Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce s-nalţă pân' la ceruri din a lumei deşteptare,
       Ca o lungă salutare
       Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiti inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi peptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
       Ce pătrunde şi răzbate
       Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
       Sculaţi toţi cu bărbăţie,
       Ziua vieţei a sosit!

Libertatea-n faţa lumei a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate cătră dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
       Se cerc vesel ca să zboare
       Cătră soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
       La obşteasca fericire,
       La obştescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a perit, s-a stins din voi?
Până cind să ne tot plece cruda, oarba tiranie
       Şi la caru-i de trufie
       Să ne-njuge ea pe noi?

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede ... Pentru-a Patriei iubire,
       Pentru-a mamei desrobire
       Viaţa noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea renviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
       Pentru patria sa moare,
       Nemurire moştenind.