La fântâna cu doi brazi
Am ucis doi unguri fraţi
Pentru-o puică ungureancă
Care nu mi-era duşmancă,
O copilă din hotar,
Fată de boier maghiar.
La fântână ea cum sta,
Braţe albe-şi arăta.
Eu pe loc mă fermecai
Braţele-i le sărutai,
Şi copila se pleca
Şi pe braţe-i mă culca.
Iar cei fraţi cam tinerei
S-aprinseră ca doi zmei
Şi de mine se legară
Şi pe mine s-aruncară.
Eu măciuc-am ridicat,
Pe-amândoi i-am şi culcat
Şi sub brazi i-am îngropat,
La crucile drumului,
La răcoarea vântului,
Şi la cap şi la picioare
Le-am pus flori de lăcrimioare,
Câte fete-or trece-n cale
Să le plângă-amar de jale.