Fericit e călătorul
Ce, purtat voios prin lume,
Îşi îngînă viaţa, dorul,
Cu-al iubitei dulce nume !
Zbori pe luciul viul al mărei,
Barcă mică sprinteioară;
Mergi în voia întîmplărei,
Ca o lebădă uşoară !

De l-a Patriei verzi maluri
Am plecat în ţări străine,
Şi pe plaiuri, şi pe valuri
Eu duc dorul ei cu mine.
Zbori pe luciul viul al mărei...

Doru-mi plînge ! dar îndată
Între cer şi marea lină
O minune se arată
Ce durerea mi-o alină.
Zbori pe luciul viul al mărei...

Cea minune strălucită
Poartă nume de o floare.
Ea-i frumoasa mea iubită,
A mea dulce iubitoare.
Zbori pe luciul viul al mărei...

Ea-i comoara de plăcere,
Ea-i voioasa nălucire,
Ea-i cereasca mîngîiere,
Ce încîntă-a mea simţire,
Zbori pe luciul viul al mărei...

Orişiunde eu voi merge,
Vecinic ea mă însoţeşte.
Lacrima din ochi mi-o şterge,
Sufletul mi-l răcoreşte !
Zbori pe luciul viul al mărei,
Barcă mică sprinteioară;
Mergi în voia întîmplărei,
Ca o lebădă uşoară !

Cadixa, 1853