Într-o zi de sărbătoare,
Într-o zi cu mândru soare
Care lumea-nveselea
Şi cu aur o-nvelea,
Iată, mări, se ivea,
Ca alt soare strălucea
Domnul Ştefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El pe cal încăleca
Şi cu mulţi voinici pleca
De la scara curţii lui
La biserică-n Vaslui.[2]
Clopotele răsunau,
Steagurile-i se-nchinau,
Armăsarii spumegau,
Frâiele şi le muşcau,
Iar poporul tot striga:
,,Să trăieşti, măria-ta!"
Când aproape de intrare,
Ce s-aude-n depărtare?
Glas de om chiuind tare:
,,Hai, ho, ţa, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tapşan."
Ştefan-vodă se oprea
Şi din gură-aşa grăia:
,,Auzit-aţi, auzit
Glas de român necăjit?
Într-o clipă să-l găsiţi,
Şi cu el aici să fiţi."
Cinci panţiri se alegeau,
Pe Vaslui în sus mergeau
Pân' zăreau într-o movilă
Un român arând în silă
Şi movila brăzduind
Şi din gură chiuind:
,,Hai, ho, ţa, ho, Bourean,
Trage brazdă pe tapşan!"
Cei panţiri descălecară,
Pe român îl ferecară,
La Vaslui îl aduceau
Şi la Domnul mi-l duceau:
,,Măi române, să n-ai teamă,
Spune nouă cum te cheamă?"
,,Teamă n-am că sunt român!
Teamă n-am, că-mi eşti stăpân!
Tu eşti Ştefan domn cel mare
Care-n lume seamăn n-are
Şi eu sunt Şoiman Burcel,
Puişor de voinicel!"
,,Să trăieşti dacă n-ai teamă!
Dă-ne nouă bună seamă
Cum de te-ai păcătuit
Să te-apuci de plugărit,
Tocma-n zi de sărbătoare,
Tocma-n timp de închinare?"[3]
,,Doamne, pun mâna la piept
Şi mă jur să-ţi spun cu drept.
Pân-a nu-ajunge plugar
Aveam falnic armăsar
Şi o ghioagă nestrujită
Cu piroane ţintuită,
Care când o învârteam
Proaşcă prin duşmani făceam,
Câte opt pe loc turteam!
Alelei! pe când eram
Om întreg de mă luptam,
Mulţi păgâni am mai stricat!
Multe capete-am fărmat
De tătari şi de lifteni
Şi de falnici ungureni!
Iar în loc la Războieni[4]
Mi-a căzut ghioaga din mână
De o sabie păgână:
Dar n-a căzut numai ea,
A căzut şi mâna mea
Cu păgânu-alăturea!...
De-atunci n-am ce să mă fac
C-am ajuns un biet sărac,
Nici n-am casă, nici n-am plug,
Nici juncani ca să-i înjug!
Toată vara m-am rugat
De bogaţii cei din sat
Să-mi dea plugul ca să ar...
Mi-a fost ruga în zadar.
Atunci, Doamne, mă-ntorsei,
La tătari că mă dusei,
Un plug mare că prinsei,
Şi c-un bou îl înjugai
Şi de lucru m-apucai,
Că săracul n-are soare,
Nici zile de sărbătoare,
Ci tot zile lucrătoare!"
Domnul Ştefan l-asculta
Şi din gură cuvânta:
,,Măi Burcele, fătul meu!
Iată ce hotărăsc eu:
Ia-ţi un plug cu şase boi
Şi mergi bogat de la noi.
Ia-ţi movila răzăşie
Ca s-o ai de plugărie,
Dar în vârfu-i să te-aşezi,
Ca stejar să priveghezi,
Şi tătarii de-i vedea
C-au intrat în ţara mea,
Tu să strigi cât ce-i putea:
Sai, Ştefane, la hotare
C-a intrat sabie-n ţară![5]
Atunci eu te-oi auzi,
Ca un zmeu m-oi repezi
Şi nici urmă-a rămânea
De tătari în ţara mea!"

1.    ↑ Între Iaşi şi Vaslui se află un deal gol numit Movila lui Burcel. Poporul însă îi zice Movila lui Purcel, şi unii arheologi pretind că acest nume îi vine de la generalul roman Porcelus care ar fi tăbărât pe vârful ei. Balada ne spune adevărata origine a numelui dealului.
2.    ↑ Sub Ştefan-vodă cel Mare scaunul domniei a fost câtva timp în oraşul Vaslui, poziţia acestui oraş fiind mai îndemânatică pentru apărarea ţării în contra năvălirii tătarilor. Codrii Vasluiului erau pe atunci foarte întinşi şi au mistuit multe hoarde de tătari.
3.    ↑ Cunoscut este din istorie şi din tradiţie că Ştefan-vodă a fost foarte religios. El a zidit în ţară 40 de biserici, spre pomenirea numeroaselor sale izbânzi asupra leşilor, a ungurilor, a tătarilor, a turcilor şi a cazacilor cu care a fost în luptă în tot cursul glorioasei sale domnii.
4.    ↑ Crâncena bătălie cu turcii de la anul 1476 în care Ştefan a avut a se lupta cu toată oastea lui Mohamed II, în număr de 120. 000 ostaşi.
5.    ↑ Istorie! Tradiţia spune că în adevăr pe timpul lui Ştefan-vodă, şedea un ostaş de-al lui pe Movila lui Burcel, cale de o poştă şi jumătate de la Vaslui, şi că glasul său era atât de puternic, încât ajungea pân-în auzul Domnului!