30 December 2015, 13:31 You were writing 15459

Crăciun - timpul Crăciunului (colindului) și al Zeului Soare

Omul trăiește în timp și spațiu. Spațiul ne înconjoară din exterior. Prin el pot fi strămutate obiecte și lucruri, prin el călătorește omul. Spațiile există simultan. Timpurile sînt esența sorții omenirii, căci timpul este destinul, evenimentele care trebuie trăite. Timpurile există unul după altul, treptat și constant. Dar timpul nu semnifică, pur și simplu, soarta, timpul este Dumnezeul anului și el vine pe tărîmul nostru în zilele colindelor, care erau numite de către vechii europeni zile ale Mărețului Yul, moment al nașterii Soarelui, simbolizîndu-l pe Dumnezeul lui tînăr.

Astăzi ne adresăm către ce e mai sacru în lumea noastră. Către nașterea noului soare în razele luminoase ale vremurilor viitoare. Către noile așteptări și plăceri anticipate, către noile bucurii și speranțe. Timpul este un fenomen minunat a lui Dumnezeu în fața omului. Este eternitatea manifestată în voința naturală. Este fericirea cunoașterii vieții și a veșnicei ei, măreței ei schimbări. Acest moment al eternității are propria lui esență. Acesta este timpul trecerii, sfîrșitului și începutului. Și totuși. Acest timp de la sfîrșitul fiecărui an poartă în sine acel moment al adevărului, cînd se atinge cea mai mare intensitate a sacrului, apogeul bucuriei și anticiparea schimbărilor benefice.

Timpul este ca revenirea eternă. Aceasta e mișcarea voinței lui Dumnezeu. Soarele se mișcă pe cer, iar voia lui Dumnezeu prin soarta omenirii. Ciclurile organismelor vii sînt legate nu numai cu fluxul și refluxul, dar și cu schimbarea binelui și răului, vieții și morții. Dansul circular al naturii ne prezintă misterul existenței. Albina care dansează generează noi faguri. Dumnezeul care dansează sau bucură lumea creează noi centre de viață și oportunități. Activitatea bioritmică este manifestarea sacrului în cercul nostru etern de reîntoarcere a sfîrșitului și începuturilor. Visul se încheie cu sfîrșitul Saturnaliilor. Vin timpuri noi.

Timpul este Crăciunul și Anul Nou. Noi vorbim despre ce e măreț, despre ce e cel mai important în eternitate − întoarcerea sa eternă. Măreața celebrare a nașterii noului Dumnezeu este în pragul caselor noastre. În sufletele oamenilor stihiile bucuriei și emoțiilor de dinaintea sărbătorilor au fuzionat într-un tot întreg. Se naște Dumnezeu, concomitent născîndu-se și anul, și timpul nou, și energia noilor realizări și posibilități, o nouă șansă pentru om și omenire. Duhul transformării sfinte își face loc, pătrunzînd în lumea noastră înghețată și ne aduce vestea Noului Dumnezeu de la Logos,care prin cuvînul său transformă lumea noastră uimitoare.

Bucuria de a trăi se amestecă cu bucuria trecerii, transformarea și crearea Noilor Începuturi. Timpul este în pragul sosirii. Acesta este timpul Zilei lui Silvestru, timpul cînd în schimbul Mărețului Yul, colindelor din decembrie, vine timpul Zeului Ianus, împăratului cu două fețe, împărat al trecutului și viitorului, a aceluia care deține cheile păcii și timpului și permite măsurarea timpului Vechiului Dumnezeu pentru perioada tînărului Crăciun, pentru un nou ciclu, acel care păstrează cheile păcii și timpului și le aduce oamenilor eternitatea nerevendicată, neutilizată, dar are dreptul doar la un fragment al ei, de 365 de zile. Timpul lui Ianus este timpul trecerii, căci el era Dumnezeul ușilor și cheilor. El a fost Dumnezeul reuniunii vechiului și noului, străvechiului și viitorului, cosmicului și haoticului. Porțile Templului Său se închideau pe timp de pace și se deschideau pe timp de război. Doar cîțiva ani pe timpul lui Numa Pompilius, Octavian, Nero ele au fost închise. Această observație cu privire la legăturile dintre trecut și viitor, pace și război, cosmic și haotic ne pune pe gînduri referitor la sărbătorirea trecerii temporare, referitor la timpul întîlnirilor și originilor. Epoca noastră și întîlnirea anilor 2015 și 2016 este perioada Întîmpinării Domnului și a renașterii, timpul nașterii viitorului, timpul trecerii.

Nu este nimic mai magic decît colindele și perioada Crăciunului. Aceasta este povestea care a pătruns frenetic în lumea noastră profană. Timpul uimitor al colindelor ne oferă bucuria transformării și renașterii – a veșnicei renașteri în mintea și sufletul nostru. Acesta este timpul pătrunderii în lumea noastră a ceva diferit, stihinic, poate și infernal, din altă lume, și, desigur, minunat. Teologul Toma de Aquino a scris despre armonia adevărurilor rațiunii și acelora ale credinței. Cu toate acestea, în filozofia unică a interconectării universale începuturile sînt diferite − Lumea Pămîntească și Lumea Cerească, sacrul și raționalul și acestea se întîlnesc în aceste zile de ajun de Crăciun și a Mărețului Yul. Acest timp de tranziție are consecințele sale politice și sociale. Să facem o concluzie intermediară, că timpul nostru este timpul sfîrșitului sistemului în forma ei fictivă, fără suflet, adică timpul întîlnirii Lumii Pământești cu Lumea Cerească, cu timpul sacru și transformarea escatologică a lumii.

Acesta este momentul adevărului. Este momentul tăinuirii sacrului înainte de demonstrarea lui finală lumii noastre. Înainte de hierofania lui. Astronomic, aceasta e perioada cea mai redusă a influenței luminii solare. Soarele de iarnă în acest moment sacru se află în nadir. Acesta este în așteptarea Logosului și a nașterii sale în peștera acestei lumi, sub Arcul cerului din piatră și luminii becurilor-stele, căci această lume este peștera cosmică pentru Dumnezeul Suprem.

Desigur, acesta este timpul nașterii Zeului Soare. Hristos și Mitra. Esența acestui moment constă în chintesența arhetipală, spiritul și personalitatea, care umplu acest timp cu sens.

Sosește timpul cel mai generos al anului, cînd oamenii împart ultima bucățică. Împart tot ce au mai bun și mai scump. Aceste zile de colindat încep la 24 decembrie. 31 decembrie e Ziua Dărniciei, cea mai generoasă zi din an. Este cel mai bun timp pentru colindat. Poporul nostru se bucură de noua lume, de schimbările care vor veni și așteaptă de la ei numai ce e mai bun.

Ce o așteaptă oare pe Moldova, cum va fi lumea în viitorul apropiat. Desigur, acei 25 de ani de incertitudine în care se află țara noastră, agitîndu-se pe această mare hartă politică au încetat. A sosit momentul alegerii. Societatea îi simte respirația. A sosit timpul definirii propriului "eu", al esenței sale arhetipale, paradigmei sacre a țării și națiunii noastre, autoidentificării noaste veritabile: de la cea națională pînă la cea continentală. A sosit timpul alegerii noastre spirituale.

Zilele sărbătorilor de iarnă nu sînt numai zilele colindelor, ci și zilele vechiului Zeu Veles. Zilele Zeului Veles sînt întîlnirea strămoșilor noștri și a lumii noastre. El, Zeul Veles cu cap de bour, e acel care paște sufletele strămoșilor în cealaltă lume. În această perioadă este bine să ne aducem aminte, ar trebui să ne reîntoarcem memoria, în special, acea patriotică despre faptele strămoșilor noștri. Strămoșii semnifică întotdeauna tradițiile. Este timpul pentru adevărata lor renaștere. Timpul interpătrunderii trecutului cu viitorul, prin inimile noastre și prin sufletele noastre.

Se naște Soarele, se naște Lumea. Chiar și în suflet se simt anumite modificări. Vedem că lumea, acea lume pe care o urmărim în ultimele decenii, pleacă pentru totdeauna în neant. Timpul său a expirat. Lumea este în așteptarea aceluia, care îl va schimba în bine. El este în așteptarea revelației.

El este în așteptarea stăpînului, așa ca acum odată în cartea străveche a iranienilor Avesta, el aștepta reîntoarcerea regelui Yima, regele epocii de aur. Lumea este în așteptarea stăpînului Mumei noastre − Pămîntului. Tatălui și Domnului ei. Căci Yima-Ymir este Lumea, acela care deține această lume în proprietatea sa. Este timpul să ne răspundem sincer, fără reticențe, că lumea noastră este obosită de lipsa stăpînului, de puterea umbrei, de ascunderea a aceluia care știe ce e mai bine, dar și ce e binele și răul, a unuia care știe de ce are nevoie omul nostru simplu. Acest pămînt are nevoie de stăpîn, pentru care omul nu este un sclav, ci fiul, copilul său iubit. Fie copil irațional și imperfect, dar copil. Un copil, care este unul scump și a cărui soartă nu-i este indiferentă Creatorului nostru suprem.

De acest stăpîn avem nevoie noi, planeta noastră, omenirea, dar de el are nevoie și mica noastră Moldovă, care a obosit de favoriți și escroci, de hoți și profitori avari, care consideră aflarea la putere mijloc de îmbogățire și de atingere a propriilor scopuri. Avem nevoie de acei care nu iau puterea, ci care o au în ei, în sufletul și voința sa, care știu că puterea este o mare responsabilitate și o muncă uriașă, de multe ori ingrată. Pe acel care deținînd această putere să poată oferi și nu să fure ori să ia ceea ce stă rău. Autoritățile nu acceptă pungași, iar în cazul în care îi acceptă, atunci acestea nu sînt autorități reale. Această putere nu este de la Dumnezeu, căci scopul acesteia este exploatarea celor mai defavorizate pături sociale și stoarcerea tuturor sevelor și puterilor acestora. O astfel de putere se manifestă astăzi mai puternic, decît acea curată și sfîntă, dată de către Dumnezeu de sus. Dar există în această lume altă putere. Aceasta aduce bucuria vieții cotidiene și armonia. Ea dă dreptul la libertate și la muncă. Ea naște în oameni potențialele aspirații și motive luminoase. Ea le dă lor dreptul de a i se asemeni Creatorului și ca și El în impulsul spiritual de transformare, de a crea și de a construi lumea. Anume o astfel de putere este voința supremă. Voința Creatorului și a naturii. Ea este unită cu natura lumii noastre, iar martor aici este timpul sacru al Colindelor, atît mici, cît și mari, în așteptarea cărora a înmărmurit lumea. Rezultatul acestei uniuni, copilul în timp, fiu al naturii, nașterea sa luminoasă, Logosul său, cuvîntul său pre-etern se înalță spre noi în aceste zile întunecate ale Mărețului Yul, cum ar spune străvechii indo-europeni.

Anume în aceste zile voința Creatorului rupe toate barierele și obstacolele, pentru că acesta este momentul, cînd granițele între lumi se șterg, iar Marele Ianus deschide porțile universului lumii noastre, unei lumi mai bune și sacre. Acesta îi oferă noului Dumnezeu, născut din Soare, cheile de la planeta noastră și natura sa, care geme sub jugul tehnotronic și sub dominația favoriților fără suflet. Dar se naște Soarele, se naște Logosul și omul primește o speranță pentru viitor. Însă și omul însuși ar trebui să fie gata pentru această teofanie, de Pogorîrea lui Dumnezeu, de manifestarea în lumea noastră a ce e mai bun și mai luminos. Numai acel care este gata, poate accepta revelația naturii și a voinței sale, iar timpul, anul sînt manifestarea voinței naturii în lumea noastră. Atunci cînd se epuizează, lumea este în așteptarea Anului Nou, al Noului Dumnezeu, iar odată cu apariția lui se transformă stihiile naturii prin intermediul noilor potențe luminoase. Acesta este Soarele, care dă naștere unei lumi noi. Puțini oameni știu că toată puterea din lume e de la Soare și de la căsătoria acestuia cu natura. Și lumea capitalului, și lumea comunistă exploatează doar în moduri diferite natura, energia oferită de Cel de Sus. Ceea ce conduce astăzi în plan politic în această lume, nu creează, nu produce energie, ci doar o absoarbe și parazitează pe ea.

Deci, toată bogăția e de la Soare, care vine în lumea noastră din altă lume, cu noi speranțe și șanse pentru viitor. Noi salutăm nașterea Soarelui ca a unui nou Dumnezeu ca transformator al păcii și naturii, tot astfel cum odată lumea saluta venirea lui Hristos, a Fiului lui Dumnezeu ca a unui nou Logos, ca Cuvînt a lui Dumnezeu, ca mesager al lumilor superioare, al lumilor cu energie luminoasă și pură, al lumilor bucuriei și a eternelor bunuri ale vieții.

Crăciunul este timpul întoarcerii în lumea noastră a lui Hristos ca a Mîntuitorului și a Cuvintelor speranței, credinței și dragostei, ca a unui mesager al lui Dumnezeu, al aceluia care cunoaște timpul și care doar El e unicul care știe momentul începutului și al sfîrșitului.

Timpul colindelor, timpul Crăciunului – Nașterea lui Cristos este o descoperire a harului lui Dumnezeu în viața noastră. Această penetrare este o șansă pentru viitor oferită nouă, o șansă a eternității, iar eternitatea, potrivit celui mai mare tradiționalist francez Rene Guenon, este timpul neutilizat. Potrivit afirmației marelui fiu al pămîntului moldovenesc, filozofului și istoricului religiilor, Mircea Eliade, timpul nu este uniform, căci există timp profan și există timp liturgic. Așa deci, Crăciunul este pătrunderea timpului liturgic sacru, timpul puterii și speranțelor, timpul revelației dumnezeiești în lumea noastră.

Astăzi Lumea Pămîntească se întîlnește cu Lumea Cerească. Acestea nu sînt numai gîndurile neotomiștilor și teologilor creștini. Aceasta este revelația supremă a naturii, a timpului și a lui Dumnezeu în fața sistemului uitat și extenuat în cursa inutilă, în fața acelui sistem concentrațional, în care azi lîncezește omul. Mai corect ar fi să spunem că este revelația ordinară a Lumii Cerești în fața omului. Și dacă nu ar fi fost acest om, umanitatea ca proiect al lui Dumnezeu, atunci nu ar fi fost nici revelația, hierofania lumilor superioare, căci doar omul este demn să fie grădinar al acestei lumi, căci doar el fiind creat după chipul și asemănarea Creatorului, are voința și puterea de a-l înțelege pe strămoșul său suprem. Iar odată ce vine înțelegerea să se poată schimba pe el însuși și lumea. A transforma teofania, revelația solară a lui Dumnezeu în bucuria de a trăi cu noi forțe, folosind eternitatea ca timp nerevendicat, să se arunce în vîltoarea viitorului, modificînd energia soarelui și sfințenia lui în viață și întru bine.

Veaceslav Matveev