Rassvet este un sat din cadrul oraşului Bucovăţ, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Strășeni și la 41 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de locuitori. Satul Rassvet a fost întemeiat în anul 1907.
Citeşte mai departeFraţii Jderi
I
E ger, e întuneric! Nori negri duşi de vânt
Se târâie pe şesuri, se lasă pe pământ
Ca aripi urieşe de paseri nevăzute
Ce curăţă de sânge văi, şanţuri şi redute.
E vânt cu ploaie rece şi noapte cu fiori,
Căci umbra e ţesută de fulgeri trăsnitori.
Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună,
Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună.
L-a lor lumină roşă în clipă se ivesc
Mari tabăre de oameni armaţi ce se pândesc,
Şi crâncene redute, şi-n dos de parapete,
De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete.
Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiţi de foc,
În şanţul lor, sub arme, stau gloată la un loc,
De moarte şi nevoie râzând cu nepăsare ...
Voinici ei sunt la luptă, voinici şi la răbdare!
„Măi, oameni! zice unul, un şoim de la Bicaz,
De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz!
Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste,
Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“
„Urât, frumos, alb, negru, eu nu ştiu, dar ce ştiu,
Ştiu că halal de turcul ce-oi întâlni de viu.“
„Şi ce-ai să-i faci, măi Neagu?“ „Să-l hăituiesc, fărtate,
Pân' mi s-a usca bine cămeşa de pe spate.“
Toţi râd ... dar ce retează deodată râsul lor?
O bombă vine, - o bombă, al morţii meteor!
Toţi vod moartea cu ochii! ... un vaiet: „Ah, mor!“ „Cine,
Cine-i ucis?“ „Eu, Neagu ... mă duc ... vă las cu bine.“
„Sărmanul, zic românii, grăindu-l trist de-a rândul,
Nici c-au avut el parte să-şi împlinească gândul!
Mult au să-l mai bocească neveste şi copile!“
„He! ... Dumnezeu să-i ierte! ... Ce vreţi? n-au avut zile.“
„Dar unde-i Jder mezinul?“ „De pază colo-n şanţ,
Unde-au perit aseară un zmeu de dorobanţ.“
„Să-i spunem, să nu-i spunem că i-a murit frăţiorul?“
„Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“
II
În capătul din dreapta al şanţului, în tină,
Stă singur la o parte un om care suspină,
Căci are-o presimţire ce-i tot meneşte-a rău
Şi-i duce, duce gândul măhnit la frate-său.
El e ostaş de frunte, Jder Nistor, vânătorul,
Ce intră-n turci năprasnic cum intră-n cârd omorul,
Şi-i place pe câmp neted cu durda să vâneze
Cumpliţi başibuzucii şi fiarele cercheze.
De-aseară-n sentinelă Jder şede tot la pândă,
Gândind la biata-i mamă cu inima plăpândă,
Visând l-a lui mirească cu sufletul duios,
Privind la turci în faţă cu ochiul scânteios.
Dar vântul suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde!
Prin haine pân' la oase îngheţul îl pătrunde
Şi-ncet el simte somnul că vine pe furiş
De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniş.
Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se culce,
Dar somnu-i varsă-n creieri beţia lui cea dulce,
Şi el, pe nesimţite învins, întunecat,
Se reazemă de puşcă ş-adoarme clătinat.
Deodată i se pare că vede pe-a lui mamă
Ce vine, îl atinge pe ochi cu-a ei naframă
Şi-i zice: „Te trezeşte, copile, dragul meu!
Vin duşmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“
Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată,
Nălţându-se prin umbră cu arma ridicată! ...
„Ho! fiară, ho!“ el strigă, şi-n clipă, viu, deştept,
Pe duşmani îi străpunge cu baioneta-n pept.
Din doi, unul c-un gemet oftează, cade, moare.
Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare,
Se-ncruntă, se răpede ca lupul crunt la Jder
Şi-i face-o brazdă largă la braţ cu-al său hamger,
Apoi se prăbuşeşte alăture cu mortul.
Jder zice-atunci, mustrându-l: „De ce ţi-ai lăsat cortul?
Şi ce cătaşi, păgâne, aice-n şanţul meu?
Ţi-au fost urât de viaţă? ... Amar de capul tău!“
Şi aprig, cu mănie ridică stratu-n aer,
Să sfarme peptul duşman ce scoate-un jalnic vaier,
Dar când să dea: „Stai, frate! îi zice-un glas iubit,
Nu-i drept să dai lovire vrăşmaşului rănit!“
Jder stă, aruncă arma, s-apropie-n tăcere
De turc, îi leagă rana, alină-a lui durere,
Apoi, când ziua vine, pe turcul leşinat
Îl poartă-n ambulanţă, zicând: „Poftim vânat!“