[în sus]Populația

La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1226 de oameni, dintre care 49.76% - bărbaţi și 50.24% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arăta astfel: 97.88% - moldoveni, 0.90% - ucraineni, 0.90% - ruşi, 0.16% - bulgari, 0.16% - alte etnii.

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Bahmut constituie 1967 de oameni, dintre care 49.36% - bărbaţi și 50.64% - femei. Compoziţia etnică a populaţia comunei arată în felul următor: 97.36% - moldoveni, 1.07% - ucraineni, 1.27% - ruşi, 0.10% - bulgari, 0.05% - polonezi, 0.15% - alte etnii.

În comuna Bahmut au fost înregistrate 660 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.0 persoane.

[în sus]Istoria localității

Prima atestare documentară a satului Bahmut datează din 3 iunie 1429, cînd Alexandru cel Bun dăruia lui Lazăr, Stanciul și Costea, fiii lui Ion vornic mai multe sate, printre care și Bahmatăuți.

Satul Bahmut s-a numit pe timpuri Pojarna şi Horodişte, lucru menționat într-un document din anul 1858. Recensămîntul din 1774 înregistra la Bahmut 61 de gospodării țărănești.

La începutul secolului XIX moșia satului cu 99 de gospodării și pădurea din zonă se aflau în proprietatea medelniceresei Elena Roset. În 1809 în sat a fost înălțată o biserică din lemn. Satul Bahmut fiind așezat la poalele Codrilor localnicii întotdeauna au resimțit lipsa de pămînt arabil. Mulți au părăsit satul, așezîndu-se cu traiul în alte zone ale Moldovei. În anul 1859 la Bahmut erau înregistrare 67 de gospodării cu 270 de bărbați și 237 femei. Moșia satului era stăpînită la acea dată de boierul Ciolac. După moartea acestuia moșia a intrat în stăpînirea Elisavetei Malițki. Odată cu construirea cării ferate, în 1873, lîngă sat s-a construit stația de cale ferată, realizînd legătura cu celelalte localități ale Moldovei.

În anul 1887 boierul Vichentie Malschi ctitorește la Bahmut o biserică din piatră, dar și un conac boieresc, care pînă în 1983 a adăpostit școala din localitate. Monument istoric, conacul astăzi este în paragină și se distruge.

În anul 1923 populația satului număra 463 de bărbați și 470 de femei. În perioada sovietică, după foamete și deportări numărul populației este în descreștere. În anul 1954 a fost închisă biserica din localitate. Timp de 38 de ani în incinta acesteia a fost depozit, apoi grajd. În 1992 biserica a fost redeschisă.