[în sus]Populația

Populaţia satului Nezavertailovca alcătuia 6048 de oameni în anul 1997.

[în sus]Istoria localitații

Satul Nezavertailovca a fost menționat documentar în anul 1541. Către mijlocul secolului XV, teritoriul intră în posesia tătarilor din Crimeea. În anul 1541 pe locul actualului sat Nezavertailovca este atestată localitatea Caiaclia, denumire de origine turcică, iar partea de miazăzi a spațiului dintre Bugul de Sud și Nistru capătă denumirea de Edisan.

Războiul ruso-turc (1887-1891), terminat în urma încheierii tratatului de la Iași, stabilește granița între Imperiul Rus și cel Otoman pe rîul Nistru și, pentru următorii 200 de ani, include teritoriul dintre Bugul de Sud și Nistru în componența Imperiului Rus.

Prima mențiune documentară a localității Nezavertailovca este datată cu anul 1789. Cu privire la proveniența denumirii noi, Nezavertailovca, există două versiuni. Potrivit uneia, în 1775, după desființarea Secei Zaporojene (republică a cazacilor la pragurile Niprului) de către Ecaterina II, cazacii zaporojeni au luat drumul pribegiei. O parte dintre aceștia s-au îndreptat spre gurile Dunării, unde un grup condus de un oarecare Micolcea, a ajuns în locul unde astăzi se află Nezavertailovca. Din cauza revărsărilor Nistrului, aceștia nu au mai putut continua drumul spre sud-vest, fiind nevoiți "să facă cale-ntoarsă" (in dialectul cazacilor - zavertati). Astfel, locul a primit inițial denumirea de Zavertailovca, ceea ce înseamnă: "locul unde faci cale întoarsă" sau "locul unde cotești". Ulterior denumirea se transformă în Nezavertailovca, adică "locul unde nu te poți întoarce" sau "locul spre care să nu cotești".

Potrivit celei de-a doua versiuni, pentru a favoriza popularea zonei limitrofe, trasate la acea vreme pe rîul Nistru, Ecaterina II a emis un decret, conform căruia cei care se stabilesc cu traiul aici, capătă statut de oameni liberi, inclusiv foștii iobagi, care devin „slobozi” și „nu pot fi întorși” stăpînilor săi. Astfel, satul a căpătat faima unui loc din care „nu poți fi întors”.

Satul a fost inclus în componența județului Tiraspol, inițial în gubernia Nikolaev, iar din anul 1803, odată cu mutarea centrului administrativ la Herson, în gubernia omonimă. În secolul XIX satul se dezvoltă în ritmuri rapide. În anul 1799 satul număra 439 de moldoveni, iar la mijlocul secolului XIX - 1135 de moldoveni.

 Odată cu constituirea RASSM în 1925 satul Nezavertailovca este inclus în raionul Slobozia. În anul 1940 Nezavertailovca intră în componența Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, aparținînd în continuare raionului Slobozia.

După cel de-al doilea Război Mondial, biserica ortodoxă din centrul satului este devastată și transformată în cinematograf, cîrmuirea colhozului „Karl Marx” și bibliotecă sătească. Cimitirul de lîngă biserică este devastat, ulterior pe acest loc amenajîndu-se stadionul satului. În anul 1961 pe moșia satului adiacentă malului vestic al limanului Cuciurgan începe construcția Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan. Odată cu construcția orașului Dnestrovsc zona este supusă unor profunde transformări etno-sociale și economice.

O ramură a agriculturii răspîndită în zonă este grădinăritul. De la mijlocul sec. XX cultivarea fructelor, atît în gospodăriile private, cît și în sectorul de stat, se extinde, conformîndu-se necesităților industriei alimentare, satisfăcînd totodată și cererea populației din partea europeană a URSS. Condițiile climatice au permis cultivarea la scară largă a plantelor tehnice și de nutreț, a legumelor, precum și a viței de vie de cele mai diferite soiuri (de masă și de vin). În anul 1964, este fondată gospodăria piscicolă (Rîbhoz), fiind pînă în prezent una din cele mai mari din sud-vestul fostei URSS. Angajații gospodăriei au contribuit la fondarea și dezvoltarea altor gospodării piscicole din RSSM. În sat a funcționat o fabrică de sucuri. Construcția Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan a permis construcția în anii 70 ai sec. XX a unui complex de sere, realizate după o tehnologie olandeză.