I

Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului[1]
Unde fat' zmeoaicele[2]
Şi s-adun' zărnoaicele,
Şi s-adap' leoaicele,
Multe-s, frate, şi mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Iar în chiar mijlocul lor
Nalţă-se-un cort de covor,
Un cort mare şi rotat,
Poleit şi narămzat,
Cu ţăruşi de-argint legat,
Parcă-i cort de împărat![3]
Dar înuntru cine şede?
Dar în el cine se vede?
Ghirai hanul cel bătrân[4]
Cu hamger bogat la sân.
Mulţi tătari stau împrejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Şi stau toţi îngenuncheţi
Pe covor cu perii creţi.
Iar la uşa cortului
Sub stejarul mortului,[5]
Este-un biet român legat,
Legat strâns şi ferecat
Ca un mare vinovat.
Român Grue Grozovanul,
Român Grue moldovanul
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi tătari ţeapa-i gătesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el cântă-n nepăsare
Parcă-ar fi la masă mare,
Şi dă semn de veselie
Parcă-ar fi la cununie!..
Iată mârzăciţele[6]
Şi cu tătăriţele
Că la hanul năvălesc
Şi cu toate aşa-i grăiesc:
,,Alei! Doamne han bătrân
Cu hamger bogat la sân!
Fă cu Grue ce vei face
Sufletul să ni se-mpace,
Că de când s-a ridicat
Şi-n Bugeac Grue-a intrat,
Mulţi tătari el ţi-a stricat
Şi tătarce-a văduvit,
Fete mari a bătrânit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte!"
Ghirai hanul cel bătrân
Trage pala pe la sân
Şi cu glas crunt de păgân
Zice lui Grue român:
,,Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune-ncalte-adevărat
Mulţi tătari tu mi-ai stricat?"
,,Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân,
Că eu sunt pui de român
Şi nu-mi pasă de-un păgân![7]
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau să-ţi spui
Că de când m-am ridicat
Şi-n Bugeac eu am intrat
Mulţi tătari, zău, ţi-am stricat
Şi tătarce-am văduvit,
Fete mari am bătrânit
Şi Bugeac am pustiit,
De bahmeţi l-am sărăcit,[8]
Bugeacul pe jumătate
Şi Crâmul a treia parte.
Iar Nistrul când l-am trecut,
Pod pe dânsul am făcut
Ca să duc, să car la noi
Averile de la voi;
Să duc care mocăneşti
Cu copile mârzăceşti
Şi cu roabe tătăreşti.
Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân
Şi-mi dă moarte de român,
Nu-mi da moarte de păgân,
Las' să mă mărturisesc[9]
Şi de suflet să-mi grijesc
La un popă creştinesc
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire,
Că mult sunt eu vinovat,
De păcate încărcat;
C-am curvit cu sora ta
Ş-am răpit pe fiica ta,
Ş-am ucis pe frate-tău,[10]
Viteaz mare cât un leu,
Care-a fost duşmanul meu!"
Ghirai hanul cel bătrân
Uită hamgerul la sân,
Şi cu glasul oţerit
Pe loc a şi poruncit
La mârzaci de cei mai mari
Şi la cincizeci de tătari
Pe Grue să-l ducă-ndată
La cea mănăstire naltă!

II

Tătărimea purcedea
Şi pe Grue mi-l ducea
La cel popă creştinesc,
Sfânt cu chipul omenesc,
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire;
Dacă vedea şi vedea,
Grue vreme nu pierdea,
Două cruci numai făcea,
Doamne-ajută! el zicea,
Bardă-n mână apuca
Şi-n tătari se arunca
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat.
,,Aman!" ei cu toţi răcneau[11]
Şi din faţa-i toţi piereau!
Dacă vedea şi vedea,
El în grabă se ducea
Chiar la grajdul hanului,
Hanului tătarului.
Când la grajd el ce zărea?
Un bahmet ce tot sărea,
Un căluţ cam pătrărel,
Ieşea-n vară cincărel.
Grue mi-l apropia;
Mâna-n coamă că-i punea
Şi-n podele-l azvârlea,
Aşa cal nu-i trebuia!
Dar colo, cât colo,-n fund,
Iată-un negru cal rotund,
Care soare n-a văzut
De când mă-sa l-a făcut.[12]
La el Grue se ducea,
Mâna-n coamă că-i punea,
Din loc nici că mi-l clintea!
Aşa cal îi trebuia.
El afară mi-l scotea,
Frumuşel mi-l înşeua,
Înşeua şi-l înfrâua
Şi pe ochi îl săruta
Şi pe dânsul s-arunca.
Trei dezbinuri că mi-i da,
Scântei verzi din ochi îi da,[13]
Şi deodată s-arăta
Chiar la uşa cortului
Sub stejarul mortului.
Ghirai han cât îl vedea,
Ofta greu şi mi-i zicea:
,,Alei! Grue, viteaz mare!
De la mine ai iertare,
De vrei numai să te prinzi
Negrul meu să nu mi-l vinzi,
Să nu-l vinzi la ungurean,
Nici la turc ţarigrădean.
Să nu-l vinzi nici la litean,
Că liteanu-i om viclean.[14]
Ci să-l vinzi la un român,
Că-i om drept şi bun stăpân
Şi de mână mai dănos
Şi de suflet mai duios.[15]
El pe negrul de-a avea,
Tot de nunţi mi l-ar ţinea.
Eu la dânsul l-oi vedea
Ori la nunţi, ori la război,
Când ne-om lupta noi cu voi.
El că mi l-ar dărui
Sau că i l-oi cumpăni
De trei ori cu venetici,[16]
Venetici de câte cinci."
Român Grue cam râdea
Şi din gură răspundea:
,,Alei! mări, han bătrân!
Ori nu ştii că sunt român?
De-s român, sunt frate bun[17]
Cu-orice cal viteaz nebun!
Iar de ai bahmeţi fugari
Şi de ai voinici tătari,
Bahmeţi iuţi să mă gonească,
Tătari crunţi să îndrăznească.
Dă-le voie, dă-le ştire
După mine să se-nşire
Şi s-alerge să m-ajungă
Pe câmpia astă lungă."

III

Ghirai hanul semn dădea,
Tătărimea purcedea
Pe cel câmp nemărginit
Cu negară învelit
Şi cu troscot coperit.
Tătărimea se-nşira
Şi fugind se răsfira
Câte unul, unul, unul
După negrişor nebunul,
Negrişor fugea, fugea,
Cum se fuge nu fugea,
Ci sărea tot iepureşte
Ş-alerga tot ogăreşte
Nechezând tot voiniceşte.
Alei! voi tătari păgâni,
Vi s-a stins ziua de mâini!
Iată Grue dă-napoi
Şi s-aruncă printre voi
Ca un vânt înviforat
Într-un lan de grâu uscat;
Şi cu negrişor nebunul
Vă ia unul câte unul
Şi din fugă vă coseşte
Şi vă taie chip snopeşte[18]
Şi de-averi vă curăţeşte
Şi de boală vă scuteşte
Şi vă lasă-n urma lui
Ca momâi de-a câmpului!
Apoi Grue se porneşte
Şi-n Moldova se iveşte
Ca un soare ce-ncălzeşte,
Încălzeşte şi rodeşte,
Că mult bine-n lume face
Sufletul să şi-l împace.
Creştinează[19]
Şi botează,
Da de fin
Câte-un tretin
Şi de fină
O tretină.
Şi cunună fete mari,
Fără grijă de tătari,
Şi ridică mănastiri
Pentru timp de năvăliri,[20]
Iar pe negru sprintenel
Îl face frate cu el,
Că românu-i frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!

1.    ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în lacul numit Ialpug.
2.    ↑ Fiinţe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului.
3.    ↑ În broşura întâi a baladelor tipărite la laşi în anul 1852, se zice:
Un cort mare şi rotat
Mult e mândru naramzat,
De ţăruşi de-argint legat
Cu sferi albe de mătasă...
Parcă-i cort de-mpărăteasă.
4.    ↑ Hanul de tătari purta denumirea de Ghirai, ca un titlu de suveranitate, după numele celui dintâi şef al tătarilor care a luat Crâmul.
5.    ↑ Tradiţia poporală spune de un copac locuit de sufletul unui om ce fusese spânzurat de crengile lui. Oricine adormea la umbra acelui arbore, făcea visuri de moarte care se împlineau până în trei zile. Poate că stejarul mortului din baladă să fie chiar acel din tradiţie.
6.    ↑ Adică nevestele mârzacilor şi tătarilor de gloată. Mârzacii erau de sânge hănesc şi formau o castă puternică între tătari. Numele lor era Myrza.
7.    ↑ Românii dau numele de păgân la toate neamurile ce nu erau de religia lui şi cu care se găseau în lupte.
8.    ↑ Bahmet sau bahamet, cuvânt de origine tătară, ce denumeşte caii din Bugeac. O mare parte din Basarabia poartă numele de Bugeac, de pe timpul năvălirii tătarilor în sânul ei, în urma morţii lui Ştefan-vodă. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici ce erau foarte apreţuiţi de turci şi de tătari. Asemenea şi în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în faţă cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoşi la faptură şi mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomeneşte de frumuseţea tinerilor persani şi de agerimea cailor moldoveni. Acei cai erau foarte căutaţi de unguri şi de leşi pentru remonta cavaleriei.
9.    ↑ Grue vroieşte să-şi mărturisească păcatele înainte de a muri. Românii ţin foarte mult la îndeplinirea datoriilor lor de creştini.
10.    ↑ Unii din cântăreţi adaugă mult la faptele lui Grue, după cursul inspirării şi câteodată după nevoia rimei. Astfel, în ediţia baladelor din 1852, se citesc următoarele:
Am curvit cu sora ta
Ş-am ucis pe maica ta
Ş-am tăiat pe frate-tău
Ş-am ars pe tatăl tău.
Este însă de presupus că Ghirai hanul cel era bătrân, nu mai avea nici tată, nici mamă pe timpul lui Grue.
11.    ↑ Aman e strigătul turcilor şi al tătarilor când ei se află în faţă cu un pericol. Aman înseamnă: ,,Graţie!"
12.    ↑ Vezi nota din balada lui Serb-Sărac.
13.    ↑ Caii din baladele şi din poveştile poporale sunt hrăniţi cu jăratic şi scot scântei de foc pe ochi şi pe nări când se aprind la fugă. A scoate însă scântei verzi înseamnă a simţi o durere vie.
14.    ↑ Litean sau litfean, locuitor din Litfania. Desele războaie ce avură moldovenii cu leşii, daunele ce făceau aceştia în ţară, când năvăleau, şi numeroasele lor călcări peste tractatele de pace, au dat cuvântului litfă o semnificare foarte urâcioasa. Litfa e sinonim de neam rău şi fără credinţă.
15.    ↑ În ediţia baladelor de la 1852, cu greşeală s-au tipărit următoarele versuri:
Sa nu-l vinzi la vrun muntean
Că munteanu-i om viclean.
Adevăratul cântec bătrânesc, precum l-am aflat de la un cântăreţ orb din satul Bohotinu, anume Neculai Nastasi, pomeneşte de litfean, iar nu de muntean.
16.    ↑ Galbeni de Veneţia, ducaţi mari de câte cinci unul ce se numesc lefţi.
17.    ↑ Admirabilă caracteristică a românului de pe timpul vitejiei.
18.    ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul.
19.    ↑ Românii sunt foarte bucuroşi de cumetri judecând după marele număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari şi cu hore.
20.    ↑ Mănăstirile ce se ridicau în timpurile grele ale luptelor noastre cu vecinii erau destinate a fi şi templul lui Dumnezeu şi locuri de adăpostire pentru bătrâni, pentru femei şi copii, când năvăleau duşmanii în ţară. De aceea mănăstirile aveau ziduri mari ca nişte cetăţi, başte boltite şi tainiţe pentru ascunderea sculelor, şi erau mai mult clădite în locuri retrase, prin munţi şi în fundul codrilor.