[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 314 oameni, dintre care 52.23% - bărbaţi și 47.77% - femei. Structura etnică a populaţiei este următoarea: 98.41% - moldoveni, 0.64% - ruşi, 0.64% - găgăuzi, 0.32% - alte etnii.

[în sus]Resurse naturale

Rezervaţia peisagistică Ţipova este situată pe malul drept foarte intersectat al fluviului Nistru, între satele Horodişte şi Ţipova pe o suprafaţă de 306 ha. În componenţa sa intră împrejurimele satului Ţîpova; ocolul silvic Pohrebeni; stînca Horodişte, Horodişte-Funduc, Scala-Stîncă. Cea mai mare parte a landşaftului o constituie vechile terase ale Nistrului şi valea rîuleţului Ţîpova care formează un canion adînc (200-250m) pe cursul inferior al său. Luîndu-şi începutul între satele Cinişeuţi şi Trifeşti, rîuleţul Ţîpova îşi duce apele prin depunerile lutoaso-nisipoase ale sarmaticului mediu, după ce îşi ascunde apele în recifele calcaroase, ca mai apoi în apropierea satului Horodişte printr-un număr mare de izvoare să formeze din nou rîuleţul Ţipova. În calea sa formează numeroase cascade, care bucură ochiul vizitatorului. Din partea dreaptă în rîuleţ se revarsă alte două mici rîuleţe (Valea Satului şi Blănăriţa), ce se caracterizează prin numeroase pîlnii carstice, izvoare şi cascade originale. Văile lor abrupte şi adînci ne amintesc de splendidele canioane muntoase. Cea mai mare parte a landşaftului o reprezintă coastele pietrose şi abrupte lipsite de vegetaţie.

Pe solul scund se dezvoltă o vegetaţie petrofită caracteristică pentru pantele calcaroase. În partea superioară a văii rîuleţului Ţipova se întinde pădurea „Stînca Horodişte-Funduc” cu o suprafaţă de 102 ha. Aici prevalează stejarii seculari petrofiţi cu vîrsta de peste 150-200 ani. Pe solurile sărăcăcioase cresc mai multe specii de muşchi şi licheni.

Pădurea care se întinde în partea de sus a văii Ţipova cu o suprafaţă de 102 ha. Aici se întîlnesc stejarul, arţarul cu frunze ascuţite, arţarul tătăresc, arţarul de cîmp şi numeroşi arbuşti printre care păducelul, măceşul, cornul ş.a. Deasupra coastei pe malul drept al Nistrului între valea Ţipova şi a Blănăriţei se întinde o pădure numită „Stînca Horodişte-Cot”, în care putem întîlni stejarul, vişinul, arţarul şi alte specii. Marginile pădurii sunt populate de diferiţi arbuşti: scumpie, măceş, păducel. În partea de Sud a pădurii creşte o plantaţie de salcîm alb. Pe malul drept, abrupt al rîului Ţipova se întinde un huceag alcătuit preponderent din arbuşti numit „Scala-Stînca”.

Dintre animalele sălbatice aici se întîlnesc: căprioare, dihorele de stepă, dihorele de pădure, vulpea, iepurele sălbatic, popîndăul comun, popîndăul pătat, veveriţa, şoarecele gulerat, şoarecele de cîmp şi şoarecele de pădure, ariciul cu abdomen galben.

Din păsări întîlnim lăcarul mare, lăcarul de mlaştină, lăcarul de rogoz, piţigoiul codat, ciuful de pădure, cucuveaua comună, uluil porumbar, uluiul păsărar, şorecarul comun şi şorecarul încălţat. Un simbol al rezervaţiei este corbul, avînd cuiburi în stîncile unde se află mănăstirea rupestră.

Din reptile putem întîlni: năpîrca, şarpele de casă, şarpele de apă, şarpele cu abdomen galben, şopîrla verde şi şopîrla sură.

[în sus]Monumente istorice

La o distanţă de 10 km, mai jos pe Nistru de defileul Saharna şi la 30 km de Orhei se găseşte ansamblul monastic Ţipova cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”. Aici, pe cîţiva kilometri de-a lungul malului Nistrului, sunt descoperite sute de monumente ale istoriei şi culturii antice. Împrejurimile de aici sunt unicale prin diversitatea bogăţiilor arheologice: sate şi orăşele  străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire sunt săpate în malul priporos. La Ţipova şi Horodişte civilizaţiile dispărute au lăsat mărturii datînd din secolul XII înaintea erei noastre.

Mănăstirea e plasată în mod original, într-un loc excepţional de frumos. Stînca de piatră scoate în relief spre rîu numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camuflate în interiorul malului. În stîncă e săpată şi clopotniţa, care a avut patru clopote, cel mai mic cu greutatea de 20 de puduri, cel mai mare – 6 puduri.

Spre vest dealul e acoperit cu o dumbravă , spre nord – est povîrnişul cade brusc în albia Nistrului , iar în partea de sus, pe platou, se întind ogoarele mănăstirii. O sursă modestă de existenţă pentru călugări serveau şi viile, o moară de apă. Mănăstirea de la Ţipova, săpată într – o stîncă gigantică, este după părerea specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, legate prin treceri interioare.

Ansamblul în cauză este compus din două mănăstiri, săpate în malul abrupt al Nistrului la o înălţime de 90 – 100 metri, prima a luat naştere în veacurile XI – XII, a doua – în veacurile XVI –XVIII. În total aici s–au păstrat 18 încăperi, unite între ele cu scări, treceri interioare şi balcoane. Impresionează, mai ales, biserica “ Adormirii Maicii Domnului”, care este destul de spaţioasă, are pereţii tencuiţi, tavanul prezintă o boltă semisferică, imitînd cupola. Ansamblul monastic e luat sub ocrotirea statului.

La această mănăstire, conform legendei, Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa, Maria Voichiţa. Chiliile subterane şi însăşi mănăstirea au fost săpate în stîncă şi au 3 nivele. Sub nivelul de jos se afla o fîntînă tainică, în care se acumula apa de izvor în cazul asediului mănăstirii. Grotele naturale şi peşterile erau folosite ca încăperi pentru depozitare şi ca ieşiri de rezervă. Iar coborîrea spre mănăstirea în stîncă îţi oferă senzaţii tari. Cărăruşa de cornişă foarte îngustă duce întîi printr-o crăpătură, apoi trece împrejurul stîncii şi ai mereu impresia, că la următoarea cotitură ea se sfîrşeşte şi dă direct într-un mal abrupt al Nistrului.  

Pe podişul malului drept al rîuleţului Ţîpova, şi ale rîuleţelor Blănăriţa şi Valea Satului se află ruinele unei aşezări a geto-dacilor. Potrivit unei legende aici și-a sfîrșit viața poetul mitologic grec Orfeu, iar mormîntul lui se află într-o nișă de la poalele cascadei și-l poti recunoaște după o lespede cu șapte găuri.

Arhimandritul Visarion Puiu menționează într-o lucrare editată în 1919: "Cînd și de cine a fost înființat acest schit, nu se știe. Se presupune că acest schit, ca și toate peșterile săpate în alurile Nistrului, a slujit creșinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al Xlll-lea. După ce vremile s-au liniștit, monahii au întemeiat schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, cînd pămîntul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviță mănăstirii Dobrovăț din județul Vaslui. În 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, a reparat chiliile și biserica.

Schitul a fost desființat în 1842. Pămîntul îi este luat și trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul - alipit la mănăstirea Saharna. Din 1842 pînă în 1919 schitul Țipova a fost administrat de mănăstirea Saharna. Biserica din deal a fost reînnoita în 1912 de ieromonahul Inochentie. În 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna, schitul Țipova devine independent.

În 1949 ansamblul monastic a fost închis și deposedat de pămînt. Calugării s-au refugiat la alte mănăstiri. Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodăria agricolă din localitate. Biserica a fost transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit și distrus.

În 1994 mănăstirea a fost reînființată. Schitul de la Ţipova întră în lista celor mai vechi și celor mai valoroase comori ale neamului nostru.

[în sus]Istoria localitații

Prima mențiune documentară a satului Țipova datează din anul 1764.