Trage, mândro, cu bobii,[1]
Nu-ţi mai lăcrima ochii.
De-or cădea bobii în zece,
Să ştii că dorul nu-mi trece.
De-or cădea bobii în opt,
Să ştii că mi-e dor de tot.

1.    ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor şi al flăcăilor, şi când, după deosebitele împărţeli în zece grămezi, şi în opt, şi în cinci, şi în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreşit persoana dorită vine, dorul se împlineşte. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă şi ţigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc şi spun sorţii cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca şi strămoşii lor, au mare plecare a crede în presagiuri şi păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilăreşti. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, şi dacă foaia plesnea cu vuiet, mulţumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curăţiţi de coajă, serveau la părinţii noştri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuţitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mişcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului şi a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorţirea degetului cel mic şi a degetului cel gros de la mâna dreaptă erau semne spăimântătoare. Ţiuirea urechilor, ca şi sughiţul din zilele noastre, însemna că pomenea cineva de dânşii. Iar mai ales strănutatul avea o importanţă nemărginită în ideile lor. Ei credeau că amorul strănuta când vroia să le înştiinţeze îndeplinirea dorinţelor. Catul, pentru ca să exprime fericirea statornică a doi tineri însuraţi, zice că amorul le-a strănutat în dreapta şi în stânga. Properţiu, ca să arate că amorul înzestrase pe Cyntia cu toate darurile, o întrebă dacă acel zeu a strănutat când ea s-a născut. Când amorezii erau îngrijiţi unii de alţii, ei puneau să le tragă în sorţi cu nişte mici tablete pe care se găseau scrise oarecare litere. Tabletele se aruncau într-o urnă, urna se scutura, se răsturna, şi aşezarea literelor căzute compunea un răspuns cuprinzător de secretele viitorului. Tragerea acelor sorţi se făcea de către copii ce sta pe pieţele publice din Roma şi din celelalte oraşe romane. Romanii credeau şi în puterea farmecelor. Adeseori o amoreză, lăsată de iubitul ei, întrebuinţa farmece pentru ca să-l întoarne iar la picioarele ei. Afară de descântece, ea fabrica două păpuşele, una de ceară şi alta de lut, şi le apropia de foc. Cea dintâi se topea, cealaltă se întărea; astfel dar trebuia să se topească inima necredinciosului pentru amoreză. Damele romane credeau iară că la caz de necredinţă către bărbaţii lor, dumnezeul Olimpului, pentru ca să le pedepsească, făcea să le iasă noiţe pe unghii sau puşchele pe limbă. La româncele noastre noiţele făgăduesc prezenturi şi puşchelele nu mai au nici o relaţie cu necredinţa.