I

Sus la munte, ninge, plouă,
La Craiova pică rouă
Din ai nopţei ochi cereşti
Şi din ochii omeneşti

Dar ce plâng românii oare?
Sufletul de ce îi doare?
Plâng un mândru frăţior
Deslipit din sânul lor.

Banul tânăr Mărăcină,
Cărui Oltul se închină,
De pe malu-i a plecat
Pe-un fugar nencălecat.
A plecat în lungă cale
Cu ceata slugilor sale
Şi cu cinczeci de voinici,
Adunaţi toţi de pe-aici.

Ei păşesc peste hotare,
Trec prin satele maghiare,
Prin oraşele nemţeşti,
Prin ţări lungi împărăteşti,
Şi, în dragostea moşiei,
Duc Vulturul României
Care-n aur lucitor
E cusut pe steagul lor.

Tot pe-a Dunărei verzi maluri,
Unde umbra-i joacă-n valuri
Merge mândrul craiovan
Câte zile-s într-un an,
Şi feciorii mi-l urmează,
Şi fugarii lor nechează,
Şi străinii ce-ntâlnesc
Stau în cale de-i privesc.

Pasă ceata călătoare
Când pe noapte, când pe soare.
Lung e drumul, lung şi greu!
Unde merg aşa mereu?
Ei se duc la vitejie,
Căci au tainica solie
De-a sădi în viitor
Libertatea ţării lor.

II

Colo-n ţărmuri depărtate,
În a Franţiei cetate,
Vechiul Luvru e deschis
Poporimei din Paris,
Care-aleargă să privească
Armia cavalerească
Ce din ziori s-a adunat
Lâng-al regelui palat.

Sala tronului e plină
De o magică lumină
Ce se varsă din senin
Pe frumoase flori de crin,
Şi pe dame strălucite,
Tot în aur învălite,
Şi pe nobili mult vestiţi,
Tot cu fer acoperiţi.

Filip regele s-arată
Cu-a sa frunte-ncoronată
Şi le zice: „Nobili fraţi!
Scoateţi spada şi juraţi,
Din a noastră dulce ţară
Duşmanul străin să peară!“
Mii de glasuri strig: „Jurăm
Franţia s-o liberăm!“

Iată că în sala mare
Un străin deodată pare,
Tânăr, mândru, nalt, frumos,
La ochire luminos.
El spre tron măreţ păşeşte,
Lânge rege se opreşte
Şi din gură zice-aşa:
„Să trăieşti, măria-ta!“

Toţi s-apropie în grabă.
„Ce voieşti?“ regele-ntreabă.
„Sunt român de la Carpaţi
Ş-aduc cincizeci de bărbaţi
Ce sunt gata ca şi mine
De-a muri toţi pentru tine,
Apărând cu braţul lor
Franţia ş-al ei onor!

Ţara mea cu blânde şoapte
Mi-a zis tainic într-o noapte:
«Mergi, copile, înarmat,
La Apusul depărtat.
Mergi de varsă al tău sânge
Pentru Franţia ce plânge,
Căci şi ea pe viitor
Mi-a veni în ajutor.»“

Uimit regele-atunci zice:
„Bun sosit la noi, voinice!
Spune nouă, cine eşti?
În Carpaţi cum te numeşti?“

„Eu sunt banul Mărăcină,
Cărui Oltul se închină.“
„Ţine spada mea în dar,
Brav marcheze de Ronsar!“