirii civilizațiilor. De ce? Și pentru ce? Probabil, acest lucru le era necesar acelora care nu doreau ca istoria în cauză să nu cunoască un final și care își doreau o nouă etapă a confruntărilor religioase și politice. Și aceasta a început. A început, căci a fost provocată și destul de motivată, ca parte a planului de confruntare a oamenilor în baza identității religioase. Fundamentalismul a luat naștere anume din aceste confruntări. Adică, el a fost ridicat acolo de anumite forțe ale "lumii din spatele scenei", de forțele pline de credințe mesianice și doctrine.

O religiozitate benefică, o credință tolerantă, proprie religiilor lumii a început să fie extirpată din conștiința maselor. În locul acesteia a venit fundamentalismul și misticismul orb. Astfel, himera a început să pătrundă în cercurile sociale largi, în mintea acelora care căutau o cale de ieșire din impasul economic și politic al civilizației noastre. În cazul în care valorile religioase înalte au început să dispară, acestea au fost înlocuite de marasmul apocaliptic, care are exact aceeași atitudine față de credință și religie ca un pamflet politic față de Biblie sau Coran. Aceste doctrine și-au pus drept scop nu cultivarea umanității, ci identificarea inamicului, iar odată identificat, acesta din urmă trebuie distrus. Toleranța religioasă și revelația "cărții religiilor" au fost înlocuite cu doctrine "pseudo-religioase", al căror scop este de a ciocni civilizațiile noastre, care au avut cînva o singură rădăcină și o singură Revelație Divină. Astfel, doctrinele în cauză alimentează acele cercuri care dau tonul astăzi în lume, dar, în special, în Orientul Mijlociu.

Palestina era parte a proiectului de după război al Marii Britanii și URSS, cu participarea Statelor Unite. A fost creat un sistem din două state: evreiesc și arab, dar acesta s-a prăbușit în curînd. Și întreaga jumătate a secolului al XX-lea această lume nu cunoaște pacea. Astăzi, mor acei copiii care s-au născut la sfîrșitul anilor patruzeci la formarea statului arab și evreiesc. Ei au trăit o viață, iar pace tot nu e. Nu este, pentru că unele cercuri fundamentaliste alimentează cultivînd la masele largi de populație intoleranța și psihoza eshatologică. Posibil, ca în spatele revelațiilor acestora să se afle și un grăunte real de adevăr. Dar comunicînd cu masele, trebuie să fim atenți cum este folosit cuvîntul, deoarece acesta nu numai că-l poate face pe adversar să-și piardă capul, ci poți rămîne și tu fără de el.

Adevărul nu-l cunoaște nimeni. Timpul Judecății este cunoscut doar de Dumnezeu. Despre acest lucru spunea încă Hristos. Nu trebuie să luați asupra voastră misiunea de a determina acest timp. Mai ales acei dintre dvs. a căror cuvînt are pondere în această lume.

Astăzi, pe Muntele Templului toate problemele constau în aceasta. Nimeni nu încearcă să construiască o paradigmă în timp, să desemneze realitățile apocaliptice prin revelații mesianice. Acesta este un joc foarte periculos. El poate face să explodeze întreg Orientul Mijlociu, și, posibil, întreaga lume islamică și iudeo-creștină. Căci la baza acestor proiecte opuse unul față de altul se află o bază logică și o revelație religioasă. Mai mult decît atît, evoluțiile recente din Europa, migrarea maselor uriașe ale populației sînt o consecință anume a acestor revelații religioase. Căci ei fug de război și viitorul Armaghedon, alții fug în Europa pentru a-și continua acolo lupta pe cîmpurile de luptă, deoarece Europa poate deveni viitorul Armaghedon. În aceasta și constă problema și din acest impas există doar o singură ieșire. Acei care complică situația, trebuie să-și elibereze într-un fel energiile malefice, căci în lumea europeană și eurasiatică mai există încă forțe pentru a riposta. Acest lucru l-au demonstrat acțiunile recente ale Rusiei în Siria. Franța, de asemenea, a menționat că e prea devreme de a o scoate din calcul. În al doilea rînd. Dacă procesul va merge prea departe, atunci va fi imposibil să nu fie acceptate noile reguli ale jocului. Acest lucru l-au înțeles israelienii, care au, de asemenea, adevărul lor, și dreptul lor la un viitor luminos.

Europenii și rușii, locuitorii "Nordului Unic", care astăzi este cu multă iscusință ciopîrțit și împins spre confruntare, trebuie să înceapă să gîndească, de asemenea, escatologic și atunci ei își vor aduce aminte de vechile revelații creștine ale ultimelor vremuri, în primul rînd, de Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, care este profeția reală, lăsată de Dumnezeu despre vremurile recente. Și dacă există analogii cu starea reală a lucrurilor, atunci este o prostie să nu le vedem sau să ne îngropăm cu capul în nisip ca struțul. Este prostesc și absurd, pentru că inamicul este deja în pragul casei tale. Acest lucru l-au înțeles cei din Ierusalim. Acest lucru ar trebui să fie înțeles în Europa și în alte centre ale Nordului Unic, încetînd divizarea civilizației noastre creștine indo-europene și unindu-ne eforturile pentru a înfrunta inamicul și acele timpuri, care nu sînt departe și care îi vor aduce lumii tulburări extrem de mari și mult mai radicale.

Veaceslav Matveev