Pietrosu este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Măgura Nouă, Pietrosu și Măgura. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 114 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Pietrosu a fost menționat documentar în anul 1620.
Citeşte mai departeUrsita mea
Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngerel.
Mult trist era castelul!
Mult vesel îngerelul,
Mult gingaş, tinerel!
Avea cereşti blândeţe,
Pe frunte-i dulci albeţe,
În ochii-i dulce foc,
Ş-o tainică zâmbire,
Ş-un suflet cu iubire,
Ş-o soartă cu noroc.
Eram eu încă june...
Acea scumpă minune
Era ursita mea!
Aşa avui eu parte
Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.
Într-un palat, pe mare,
Într-un oraş, ce pare
Din valuri răsărit,
Departe de-a mea ţară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.
Ş-acolo, fără frică,
Pe Mare-Adriatică
Gondola ne-a primblat,
Şi-n leagăn de iubire,
Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!
Pe soare şi pe lună.
Cu mine împreună
A fost ursita mea...
Aşa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!
*
Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,
Şi, lumii dând uitare,
Cu-o lungă sărutare,
Trecut-am lin prin rai,
Dar într-o noapte lină
O palidă lumină
Se stinse în eter,
Şi îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,
Se-ntoarse iar în cer.
Eram atunci pe mare...
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!
Aşa avui eu parte
A sta în veci departe
Ş-a plânge după ea!
1859, Malta


