De poţi fi calm cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gîndi – dar nu-ţi faci gîndul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratînd pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Cînd munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strîngi agonisirea toată
Grămadă şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi şi iar să-ncepi ca-ntîia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvînt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vînă
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii сînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa, ce le strigă „Sus!”

De poţi rămîne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pămîntul ăsta mare,

Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

traducere de Dan Duţescu