I

Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieţii înnegrită!
De-oi trăi, n-am ce dori,
N-am ce jeli de-oi muri!

Inimă, fii răbdătoare
Ca pământul sub picioare,
Pân ce-i zace cu-al tău dor
În mormânt nesimţitor.

Ce-ţi slujeşte de a plânge,
De-a vărsa lacrimi de sânge
Într-al lumii val cernit?...
Valul trece neoprit!

Taci, cumplita mea durere,
Şi tot creşte în tăcere,
Pân ce tu la Dumnezeu
Duce-vei sufletul meu!

II

Avut-am odată-n lume
Dor de fală şi de nume,
Dar acum vedea-l-aş mort
Chiar şi numele ce port!

Avut-am odinioară
Mamă dulce, dulce ţară;
Dar acum sunt rătăcit
În pustiu nemărginit!

Avut-am în fericire
Un vis dulce de iubire...
Unde-i, Doamne, visul meu?
Unde-i raiul, unde-s eu?

Amar mie! amar mie!
Din cereasca-mpărăţie
Ce lung fulger m-a pătruns!
Ce-am fost eu şi ce-am ajiuns?

III

Ah! durere, în ce parte
De tine să fug departe?
Urmă-n lume să nu las,
Nici s-aud al lumii glas!

Cum să scap de rău, de bine?
Încotro să fug de mine,
Pe pământ să nu mai ştiu
De sunt mort sau de sunt viu?

Daţi-mi, daţi-mi aripioare,
Să zbor iute pe sub soare.
Daţi-mi aripi de pe dor,
Pe sub noapte iar să zbor.

Duce-m-aş şi m-aş tot duce,
Dor să nu mă mai apuce!
Cine-n cale m-a vedea
Să plângă de jalea mea!