[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni, dintre care 50.28% - bărbaţi și 49.72% - femei. Structura etnică a populaţiei: 91.29% - moldoveni, 1.40% - ucraineni, 5.90% - ruşi, 0.28% - bulgari, 0.28% - evrei, 0.84% - alte etnii.

[în sus]Istoria localitații

Satul Curchi a fost menționat documentar în anul 1770, fiind întemeiat de călugări. Și mănăstirea, şi satul Curchi sînt învăluite de legende. Scriitorul şi cercetătorul Zamfir Arbore-Ralli (1845-1933) relevă una din ele în „Dicţionarul geografic al Basarabiei". Se zice că, soţii Dumitraşcu şi Ileana Curtiu, încălcînd jurămîntul legat înaintea lui Dumnezeu, au hotărît să se pocăiască, să zidească fiecare cîte o mănăstire. Ambii au aruncat pe apa pîrîului, precum li s-a arătat în vis, cîte o prăsadă. Unde s-a oprit fructul aruncat de cucoana Ileana a fost pusă piatra de temelie a schitului Tabăra. Mai la vale, unde s-a împotmolit para boierului Dumitraşcu a fost construită Mănăstirea Curchi.

O altă legendă povestește arhimandritul Visarion Puiu în cartea "Mănăstirile din Basarabia", scriind că mănăstirea ar fi fost fondată de fiul diacului din satul Morozeni, Dumitraş Curcă, cel care se făcuse căpetenie de hoţi ce prădau prin Codrii Orheiului. Ucigînd odată nişte drumeţi, un moşneag şi o bătrînă, află cu groază mai apoi că aceştia erau părinţii lui proprii. Ros de remuşcări, se făcu călugăr, iar mai tîrziu întemeie cu o parte din foştii săi ortaci un schit de pocăinţă, care i-ar fi luat şi numele.

Versiunea a treia a relevă faptul că odată, cînd turcii au jefuit tîrgul Orheiului, o parte dintre locuitori au fugit şi s-au ascuns în codru, în desişurile ce acopereau cîndva colinele din Valea Vaticiului. Urmăriţi de turci, o parte din fugari, si anume bărbaţii, s-au așezat pe locul unde este situată acum mănăstirea "Curchiul", femeile, făcînd o altă tabără, s-au aşezat pe locul unde astăzi se află mănăstirea "Tabăra". În urma unei lupte crîncene, creştinii au fost nimiciţi, cu viaţa scăpînd doar un singur bătrîn cu numele Curcă. Aflînd despre sfîrşitul crunt al bărbaţilor şi taţilor lor, femeile au construit pe acel loc o bisericuţă de lemn. Schitului i s-a spus "Curcă".

[în sus]Monumente istorice

Mănăstirea Curchi se califică printre cele mai insemnate monumente ale arhitecturii moldovenești. Ca ansamblu arhitectural s-a format în secolele XVIII-XIX si este compusa din două biserici, nouă clădiri cu chilii, livadă și un bazin de piatră. A fost înălţată în 1773 de către Iordache Curchiu din Morozeni ajuns mai apoi stareţul ei, supranumit Ioan. La întemeierea și prosperarea Mănăstirü Curchi şi-au adus aportul fraţii Ioan şi Menasie din Bogzeşti, rude apropiate ale stareţului.

În 1868, schitul este transformat în mănăstire, anul 1868 fiind declarat anul fondării mănăstirii. Cladirea Bisericii de iarna Sf. Dumitru, construită în 1775 de către Iordache Curchi, este un exemplu foarte reușit al stilului neobizantin, în timp ce biserica Nașterii Maicii Domnului (1808-1810) este construită în cele mai bune tradiții ale clasicismului cu elemente de baroc. Biserica de piatră "Naşterea Maicii Domnului", cu o frumoasă clopotniţă situată alături, a fost cea dintîi biserică de pe teritoriul mănăstirii, denumită biserica de vară.

Biserica de iarnă Sf. Dumitru a fost construită mult mai tîrziu, lîngă chiliile egumenului. Tot aici în incinta mănăstirii au mai fost construite încă 9 corpuri de chilii, două trapeze cu bucătării, un beci, grajdul şi şopronul. Cea de a treia biserică, concepută în stil bizantin, a rămas neterminată. Mănăstirea avea o bibleotecă foarte bogată, o staţie electrică mobilă, o conductă de apă, o şcoală, un hotel şi un atelier.

În 1958 mănăstirea a fost închisă. În clădire s-au transferat căteva secţii ale spitalului de psihiatrie. A fost redeschisă abia în toamna anului 1994, cînd s-au efectuat lucrări de restaurare, s-au reconstruit poarta şi zidul.