În iulie 2012 se vor împlini 20 de ani de la intrarea în vigoare a Acordului moldo-rus „Cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, semnat la 21 iulie 1992 de către preşedinţii Moldovei şi Rusiei. Pînă în prezent, acest acord rămîne, practic, unica realizare reală a procesului de negocieri, care a creat premise pentru soluţionarea conflictului dintre Chișinău şi Tiraspol prin metode paşnice, politico-diplomatice. În ciuda eforturilor sporadice de a găsi o soluţie cu o bază reciproc acceptabilă a problemei transnistrene, procesul dat trece printr-o criză sistemică, care se exprimă nu numai prin ineficienţa mecanismelor existente de reglementare ale lor, ci şi prin absenţa unor idei şi abordări noi.

Procesul de soluţionare a conflictului transnistrean pe parcursul a aproape două decenii a avut un caracter inegal şi instabil. După „îngheţarea conflictului” în vara anului 1992, au existat şi etape cu progrese în procesul negocierilor, care erau urmate de perioade de stagnare, iar apoi de stagnare a însuşi procesului de reglementare a conflictului. Această situație este efectul unei serii de alte motive - diferenţa dintre abordările părţilor în procesul de reglementare, lipsa unei strategii consecutive şi argumentate referitor la restabilirea integrităţii teritoriale a guvernelor care s-au perindat la Chișinău, a poziţiei de neacceptare a compromisurilor de către administraţia de la Tiraspol, influenţa factorilor externi, inclusiv şi a statelor interesate de menţinerea influenţei sale asupra acestei părţi a Europei, dar şi a instabilităţii în acest teritoriu.

Adesea, problema regimurilor separatiste se reduce la constatarea poziţiilor părţilor care se referă la istoria apariţiei conflictelor în spaţiul post-sovietic, însă această cale nu duce la soluţionarea problemei principale – reglementarea situaţiilor legate de regiunile separatiste. Cea mai mare parte a politicienilor şi experţilor, care încearcă într-un fel sau altul să ofere o soluţie pentru problema autoproclamatelor regimuri separatiste în majoritatea covîrşitoare a cazurilor reieşeau din considerentele de conjunctură, fără să aibă o abordare complexă şi sistematică, ca fiind un fenomen pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii anumitor ţări şi regiuni în întregime.

Elaborarea recomandărilor specifice în baza studiului aprofundat şi al analizei din partea comunităţii de experţi este frînată din cauză că persistă dominanta politică mai presus de toate celelalte aspecte ale problemei.

Cu o asemenea abordare, părţile aflate în conflict nu sînt dispuse să facă compromisuri, în baza respectării normelor şi regulilor internaţionale cu privire la respectarea integrităţii teritoriale şi a drepturilor minorităţilor naţionale. Ca urmare, aşteptările exagerate de la runda următoare a întîlnirilor la nivel internaţional sînt înlocuite cu frustrări, noi învinuiri reciproce şi de retorica alarmistă.
 
În practica relaţiilor internaţionale problema formaţiunilor autoproclamate, apărute în rezultatul acţiunilor separatiste, nu avea precedent şi era hotărîtă în baza inviolabilităţii frontierelor şi integrităţii teritoriale a statelor recunoscute pînă în anii '90 ai secolului al XX-lea. Destrămarea Uniunii Sovietice a provocat o serie de modificări teritoriale în Europa. Pe teritoriul noilor state independente, recunoscute ca atare de către comunitatea internaţională la limitele frontierelor administrative ale fostelor republici sovietice, cu sprijin activ din exterior, apar mişcările separatiste independente, care nu se supun voinţei autorităţilor centrale, inclusiv şi aşa-numita „Republica Moldovenească Nistreană”. În contextul proceselor de autoafirmare naţională a noilor state independente toate apelurile de respectare a integrităţii teritoriale şi a inviolabilităţii frontierelor statelor recunoscute de către statele membre ale ONU s-au dovedit a fi insolvabile şi fără de rezultat.

În virtutea procesului obiectiv de globalizare a relaţiilor internaţionale apariţia, dezvoltarea şi reglementarea definitivă a conflictului, mai mult ca oricînd, depinde de starea şi acţiunile, întreprinse de către comunitatea internaţională. Internaţionalizarea conflictelor locale înseamnă, că acestea încetează să mai fie problema internă a unor ţări aparte. Controlul de menţinere a păcii a devenit o trăsătură caracteristică a lumii globalizate. Către începutul secolului al XXI-lea, sub auspiciile ONU au fost efectuate 50 de operaţiuni de menţinere a păcii, la care au participat forţele de menţinere a păcii din toate structurile societăţii - a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a uniunilor interstatale, precum şi a unor state aparte. Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova sînt interesaţi în primul rînd de o analiză complexă și sistematică a istoriei şi a cauzelor apariţiei, precum şi a posibilităţilor de rezolvare a unuia dintre conflictele îngheţate, aşa-numitul conflict „transnistrean”.

Pentru a elabora o strategie eficientă de soluţionare a conflictului transnistrean, este necesar să se identifice cît mai obiectiv posibil cauzele de bază şi premisele apariţiei acestuia, să se examineze etapele conflictului şi încercările paşnice de soluţionare ale acestuia, stabilirea adevăratelor interese şi nu a acelora declarate şi a poziţiilor forţelor politice de bază implicate, precum şi a factorilor, atît interni, cît şi externi, care influenţează cursul procesul de negocieri pe parcursul ultimelor două decenii.

De reglementarea întrebării transnistrene în mare parte depinde caracterul relaţiilor Moldovei cu Rusia, Ucraina şi a unei serii de alte ţări, de o însemnătate secundară în problema transnistreană şi cu toate acestea nu mai puţin importante. Nu este secret, faptul, că cele mai influente ţări ale lumii încearcă să-şi realizeze interesele cu mîini străine, dezlănţuind războaie locale sau iniţiind conflicte în acele colţuri ale lumii, care prezintă interes pentru ultimele.

La etapa de reglementare şi soluţionare a conflictelor unele state şi organizaţiile internaţionale controlate de ele, folosindu-se de mecanismul imperfect al legislaţiei internaţionale, care reglementează aceste procese, adesea de pe poziţie de forţă, au ca scop să obţină beneficii din situaţia creată. În primul rînd, este vorba de interesele geopolitice din anumite regiuni ale lumii, despre păstrarea controlului asupra anumitor teritorii, problemele politice, legate de înlocuirea structurilor puterii existente etc.

Cu toate acestea rămîne răspîndită complicitatea şi ajutorul tacit acordat forțelor separatiste de către alte state, care urmăresc propriile interese egoiste. Intervenţia externă de partea puterilor anticonstituţionale se manifestă prin acordarea suportului politic, militar, moral şi material uneia dintre părţile aflate în conflict. Acum, pentru comunitatea europeană din nou este actuală problema asigurării stabilităţii şi securităţii în spațiul Eurasiatic, inclusiv prin crearea unui mecanism cu adevărat eficient de reglementare a conflictelor locale. În legătură cu aceasta este necesară elaborarea unor principii conceptuale noi de soluţionare a conflictelor armate sud-estul continentului european.

Abordarea sistemică semnifică examinarea acestui tip de conflict ca element al sistemului relaţiilor internaţionale cu toate consecinţele cauză şi efect, dar şi a influenţei acestora. Analiza conflictului internaţional ca un fenomen în totalitatea sa trebuie să aibă caracter complex: de la elaborarea unui algoritm generalizat al analizei, la constituirea modelelor conflictuale formale şi la obţinerea calificativelor cantitative şi probabile a parametrilor anumitor conflicte pînă la elaborarea unor strategii de reglementare a lor.

Este necesară o abordare sistemică atunci cînd se stabilește locul conflictului transnistrean în contextul formării spaţiului post-sovietic, în geopolitica europeană şi geopolitică în general, dar şi din punct de vedere al importanţei sale în politica externă a marilor puteri ale lumii – Rusia, SUA, dar şi UE, a ţărilor de importanţă regională – Ucraina, România, dar şi influenţa sa asupra situaţiei din regiunea transnistreană. Totodată în centrul atenţiei trebuie să rămînă interesele de bază ale poporului Republicii Moldova, care locuieşte atît pe malul drept, cît şi pe malul stîng al rîului Nistru.

* Cauzele care au stat la baza conflictului transnistrean şi evoluţia sa
* Integritatea teritorială a statelor pe dimensiunile internaţionale, juridice şi geopolitice
* Conflictul transnistrean – caracteristici şi clasificări
* Analiza sistemică a conflictelor internaţionale
* Interesele pe termen lung şi politica Rusiei în contextul conflictului transnistrean
* Politica Uniunii Europene, a Statele Unite şi OSCE în procesul tentativelor de soluţionare a conflictului
* Interesele Ucrainei şi Transnistriei
* Poziţia României referitor la problema restabilirii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
* Cauzele principale, care împiedică soluţionarea conflictului
* Strategia soluţionării conflictului transnistrean - principii de bază
* Tactica soluţionării conflictului transnistrean