28 January 2016, 09:33 You were writing 17664

Moldova și Rusia Moscovită: relații și influențe reciproce

În ultimul timp se vorbește adesea despre rolul Rusiei la formarea țării noastre și renașterea Moldovei. Cu toate acestea, în spatele cadrului rămîne rolul Moldovei în dezvoltarea Rusiei și a Cnezatului Moscovei. Iar acest rol a fost unul semnificativ. Moldova din timpul lui Ștefan cel Mare a fost unul dintre cele mai importante state din Europa de Est. Pămînturile care se aflau sub stăpînirea suveranului Moldovei aveau o întindere mult mai mare, decît cele ale regelui francez. Puterea lui era totală și mult mai stabilă, în comparație cu puterea imperatorului german din perioada fragmentării feudale. Situația economică era, de asemenea, sigură. Moldova era una dintre cele mai bogate țări din Europa. Numărul bovinelor și cabalinelor din țară depășea datele corespunzătoare din alte state. Caii moldovenești erau cunoscuți în întreaga Asie și Europă. În Orient era o zicală: "... nu este nimic mai frumos, decît un tînăr persan pe un cal de curse moldovenesc".

Dar astăzi vrem să vă atragem atenția asupra altor probleme. Căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare, Elena Voloșanca, a devenit bază a alianței geopolitice între cele două state ortodoxe. Acest lucru este știut de toți. Dar puțini cunosc că această căsătorie a însemnat recunoașterea, de facto, de către Statul Moldovenesc a Rusiei Moscovite, cu ambițiile sale geopolitice de lider regional. În acele timpuri căsătoriile elitei regale erau considerate misiuni diplomatice. De fapt, căsătoria a fost o recunoaștere a independenței Cnezatului Moscovit din partea Hoardei de Aur și a dinastiei Ginghis. Moldova, căsătorind fiica domnitorului cu fiul țarului Ivan al III, Ivan cel Tînăr, a recunoscut Cnezatul Moscovit drept o formațiune politică independentă.

Această recunoaștere a fost prima din șirul viitoarelor succese politice ale Moscovei. Moldova a fost prima care a recunoscut Cnezatul Moscovit nu ca o pe o formațiune vasală, care a trăit sub jugul tătar, ci ca o formațiune statală complet independentă. Acest fapt este important de ținut minte, atunci cînd vorbim despre rolul Moldovei la formarea Rusiei. Mai mult decît atît, după anul 1489 între Moldova și Rusia au fost stabilite relații geopolitice și mai apropiate. În afară de căsătoria dinastică a fost încheiat și un acord. Acest fapt este foarte important. Rusia și Moldova au devenit parteneri politici și s-au recunoscut reciproc în calitate de actori politici independenți. Este mare păcat că nu s-a păstrat originalul acordului, dar cunoaștem următorul fapt. În anul 1500, Ștefan cel Mare amintește acest acord într-o scrisoare a sa adresată Moscovei.

Domnitorul scrie că a acționat "... în conformitate cu prevederile acordului și în baza sărutatului crucii". Sentința în cauză înseamnă că între Cnezatului Moscovit și Moldova exista un acord interstatal real, care a fost o justificare politică a căsătoriei Elenei cu Ivan și care, de fapt, constituie temeiul juridic pentru recunoașterea Rusiei ca stat independent. Moscova, de asemenea, recunoscîndu-l pe Ștefan cel Mare ca suveran independent, indică în sursele sale oficiale că Ștefan al II-lea e "prieten al prietenului nostru și dușman al dușmanului nostru".

În acei ani, acest lucru însemna că Cnezatul Moscovei recunoștea Moldova drept aliat geopolitic al Moldovei. Această alianță a ajutat la apropierea dintre Moldova și Hanatul Crimeii, contribuind, de asemenea, la stabilirea unor relații de prietenie mai strînse ale Moscoviei cu Lituania, căci Moldova era în relații de vecinătate foarte bune și a înlesnit apropierea dintre Moscova și Vilno, a tronului lituanian de cel rusesc. Apropo, atunci cînd în 1497 Moldova s-a confruntat cu Regatul Polonez, în ajutorul căreia venea armata lituaniană, aceasta a fost oprită de ultimatul adresat lituanienilor de țarului Moscovei. Ștefan cel Mare a rugat ca Lituaniei să-i fie prezentat ultimatumul. Alianța cu Moscova i-a făcut pe lituanieni să-și retragă trupele. Moldova însă în Codrii Cosminului a învins armata poloneză. Victoria în această bătălie este considerată una dintre cele mai mari victorii ale Moldovei din secolul al XV-lea. După moartea lui Ștefan cel Mare legăturile politice ale Moldovei și Moscoviei au slăbit întrucîtva. Legăturile dintre cele două state au fost influențate și de procesul asupra Elenei Voloșanca și a părtașilor ei. Rolul progresiv al marii cneaghine nu a fost înțeles de elita de atunci a Rusiei, dar astăzi putem spune că un suflu nou și cunoștințe noi a adus în Rusia nu Sofia Paleolog, prințesa bizantină, nepoata ultimului basileu (împărat), (Palaiologos), a despotului de Morea, ci fiica lui Ștefan cel Mare al nostru.

Rusia nu era încă gata pentru acele idei și perspectivele spirituale, pe care le susținea Elena, sacrificîndu-și viața, dar și viața fiului său Dimitri. Cu toate acestea, chiar și după această criză, în lista documentelor Arhivei Țarului de la Moscova este indicat că sub numărul 53 sînt păstrate "gramotele și listele vechi ale lui Bogdan Voloșanul și a lui Ștefan Voievod (fiul și succesorul lui Bogdan al III-lea, Ștefăniță) cu Marele Cneaz Ivan și Marele Cneaz Vasili". Uniunea politică a Moldovei și a Cnezatului Moscovit a continuat și sub domnia lui Vasili (1505- 1533). Acesta se reflectă în "Inventarul" menționat mai sus. În această perioadă au loc eforturi diplomatice intense. În anul 1507 Bogdan al III i-a cerut regelui polonez să-i lase pe ambasadorii săi la Moscova. În anul 1510 domnitorul Moldovei trimite o nouă solie diplomatică la Moscova să ceară sprijinul geopolitic al tronului rus. În anul 1512, în timpul războiului Rusiei Moscovite cu Lituania, regele Sigismund îi scrie regelui Ungariei să încheie ca Bogdan alianță cu Moscovia. Conform acestei scrisori, acordul a fost îndreptat anume împotriva Porții Otomane și a tătarilor. Creșterea dependenței Statului Moldovenesc de Poarta Otomană a schimbat situația. Moldova s-a îndepărtat de Moscova, dar contactele au continuat, deși nu erau la fel de intense ca înainte.

În anul 1520 împăratul rus trimite ambasadori la Constantinopol, iar odată cu această solie a trimis o scrisoare diplomatică domnitorului Moldovei. Ambasadorul Tretiac Gubin primește ordinul de a găsi reprezentanți ai Moldovei în Turcia pentru a transmite cu ei o scrisoare. Scopul acestor contacte era de a consolida alianța politică moldo-rusă. În anul 1522, Moldova îl roagă din nou pe suveranul lituanian să le permită ambasadorilor noștri să plece la Moscova, totodată conducerea Moldovei îi propune suveranului Poloniei și Lituaniei rolul de mediatori în negocierile de pace ruso-lituaniene. Această propunere nu era vorbă goală, avea și un temei. În toamna anului 1522 Moscova și Lituania încheie un acord, iar un rol semnificativ în punerea în aplicare a acestuia din urmă l-a jucat diplomația Moldovei din Cnezatului Moscovei.

În anii 20 ai secolului al XVI-lea contactele Sucevei și ale Moscoviei s-au intensificat. Petru Rareș a căutat în mod activ apropierea țărilor noastre. Aceste contacte au dus la
elaborarea unui nou document diplomatic "Gramota-acord". În rezultat a fost încheiat un nou acord și o nouă alianță politică și militară a Moscovei și Sucevei, îndreptată împotriva tronului polonez și lituanian. Grație acestui acord pentru o lungă perioadă de timp au fost consolidate granițele de nord și est ale Principatului Moldovei, iar Suceava a fost în stare 

să transfere o parte din resurse pentru alte proiecte. În contextul dependenței politice de Imperiul Otoman, acordul dat a fost o realizare semnificativă a diplomației moldovenești: de potrivire a intereselor politice ale țărilor noastre ortodoxe. În legătură cu aceasta este important să reținem că în ciuda relațiilor tributare dintre Moldova și Poarta Otomană, Moscova a continuat să considere țara noastră drept un actor independent în această parte a Europei, drept aliat în plan politic și militar.

Este important să ne amintim că în această perioadă au fost întărite legăturile între dinastiile Moldovei și Rusiei. În anul 1530 Petru Rareș s-a recăsătorit a doua oară cu Elena-Ecaterina, fiica despotului sîrb Ivan Brancovici și a Elenei Iachișici. Pe linia mamei Elena Brancovici era vară de-a II-a a Elena Glinskaia, soția cneazului de Moscova Vasili. Această circumstanță a contribuit, desigur, la apropierea Moldovei și Cnezatului Moscovit.

În anul 1534 cu solul Busterei în Moldova a sosit prima solie de la Ivan cel Groaznic. În "Cronica de la Lvov" se spune că "marele cneaz Ivan îl anunță pe Petru că a decis să aibă relații diplomatice cu țara lui, precum a avut și tatăl său Marele cneaz Vasili Ivanovici".

De menționat că, în această perioadă, Moldova și Moscovia a continuat să realizeze proiecte nu numai politice, ci, de asemenea, economice. Moldovenii au rugat adesea Lituania să le permită să treacă pe teritoriul ucrainean încărcăturile cu blană, bovine, miere, ceară etc., care erau necesare pentru piața din Moldova și să plătească tribut Constantinopolui.

De exemplu, călătorul Blaise de Vigenere menționa în anul 1577: "Moldovenii trimit bovinele sale, nu numai în Ungaria și Rusia, adică în țările vecine, dar și în Polonia, Prusia, Silezia, Germania, Italia, Turcia". În acele timpuri îndepărtate mărfurile moldovenești: bovinele, vinul, mierea, ceara și caii, erau vîndute în mod activ pe piața rusă. Din Moscovia veneau blănuri, rechizite de tipografie și alte mărfuri. După aderarea Ucrainei la Rusia aceste legături devin și mai intense. Gramota lui Alexei Mihailovici din 29 iunie 1556 le oferea comercianților din Moldova dreptul la comerț liber cu Rusia. Acest lucru este legat cu negocierile privind trecerea Moldovei în supușenia Rusiei.

Toate cele spuse mai sus, desigur, caracterizează relațiile dintre Rusia și Moldova ca fiind dintre cele mai intense pe mai multe direcții. Țările noastre cooperează atît din punct de vedere economic, dar și politic, și militar. De aceea, Moldova fiind prima care a recunoscut independența Rusiei Moscovite, a pus bazele viitoarei mari puteri politice și diplomatice, care s-a ridicat dintr-o unitate statală îndepărtată, înapoiată, zdrobită de tătari – Moscovia, în cel mai mare stat din lume − Imperiul Rus.

Veaceslav Matveev