N-aţi auzit de-un Jian,
De-un Jian, de un oltean,
De un hoţ de căpitan
Care umblă prin păduri
Cu doisprezece panduri,
Cu ghiebe şi cu poturi?
El ia miei de la ciobani,
Armăsari de la mocani,
Fără plată, fără bani!
Şi pândeşte la strâmtori
De despoaie negustori,
Şi tot prinde la boieri
De-i curăţă de averi!
Toţi de dânsul că fugeau,
Toţi de el se jeluiau
La domnul, la Caragea.
Domnul potiră-aduna,
După hoţ el o mâna.
Iar Jianu-nţelegând
Cele ce-i treceau prin gând
Se-ndruma spre Olt fugând.
Când la Olt, Oltu-i umflat,
Că la munte l-a plouat:
,,Măi române, măi podar,
Trage podişca de car
Să mă treci la cela mal
Cu viteazul ist de cal.
Trage podul mai de-a drept
Pân' nu-ţi pun un glonte-n piept,
Nu-mi fii duşman şi-mi fii frate
De nu vrei un glonte-n spate."
Dar podarul se gândea
Şi cu lene se-ntindea.
Dacă vedea şi vedea,
Jian rostul nu-şi pierdea.
El se aruncă înot
Cu suflet, cu cal, cu tot.
Calu-n apă se lupta,
Iar Jianul cuvânta:
,,Decât să mă rog de prost
Ca să deie podu-n rost,
Mai bine cu murgu-not
Că şi el e pui de Olt.
Decât să mă căciulesc,
Mai bine să haiducesc!
Hai, voinice murguleţ,
Nu mai face părul creţ,
Hai la Slatina-n judeţ,
Unde gazda ne-om afla
Ş-amândoi ne-om răsufla!"
Când la gazdă el sosea,
Ce vedea şi ce-auzea?
Potira gazda lega,
De Jian o întreba.
,,Haide iar, murgule, hai,
Hai la munte sus, pe plai,
Să scăpăm de chiu, de vai!"
Fugea murgul cât fugea,
Dar potira-l ajungea,
Pe Jianu mi-l prindea
Şi-l ducea la Caragea.
Vai! sărmanul voinicel!
Sărăcuţ, amar de el!
Căci pe loc mi-l judecară,
Cu lanţuri mi-l încărcară
Şi-n ocnă mi-l aruncară.

1.    ↑ Jianul era de neamul său boier. El a hoţit, ca şi Bujor, pe la începutul veacului XIX şi şi-a săvârşit zilele la Târgovişte, fiind iertat de guvern. Un alt cântec al Jianului sună aşa:
,,Colea, maică,-n făgeţel
S-a ivit un voinicel
Pe-un cal vânăt porumbel.
Mă duc, maică, după el".
,,Nu te duce, fata mea,
Că-i păţi ruşine grea.
Cel voinic cu calul mic
Iancu Jianul îi zic.
El pe câte le-a iubit
Pe toate le-a amăgit,
Le-a lăsat şi a fugit,
La Jiu pe unde-a umblat,
Câte fete s-a-nşelat
După el de s-au luat,
Cu copii tot le-a lăsat.
La Olt, prin oricare loc,
Câte le-a luat la Joc,
Le-a lăsat plângând cu foc,
De-au rămas făr' de noroc".
Se vede că Jianul, ca şi Bujor, avea mare prestigiu în ochii fetelor şi că era nu numai fur de averi, dar şi de inimi fecioreşti.