27 February 2016, 13:45 You were writing 24139

Confruntarea mondială dintre Est şi Vest

Încă nu demult ni se părea că doar secolul 20 s-a remarcat, în special, în istorie prin numărul mare de victime, confruntări violente şi tragedii globale. Războaiele, regimurile dictatoriale, războiul rece dintre Occident şi URSS au fost prezente în secolul 20, devenind o caracteristică istorică a acestui mileniu.

Însă nici noul mileniu nu ne bucură prin deschidere şi bunăvoinţă. Sînt deschise doar vitrinele magazinelor şi secţiile de votare. E cu totul altceva cînd vine vorba de elitele mondiale şi adepţii lor din lumea politică. În loc să-şi ofere cîte o mînă de ajutor, Occidentul şi Estul zîngănesc din arme, îşi încordează muşchii şi conduc popoarele spre confruntare. În loc să apropie economiile, actorii noştri politici restricţionează contactele comerciale şi cele economice.

Situaţia în lume devine tot mai tensionată, iar oamenii au început să perceapă calm discuţiile nu doar despre un eventual război rece, dar chiar şi despre unul real. Însă orice război are atît premise ideologice, spirituale, cît şi premise economice. Anume prin intermediul acestor pîrghii de influenţă, elitele mondiale pregătesc întreaga lume de o confruntare mult mai violentă, inclusiv chiar de un război.

La nivel ideologic se confruntă două-trei viziuni asupra dezvoltării omenirii şi economiei mondiale. Lumea valorilor liberale, care în ultimul timp, încep să miroase a valori libertariene. Pe de o parte. Iar de cealaltă parte – lumea valorilor conservatoare şi religioase. Putem menţiona, de asemenea, drept o direcţie distinctă modelul chinez, care este un marxism modernizat cu tradiţii confucianiste. Celelalte proiecte sînt secundare şi nu joacă vreun rol deosebit în realitatea geopolitică.

În opinia noastră, această confruntare este impusă artificial. Confruntarea are loc atît în mediul politic, cît şi la nivel economic. Recent, SUA şi ţările occidentale au început să conteste realizările în domeniul comerţului liber. Ce interes avem noi? Ne interesează din aspectul tentativelor SUA de a include întreaga lume în sfera lor de influenţă. Nu e nimic rău în asta, dar ce facem cu restul omenirii? O aruncăm la gunoi sau îi declarăm război total?

Aşadar, acordul pregătit de SUA constă în următoarele. În primul rînd, este acordul dintre SUA, Canada şi Europa. Este vorba despre acordul privind comerţul şi parteneriatul investiţional transatlantic. În cazul denunţării, sub incidenţa acestuia vor ajunge peste 60% din PIB şi peste o treime din comerţul mondial.

În 2015, în Atlanta, SUA, a fost semnat un acord privind regiunea Oceanului Pacific, aşa-zisul Parteneriat Transpacific, semnat, în octombrie trecut, de 12 state. Aceste ţări deţin 40% din comerţul mondial.

SUA, ce deţin peste 10% din PIB la nivel mondial şi împart locui întîi cu RPC, datorită acestui tratat, ar putea controla 73% din comerţul mondial. Acest lucru se face cu complicitatea OMC, care trebuie de fapt că dirijeze aceste procese. Cu atît mai mult cu cît se mai pregăteşte un acord privind serviciile. Este vorba că în afara celor două parteneriate transoceanice, mai este un al treilea element, care este menţionat destul de rar – Trade in Services Agreement (TISA),

Toate ţările care vor semna Acordul privind comerţul şi parteneriatul investiţional transatlantic, precum şi Acordul parteneriatului Trans-Pacific, vor semna şi declaraţia privind comerţul serviciilor (TISA). Totodată, în aceste acorduri nu sînt invitate ţările BRICS – Rusia, Brazilia, India, China şi Republica Sud-Africană.

BRICS este examinată în regim special, ca un proiect separat al modelului economic mondial. Dacă acordul privind comerţul serviciilor va fi semnat, atunci acesta va distruge multe funcţii sociale ale statelor naţionale din domenii ca sănătatea, educaţia, precum şi în domeniul serviciilor comunale.

Aceste funcţii vor fi transmise sectorului privat. Practic, direcţii sociale întregi pe piaţa internă vor fi reglementate şi dirijate de corporaţii internaţionale private (CIP). Statele vor pierde influenţa şi capacitatea de reglementare în aceste domenii. Va fi distrusă reglementarea publică a sectorului financiar al economiei.

Odată cu deschiderea pieţei serviciilor, în locul structurilor publice vor veni companii internaţionale private şi businessul privat, fapt ce va conduce la distrugerea statului ca domeniu al intereselor obşteşti. Corporaţiile private se vor ocupa de soluţionarea problemelor din medicină, educaţie şi gospodăria locativ-comunală. Oamenilor li se va insufla treptat ideea că businessul privat, care se ocupă constant de aceste probleme, este mai eficient decît instituțiile publice.

Practic, statele vor începe să-și transmită competențele către sectorul privat, adică în mîinile corporațiilor internaționale, or, în multe țări elitele naționale și mediul de afaceri sînt atît de slabe, încît la nivelul economiei globale ele nu prezintă niciun interes real.

Ulterior va fi creat un sistem financiar prin virament, fără numerar. Banii vor deveni electronici. Și orice persoană exclusă din lista cetățenilor de încredere va fi lezată în drepturi. Ea nu va putea efectua plăți, beneficia de sistemul medical, biblioteci, internet, presă, transport etc.

Toate acestea ne duc cu gîndul la formațiunile sociale descrise în romanul fantastic al lui George Orwell „Ferma animalelor („Animal farm"), scris în 1984. Destul de clar și detaliat a descris această situație și analistul și scriitorul rus, generalul L. Ivașov, care scrie următoarele:

„Astăzi, principalul subiect al politicii mondiale este oligarhia financiară globală, care a creat arhitectura centrelor financiare, a băncilor transnaționale și naționale, a structurilor de conducere (FMI, BM), propriul instrument de emisie al banilor (Rezervele federale, rețelele de instituții științifice și comandamentele politice. În interesul oligarhiei financiare sînt soluționate un șir de probleme globale, printre care:

- stabilirea banilor ca sens al vieții omului, activității statului și societății;

- racordarea strînsă la dolarul american a tuturor valutelor naționale și economiei globale;

- deschiderea frontierelor de stat pentru libera circulație a dolarului și procurarea mărfurilor și serviciilor;

- crearea și promovarea la putere a „elitelor" dirijate, impunerea lor să acționeze conform regulilor dure în interesul comunității financiare globale;

- instituirea unui control total asupra comportamentului economic și politic al fiecărui individ, întreprindere, stat".

Astfel, una dintre direcțiile principale ale strategiei economice și politice globale este evidentă. O vom numi „proiectul lui Rockefeller". Toate caracteristicile lui sînt clare – prin intermediul liberalizării și transparenței, acest proiect conduce la dictatura corporațiilor transnaționale și, prin urmare, este utopic.

Un alt proiect este legat de țările lumii a treia. În primul rînd, de BRICS. Acest proiect a apărut recent, în condițiile unui avînt economic și dezvoltării acestor țări. Proiectul este bazat pe extinderea forțelor de producție a statelor și pe dezvoltarea intensivă a economiilor naționale. Pilonul acestui proiect este „modelul chinez", care a fost studiat îndelungat și minuțios de cei mai mari economiști. Însă esența proiectului este trecută cu vederea.

Esența constă în faptul că modelul chinez nu este un model independent și, prin urmare, el nu poate fi luat drept etalon, deoarece nu este o consecință a dezvoltării interne a sistemului. Acesta este modelat din exterior și montat cu ajutorul transferului resurselor din alte regiuni ale planetei.

Cum s-a dezvoltat acest proiect. Inițial au fost utilizate bogățiile fostei URSS. Acestea au fost pompate în Occident, apoi în China. Mai mult, pentru acest proiect a fost utilizată temelia civilizației indoeuropene – Europa. Banii și resursele economice au fost transferate cu dibăcie în RPC. Așa a apărut miracolul chinez.

Proiectul a fost dirijat de elitele din Marea Britanie, în special, de comitetul Rothschild. De aceea, el poate fi numit „proiectul Rothschild". Esența lui constă în condamnarea civilizației europene și transferul capitalei mondiale din Londra în Hongkong, unde a fost creat un nou condominium mondial. Un fel de guvernare comună a elitei comuniste chineze și a băncilor Rothschild din Anglia și Scoția.

Marea Britanie a jucat un timp îndelungat rolul principal. Însă cînd elitele britanice au înțeles că sînt distruse, ele au început să se distanțeze de UE, or, UE a fost creată în scopul unificării economiilor și instituțiilor de stat pentru a distruge ulterior mai ușor Europa și puterea elitelor europene conservatoare. Practic, proiectul Rockefeller este un proiect al liberalilor protestanți, iar proiectul Rothschild este un proiect înnoit, radical-socialist. Inițial, el distruge Europa, apoi creează hegemonia RPC.

Însă proiectul american nu este universal, deoarece distruge libertățile în interiorul spațiului politic, deși creează un condominium economic și politic cu elitele europene. Practic, și un proiect, și altul, întind stofa politică mondială și își trag plapuma bunăstării și prosperității.

În acest context vom menționa următoarele. În locul poziției rezonabile de pe timpurile lui Francis Fukuyama, în ultimii 15 ani, lumea a luat-o razna. Ea a început să le inoculeze oamenilor o oarecare confruntare altor civilizații. Pentru ca omul să accepte acest joc, i s-au insuflat valorile fundamentale și, drept consecință, în capul mesei au fost puse nu problemele sociale, ci educația religioasă și contextul religios în civilizațiile umane. Omenirea s-a transformat într-o plapumă patchwork din șase-șapte civilizații. Acestea unesc în mod paranoic resursele economice, puterea militară și filosofia medievală, dospită pe fundamentalismul religios.

Ce putem face în această situație? Ce pot face acei care se află la granițele acestor structuri ale civilizației? Răspunsul e simplu. Renunțați la extreme. La calea pseudo-socială, motivată de elita Rothschild, de extremele modelului economic liberal al Occidentului.

Soluția? E simplă – un proiect politic unic pentru nordul prosper. Nordul Unic și civilizația eurasiatică unică. Fără frontiere și extreme politice. Unde toate țările și actorii mondiali ar forma un spațiu economic comun. Politicienii vor veni ulterior. Pot fi diferite modele politice, însă spațiul economic trebuie să fie comun și transparent la maximum.

Trebuie să începem cu normalizarea relațiilor dintre Europa și Rusia. Aceste două civilizații au mers cot la cot multe milenii. F. Dostoievski scria în memoriile sale despre pietrele antice ale Europei, care sînt scumpe pentru ruși. Elitele europene au creat imaginea Rusiei de pînă la revoluţie. Petersburgul a fost creat ca o capitală europeană globală, cu mîinile multor arhitecți și ingineri europeni. Europa unică era planul multor politicieni de la Petru I pînă la generalul de Golle și Jean Thiriart.

Soluția e simplă – unitatea Europei și civilizației eurasiatice. În acest caz, măduva Eurasiei – Rusia – va fi unită cu creierul – Europa. Acest spațiu comun va deveni axa istoriei și civilizației globale, despre care a scris geopoliticianul european H. Mackinder. Nordul unic și prosper împotriva Sudului. Spațiul unic al civilizației creștine împotriva fundamentaliștilor lumii a treia. O lume civilizată unică. Acest proiect este cel mai promițător.

Desigur, astăzi sînt utilizate multe resurse pentru discreditarea acestui proiect, însă viitorul nu poate fi în izolare. Mai ales în izolarea de centrele istorice globale. De civilizațiile istorice. Divizarea artificială a lumii, atît în plan economic, cît și în cel politic, va conduce la război.

Anume dezvoltarea ei în acest model a fost menționată de Samuel Huntington în lucrarea sa delirantă „Confruntarea civilizațiilor". Această izolare va conduce iminent la izolarea religioasă, or, elitele civilizației, după pierderea pozițiilor de clasă, vor ajunge la pozițiile religioase. Omul poate fi dirijat doar cu ajutorul unei ideologii de clasă sau religioase. Așa consideră mai marii acestei lumi.

Proiectul confruntării de clasă nu a fost scos de pe avanscena politică. El este promovat de „școala de la Frankfurt", mai exact, de T. Adorno, M. Horkheimer și alți adepți ai lui Marx și Freud. Însă în ultimele decenii devine evident faptul că din culise este pus pariul pe separarea civilizațiilor pe criterii religioase. Dezbină și condu. Vechea formulă romană.

Separarea pe principii religioase e mai simplă, or, lupta de clasă, ce scoate la periferii elitele politice, are drept consecință ajungerea elitelor la putere. Iar cînd acestea ajung la putere, ele nu se mai consideră marginale și vor să facă parte din elita mondială. Așa a fost și în URSS, și în RPC, și în RSA. Prin urmare, cei care vor să împartă lumea mizează pe contradicțiile religioase, iar acestea, precum se știe, sînt verificate în timp.

Nimic nu separă oamenii așa ca particularitățile religioase. Amintiți-vă de marea schismă din Rusia. Adepții patriarhului Nikon și credincioșii de rit vechi. Așa au apărut în Rusia două confesiuni. Biserica Ortodoxă și Biserica Rusă de Rit Vechi. Istoria a demonstrat că aceeași oameni ortodocși, care aparțin unei culturi și vorbesc aceeași limbă, deseori intră în contradicții seculare.

În baza celor expuse mai sus, tragem concluzii. Lumea nu trebuie divizată. Urmașii noștri vor uita și vor renunța la aceste modele istorice. Puterea omenirii și civilizației umane constă în unitate. Iar umanitatea sacrală și materială este pilonul societății umane. Asta dacă omul nu dorește să revină în pădure și să se transforme într-o maimuță cu bombă atomică. Doar civilizația unică a nordului creștin, care străbate toate regiunile, de la Argentina pînă în Australia, va deveni temelia dezvoltării economice și politice.

Doi. „Culisele mondiale" își pun sarcini mesianice. Ele au nevoie de haos global și confruntarea dintre civilizații. Așa e mai ușor să conduci, să creezi o lume nouă. Însă omenirea, confruntîndu-se cu probleme economice, ecologice, ontologice, ar putea să nu reziste presiunilor. Omul ar putea părăsi avanscena istoriei.

Nu trebuie să clătinăm planeta. Trebuie să înțelegem că puterea noastră e în unitate, că izolîndu-ne noi slăbim proiectul civilizației. Izolîndu-ne, ne jucăm cu soarta, iar ea nu trebuie provocată. Mai ales, că soarta noastră e una pentru toți, ca specie umană, și ea se numește istoria omenirii, istorie, pentru care noi sîntem responsabili în fața generațiilor viitoare, în fața celor care vor veni în această lume după noi, și față de casa noastră din Univers – Pămîntul.

Veaceslav Matveev