Răuţelul Nou este un sat din cadrul comunei Hiliuţi, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Fălești și la 134 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 222 de oameni. Satul Răuţelul Nou a fost înființat în anul 1964.
Citeşte mai departeDespot Vodă
Sala tronului în palatul de la Suceava. În dreapta, pe planul I, o fereastră. Pe planul II, tronul cu cortine de catifea stacoşie şi cu torsade de aur. În fund, arcade ce se deschid pe o altă sală mare. În stânga, uşa apartamentului domnesc. Pe pilastrele arcadelor, panoplii, dintre care una compusă de armele lui Ştefan cel Mare.
SCENA I
LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE (în sentinele lângă arcade)
LIMBĂ-DULCE
Ai fi crezut, fârtate, acum trei ani ş-o lună,
Că Despot, ca un fulger plecat dintr-o furtună,
Pe Lăpuşneanu-n frunte de-a dreptul va lovi
Şi oastea lui domnească în clipă-o va strivi?
JUMĂTATE
Hei! dacă vânzătorul Moţoc nu-ntorcea cuiul
În broasca ţării, Despot şi Zay şi-Anton Secuiul
Nu-ntrau aşa de lesne în ţară... dar Moţoc...
Trădarea cică-i fiară cu zece limbi de foc.
LIMBĂ-DULCE
Ce vrei?... aşa e lumea! şi, iată, ca prin vrajă,
El domn, şi noi, plăieşii, la uşa lui de strajă.
JUMĂTATE
Hei! bine zicea tata: La noi să nu te miri
Aici când îi vedea plopii dând flori de trandafiri.
Câte-am văzut cu ochii de când suntem pe lume!
Războaie, năvălire, lăcuste, focuri, ciume,
Şi dintre toate răul cel mai îngrozitor —
Lupta-ntre fraţi, pieirea sărmanului popor!
LIMBĂ-DULCE
Adânc ţi-e rostul!... parcă te-aud citind pe carte.
Dar Vodă Lăpuşneanu ştii unde-i?
JUMĂTATE
Hăt... departe,
În Ţarigrad, cu Doamna şi copilaşii săi.
LIMBĂ-DULCE
Ce-o fi făcând el oare?
JUMĂTATE
El!... paşte bobocei.
LIMBĂ-DULCE
Ba, mai degrabă-aş crede că Vodă alungatul
Pe Despot, mări,-l paşte întocmai ca păcatul.
JUMĂTATE
Se poate, căci în ţară, sub domnul ist grecesc
Străinii calu-şi joacă şi zilnic se-nmulţesc,
Încât noi, pământenii, purtându-i în spinare,
Nu mai avem în ţară nici loc de îngropare.
LIMBĂ-DULCE
Pământul gras prieşte spinoaselor urzici.
Moldova-i năvălită de greci şi eretici,
Şi biruri peste biruri, vânaturi pentru masă,
Ş-un galben pe tot anul de fiecare casă,
Încât biata sudoare a muncii s-a schimbat
Într-un pârâu de aur ce curge la palat.
Pe noi ne duce foamea la margine de groapă
Şi din avutul nostru lăcustele se-ndoapă.
Rău e când râde culmea de muşuroi, de jos,
Dar vai de cap când talpa-i mâncată pân’ la os!...
Aceste gânduri negre în mine turba-mplântă
Şi, zău, simt câteodată că dracul mă descântă,
Mânia fierbe-n mine şi, de n-aş fi plăiaş,
De n-aş fi român, frate, m-aş face ucigaş!
JUMĂTATE
Hei! asta, Limbă-Dulce, n-ar fi încă nimică.
Românul rabdă multe, căci el e tare-n chică.
El are mâna largă, deşi este sărac,
Lipsit de lumânare, lipsit şi de colac;
Dar Despot cu păcatul a dat mâna frăţească,
El râde cu păgânii de legea creştinească,
Icoane şi potire el le topeşte-n bani
Şi vrea pe toţi românii să-i facă luterani.
Crezi tu una ca asta?
LIMBĂ-DULCE
O fi vroind păgânul,
Îl cred, o fi vroind-o... nu vrea însă românul!
În lege ca în piele-i născut, el bucuros
Dă pielea, dar rămâne în lege-i credincios!
(Tropote de cai şi strigăte de “Ura!” afară.)
JUMĂTATE
Dar ce s-aude?
LIMBĂ-DULCE
Vine măria-sa călare.
JUMĂTATE
De unde oare vine acum?
LIMBĂ-DULCE
De la primblare,
Ca totdeauna... Iaca, a şi sosit... La loc! (Se pun în sentinele în fund.)
(Noi strigăte afară: “Ura! să trăiască Vodă!”)
Beţivii strigă “Ura” cu glas din poloboc.
(După intrarea lui Despot, ei se retrag dincolo de arcade.)
SCENA II
DESPOT, LASKI, SOMMER
DESPOT
A! dulce este viaţa şi bună e puterea
Când Domnul răspândeşte în ţară mângăierea
Şi mii de mii de glasuri într-un acord frăţesc
Cu-a clopotelor zvonuri în cale-i se unesc!
SOMMER
Cât vulturul eşti falnic, şi cât albina harnic,
Cât toamna cea mănoasă îmbelşugat şi darnic!
Cum dar să nu te-aclame poporul fericit?
DESPOT
Sunt vesel, mă simt mare, puternic şi iubit,
Şi de-ntâlnesc mâhnirea, eu râd, iar ea dispare
Ca negurile dese când soarele răsare.
Îmi pare, scumpi prieteni, că cerul mai senin
Creat-a pentru mine cel mai frumos destin
Şi cel mai demn de-un suflet cu-avânt de înălţare:
Mărirea-ncoronată de-a lumii adorare!
Căci m-am nălţat prin mine şi braţu-mi hotărât,
Lovind orice obstacol, minuni a săvârşit.
SOMMER
Pe-o bună hotărâre când braţul se măsoară,
El mic, printr-însa creşte, şi munţii mari doboară.
LASKI
Aşa-i!... pe Lăpuşneanu învins, rătăcitor,
Silitu-l-ai cu spaimă să fugă la Bosfor
Ş-acolo să tânjească în lâncedă sclavie
De-a tronului Moldovei duioasă nostalgie.
SOMMER
Hmm!... Lăpuşneanu însă nu-i om, măria-ta,
Din moartea-i aparentă a nu se deştepta.
DESPOT
O ştiu; cunosc prea bine a sale intrigi, însă
Politica turcească în punga mea e strânsă.
Ea suferă de-o boală... de aur; eu, bun vraci,
Vro zece mii de galbeni i-am dat peste haraci,
Ş-aşa de bine, Sommer, i-am lecuit durerea,
Cât Soliman Sultanul mi-a confirmat puterea,
Lăsând pe Lăpuşneanu străin de diadem
Şi mie trimiţându-mi o pală ş-un alem.
Azi trebuie să vie Ahmed Bairactarul
Cu pompă-orientală ca să-mi aducă darul...
Boierii însă nu ştiu de birul ce-am mărit.
SOMMER
Oricare act în taină e mult mai nimerit.
LASKI
(râzând)
Dar ce-or zice boierii?... dar ce-a zice poporul?
DESPOT
(supărat)
Boierii toţi vor zice cum zice domnitorul.
Poporul e din fire-i blajân şi înţelept.
El dă tot pentru Vodă când Vodă este drept.
LASKI
Şi Vodă-i drept!... o ştie în lume orişicine...
(Apropiindu-se de Despot.)
Ostaşii mei cer plata ce lor li se cuvine.
DESPOT
Iar plată, iar?
LASKI
(încet şi ameninţător)
Gândeşte că ei cu pieptul lor
Fac zid între Moldova şi între domnitor.
DESPOT
(încet lui Sommer)
Când oi scăpa de dânşii?
SOMMER
(încet)
Când s-a îndura cerul.
DESPOT
(lui Laski)
Mergi de te înţelege cu Harnov vistierul.
(Laski se închină şi iese prin fund în dreapta.)
SCENA III
DESPOT, SOMMER
DESPOT
Omidă nesăţioasă!... Sommer, l-ai auzit
Cum căina poporul de dânşii calicit?
Dar cine poate zice că-i jertfa nepăsării?
Că nu doresc a-l pune pe calea-naintării,
Când am fondat cu tine şi Peucer Gaspar
A noastră-Academie din târg de la Cotnar?
Când eu la despărţenii pun stavili numeroase,
Când, afirmând a ţării vechi datini glorioase,
Am şi bătut monedă cu efigia mea?
(Arată o monedă de aur.)
Priveşte şi citeşte ecserga de pe ea.
SOMMER
(citind)
“Heraclidis. Despote Patris Patrice Vindex et Defensor
Libertatis Patrice.”
Ecserga e pompoasă, dar nu este deplină,
Căci a uitat Ardealul şi ţara cea vecină,
Valahia lui Mircea.
DESPOT
Dar eu nu le-am uitat!
Eu vreau cu trei coroane să fiu încoronat,
Cu-a mea, cu a lui Mircea ş-a lui Sigmund Polonul.
O! gândul meu în zboru-i străbate orizonul.
Peste Carpaţi pe Sigmund îl sap, şi în curând
Moldova cu Ardealul vor fi tot într-un gând.
Rozel s-a dus din parte-mi în ţara bulgărească
Şi-n Grecia, răscoala creştină s-o urzească.
Ah! Sommer, vreau a pune, trecând peste Balcani,
Piciorul meu în cuibul cumpliţilor sultani.
SOMMER
Sublim avânt!
DESPOT
Norocul îmi va-ntări avântul
Când spada mea vitează îşi va rosti cuvântul.
SOMMER
Pe-a gloriei nălţime pas, zbori, măria-ta.
Şi eu, poetul Sommer, triumful ţi-oi cânta.
(Sunete de clopote în oraş. Trece o procesiune sub ferestre.)
Dar clopotele sună... Să fie-o sărbătoare?
DESPOT
Ba nu... o simplă rugă de ploaie cerşetoare.
E secetă în ţară şi, după-un vechi eres,
Toţi preoţii cu prapuri şi cu icoane ies
La câmp ca să înalţe la cer o sfântă rugă,
(râzând) Pe când poporul primblă prin sate-o papalugă.
Priveşte al prostimii cortegi nenumărat,
Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat,
Cum merge cu spăsire şi cum îngenunchează
Crezând că mândrul soare se şi înnourează...
Ha, ha, popor nemernic şi superstiţios!...
(Privind cu luare-aminte pe fereastră.)
Dar ce văd?... un călugăr fanatic şi bărbos?
Să juri că-i Ciubăr-Vodă. (Strigă afară:) Părinte, mucenice;
Ce veste-n ceea lume?... Vin’ de mi-o spune-aice.
(Întorcându-se către Sommer.)
A! Sommer, te repede din cale-i să-l opreşti
Şi să-l trimiţi la mine; apoi să te găteşti
Ca rector a te-ntoarce l-a noastră-Academie
De la Cotnar, acolo poemul meu vei scrie.
Cu-a mea prerogativă ce Carol-Quint mi-a dat
Azi te numesc al Curtei poet laureat.
SOMMER
Pentru-a cânta pe Despot ar trebui un Omer.
DESPOT
Nu-s încă Agamemnon, mă mulţumesc cu Sommer.
(Sommer iese prin fund, în dreapta.)
DESPOT
(singur)
Ciubăr-Vodă călugăr!... Cum? din senin, din vânt,
Spânzurătoarea face dintr-un nebun un sfânt?...
Ce-ar râde-acum Carmina, ea care este-n stare
A-nebuni chiar sfinţii cu-o simplă sărutare!
(Pe gânduri.)
Carmina!... către dânsa mă simt eu strâns legat.
Promisu-i-am chiar tronul... iubirea i-am jurat,
Şi ea, în părăsire văzându-se uitată,
Aice de trei zile sosit-a desperată.
Ea stă-n palat ascunsă... Ce-o să devin cu ea,
Căci a se reîntoarce l-al ei castel nu vrea,
Şi Laski-i în Suceava!... pericolul sporeşte...
Dar ştie de pericol femeia când iubeşte?
Amoru-i pune-n suflet puteri dumnezeieşti...
SCENA IV
DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (în haine de călugăr, intră prin fund)
CIUBĂR
Măria-ta...
DESPOT
(râzând)
Nu-i glumă!... Cum?... tu, Ciubere, eşti?
Tu, care-odinioară purtai un falnic nume,
Azi te revăd călugăr, re-ntors din ceea lume?
Prin ce minune stema căzut-a de pe cap
Şi-n locul ei pe frunte-ţi crescut-au un potcap?
CIUBĂR
(grav)
Aşa vroit-a cerul!
DESPOT
Dar cerului ce-i pasă
Să porţi pe ai tăi umeri hlamidă sau o rasă?
CIUBĂR
Ce vrea cu noi el face!... Tu-n umbră aruncat
Din ura lăpuşneană prin mine ai scăpat.
Am fost eu dus la moarte în locul tău, şi-n urmă
Trimis din mila Doamnei în creştineasca turmă.
Acum eu sunt călugăr smerit dar luminat,
De vechea-mi nebunie prin rugă vindecat.
DESPOT
Ce? nu mai visezi tronul?
CIUBĂR
Las altor minţi uşoare,
Râvnind deşertăciunea, a rătăci sub soare.
Eu m-am retras în umbră aproape de mormânt,
Slăvind în lume numai pe Dumnezeul sfânt,
(cu extaz) Lumin-adevărată!
DESPOT
Duioasă convertire!
Deci nu mai eşti, Ciubere, al mădrăgunii mire,
Călare pe un sceptru, frumos ca Machedon,
Cu tron pe cap?
CIUBĂR
Altarul m-a vindecat de tron.
DESPOT
Ha, ha! pricep, hlamida ţi-a fost haină fatală?
Tu ai înlocuit-o prin haina monahală
Ca să înşeli mai lesne poporul credincios.
CIUBĂR
(indignat)
Nu-i înşelat acela ce crede în Hristos!
DESPOT
Îţi place peste ţară să-ntinzi întunecimea
Şi prin eresuri proaste să speculezi mulţimea,
Făcând-o, când nu plouă, s-alerge câmpii...
CIUBĂR
Eu?
DESPOT
Tu!... vrei să-nşeli şi oameni şi chiar pe Dumnezeu! (Râde.)
CIUBĂR
Tu râzi de o credinţă preasfântă şi străbună,
O! Despot, dar ia seama, ia seama la furtună!
DESPOT
Furtuna e în tidvă-ţi, Ciubere... Drept să spun,
Erai mult mai cu minte pe când erai nebun.
Mergi iar la mănăstire să-nchizi a tale zile
Sub sfintele molitve a Sfântului Vasile.
CIUBĂR
Nebuni odinioară am fost, Despot, noi doi,
Dar tu rămas-ai singur nebun dintre-amândoi,
Căci fugi de fapta bună, de cer şi de crezare
Ca liliecii nopţii ce fug de ziua mare.
Tu crezi, beat de putere, că Dumnezeu de sus,
Se-nchină ţie, vierme, şi e al tău supus...
Rămâi în întuneric! (Către cer.) O! Doamne, cu-ndurare
Dă orbilor lumină şi răilor iertare! (Iese.)
DESPOT
Mergi, sfinte, mergi, preasfinte, de-a dreptul mergi în rai,
Condus de toţi nebunii din lume cu alai! (Râde cu hohot.)
SCENA V
DESPOT, MOŢOC (intră prin fund din stânga)
DESPOT
A! Vornice Moţoace, ce zici de-acest lunatic?
MOŢOC
Primejdios e, doamne, căci este-un om fanatic.
DESPOT
Ce-mi pasă!... dar răspunde: ne vii cu bune veşti?
MOŢOC
Prea bune!...-n fericire mulţi ani să vieţuieşti,
Măria-ta!
DESPOT
Ce veste din Ţara Muntenească?
MOŢOC
Împinşi de noi în taină ca să se răzvrătească,
Boierii sapă tronul lui Mircea, pe cât ştiu.
DESPOT
A! bine... însă Tomşa e mort sau încă viu?
Ce face? ce urzeşte vrăjmaşul?... în ce parte
De ţară el se află? aproape sau departe?
Undit-ai cu-a ta minte în cugetu-i ascuns?
Aflat-ai a lui planuri? pătrunsu-l-ai?
MOŢOC
Pătruns!
Măria-ta să fie în pace, nepăsare.
Sărmanul Tomşa-i searbăd şi suflet nu mai are
De când ai prins la mână zălog pe fiul lui.
DESPOT
O! dar, am pus piciorul pe puiul şarpelui,
Dar şarpele-i aproape, în umbra mea îl simt,
Şi cercul său de ură se face tot mai strâmt.
De când sunt în Suceava, de când sunt în domnie,
El n-a dat ochi cu mine.
MOŢOC
• Se teme de urgie...
DESPOT
• Se teme?... nu, Moţoace... Desigur a aflat
• Că eu pe toţi oştenii români am dezarmat
• — Veniturile ţării fiind acum secate —
• Şi că pe lângă mine aice, în cetate,
• Nu am decât un număr restrâns de buni plăieşi
• Cu ungurii lui Laski, voinici de cei aleşi.
• Eu cred c-a lui dârzie devine şi mai tare
• Văzând acum scăderea puterii de-apărare.
MOŢOC
Ce-ţi pasă dacă Tomşa ar fi înverşunat
Când toţi locuitorii, supuşi, s-au bucurat
Văzând pe tronul ţării odrasla Eraclidă
Ce-a scuturat cu mâna-i copacul de omidă
Ş-a scos din al Moldovei pământ suferitor,
Pe Zay, Anton Secuiul şi toţi ostaşii lor?
DESPOT
Aşa-i!... am scos din sânu-i lăcustele străine
Ce mâncau tot, şi-n urmă m-ar fi mâncat pe mine.
MOŢOC
O ştim, şi noi, boierii, plecat îţi mulţumim.
Ne costă mult străinii aduşi în ţară!... Ştim
Ce darnic a fost Despot plătind a lor simbrie.
Ei au luat cu dânşii întreaga visterie...
Dar astfel se cuvine să fie dătător
Un domn măreţ în toate şi... recunoscător.
DESPOT
Îmi place să am mâna deschisă-mbelşugată
Ca bunelor servicii să verse bună plată.
• Pe Zay, Anton Secuiul, Rozel ş-alţi capitani
• I-am încărcat de daruri, de scule şi de bani,
• Le-am dat şi arme scumpe, şi blane de samur,
• Şi haine-n flori de aur cusute pe-mprejur;
• Lui Laski celui lacom, lui Laski palatinul,
• Cu zece mii de galbeni i-am dat întreg Hotinul.
• Apoi pe toţi boierii cu care-am complotat
• La ranguri de mărire pe rând i-am ridicat,
• Ş-apropiaţi de mine, sub a coroanei rază,
• A lor înaltă frunte acuma scânteiază.
• Ei sunt chiar ai mei sfetnici, deşi-mprotivitor,
• Nu totdeauna pacinic admit părerea lor.
MOŢOC
Aşa-i!... te-ai plătit grabnic de orice datorie,
Da-ţi mai rămâne una de achitat.
DESPOT
Cui?
MOŢOC
Mie!
DESPOT
(cu mirare)
Nu eşti vornic de ţară, cum ziceţi voi, os sfânt?
MOŢOC
Da! însă totodată eu şi părinte sânt.
DESPOT
Ce vrei să zici, Moţoace?
MOŢOC
Cum?... nu mă înţelegi?
DESPOT
Nu... ţi-e legată limba, fă bine s-o dezlegi.
MOŢOC
Nu?... Cât a fost Moldova în luptă mult amară,
Eu am păstrat tăcere... Acum e pace-n ţară
Şi vin, şi-ţi zic la rându-mi cu glasul de părinte:
De Ana, de-a mea fiică, îţi mai aduci aminte?
DESPOT
Ah!... Ana?... Cum?... trăieşte?... Cum?... Nu-i adevărat
Că a murit?
MOŢOC
Trăieşte cu-amoru-i neuitat.
Respecţi tu jurământul de-a o lua soţie?
DESPOT
Trăieşte încă Ana?
MOŢOC
Dar!... la călugărie
Se hotărâse a merge din ceasul ce-a văzut
În cursa lăpuşneană iubitul ei căzut.
Dar jertfei sale crude am pus împotrivire.
Ea-i soră numai... Ana aşteaptă pe-al ei mire.
DESPOT
Ah! martor îmi e Domnul cât încă o iubesc!
Ea-i cerul meu... şi însă de cer mă despărţesc.
MOŢOC
De Ana?... tu?...
DESPOT
(îngăimat)
Pricepe cu agera ta minte.
Domnia cu amorul nu are legăminte,
Nu!... fiecare treaptă a-ntinsei omeniri
Îşi are-a sale drepturi ş-a sale-ndatoriri.
Ce vrea ca om, vai! Domnul nu poate să-mplinească,
Silit fiind adese natura să jertfească,
Pe inimă-i să calce, ş-oricât de desperat,
Supus să se închine raţiunilor de stat.
Aceste adevăruri... te vor convinge ele,
În interesul ţării ş-a dinastiei mele
M-obligă... cât de mare ar fi durerea mea...
Deşi iubesc pe Ana... ca să renunţ la ea...
Şi chiar o alianţă să cat ele m-obligă,
Pentru-ale mele planuri... cu spiţa unui rigă...
Această declarare voi face azi la sfat...
Nu te mâhni, Moţoace... ce vrei?... sunt obligat...
(Se îndreaptă spre apartamentul său.)
Azi uşile-s deschise... ţin curte de dreptate...
Moţoace... te-am vrut socru?... te vreau şi mai mult... frate!
(Iese prin stânga.)
SCENA VI
MOŢOC
(posomorât, priveşte cu ură după Despot)
Da!... frate precum Abel şi Cain!... A! tu crezi
Că mi-i fugi din mână ca apa?... şi nu vezi
Că palidă-mi e fruntea şi scurtă răsuflarea
Sub viforul ce naşte în mine răzbunarea?
A lui Moţoc copilă nu-i demnă... tu mi-ai spus,
Alăture cu tine să steie pe tron, sus?
Îţi trebuie-alianţă de rigi... mi-ai spus tu mie,
Tu ce-ai avut drept sceptru un băţ de calicie?
Aş râde dacă râsul ar mai găsi vrun loc
Pe lângă-a lui mânie în pieptul lui Moţoc...
O! grec, atât de mare-i a lui deşertăciune
Cât îşi admiră umbra când soarele apune
Şi crede, când o vede lungită pe pământ,
Că umbra cu statura-i deopotrivă sânt...
Dar ţi-oi scurta eu, Despot, şi umbra şi lumina
Şi-n loc de-a ta mândrie ţi-i măsura tu vina,
Ş-atunce vei pricepe cât eşti tu de pitic.
Nimic ai fost!... şi iarăşi prin mine-i fi nimic!
SCENA VII
MOŢOC, SPANCIOC, STROICI (se arată în fund)
SPANCIOC
Moţoc şade pe gânduri cu faţa nourată?
Semn rău!... Semn de furtună în zare adunată.
(Se apropie de Moţoc.)
Hmm!... Vornice Moţoace, eşti trist, posomorât.
De viaţă, de putere, de lume ţi-ai urât?
Viaţa trece, puterea trece, şi lumea trece;
Zi dar mâhnirii tale ca dânsele să plece.
Mâhnirea-i oaspe duşman ce trebuie-alungat.
Ea-i parte femeiască, tu eşti încă bărbat.
MOŢOC
(repede)
Spancioc, unde mi-e Tomşa?
SPANCIOC
(zâmbind)
Nu ştiu.
MOŢOC
Tu, Stroici, răspunde,
Unde-i Tomşa?
STROICI
N-am ştire.
MOŢOC
Ba ştiţi!... El este unde
Ar trebui cu toţii să fim, de mai avem
În vine-un dram de sânge curat de-orice blestem.
Nu ştiţi unde e Tomşa? Nu? dar cine vă crede?
Voi ştiţi, o ştiţi ca mine, că Tomşa se repede
Acuma spre Suceava cu partizanii săi
Şi cu-a lui oaste mică, dar oaste tot de zmei.
Ştiţi că viteazul Tomşa, român cu preştiinţă,
A spus de mult că Despot nu-i ţării de priinţă
Şi vine să-l răstoarne!... sunteţi chiar pregătiţi,
Şi însă voi, ca mine, vă faceţi că nu ştiţi!
SPANCIOC
Moţoace, cunoşti multe!... iar dacă Tomşa vine,
Gândeşti că bine face?
MOŢOC
Da, da! el face bine
Căci Despot pe toţi răii din culme-a întrecut!
Chiar cerul, ca pământul, răbdarea şi-a pierdut.
SPANCIOC
Cum?... tu ne grăieşti astfel?... tu, care-odinioară
Vroiai să legi de Despot pe dulcea ta fecioară,
Pe Ana, şi-mpreună să-i urci pe tron?
MOŢOC
Spancioc,
În rana ce mă arde, ah! nu arunca foc.
Am fost orbit de ură în contra tiraniei
Ş-aprins ca totdeauna de dragostea moşiei...
Acest făţarnic, Despot, amar ne-a înşelat
Şi-n inimile noastre dibaci s-a încuibat,
Că-i om cu două feţe: în suflet poartă ură
Şi dulcea dezmierdare în ochi-i şi pe gură.
SPANCIOC
Aşa-i!... el avea miere pe buza lui, şi noi
Ne-am adunat în juru-i ca muştele de roi.
Proşti!... am crezut că-i matcă de stup, şi deodată
Trezitu-ne-am c-un trântor şi cu mierea mâncată.
STROICI
E trântorul în faguri?... afară el din stup!
E lupu-n stâna ţării?... pe lup, zavozi, pe lup!
MOŢOC
Dămol, Stroici!... să fim gata, când lupul se arată,
Să-mpingem spre capcană jigania turbată,
Şi Despot de la sine în ea va fi condus.
Aşa e scris acelui ce cată tot pe sus.
Netotul!... în mărire se-ndeasă făr’ de cale?
Mărirea să-l înece în valurile sale!
STROICI
A! bine zicea Tomşa, dar nu l-am ascultat.
MOŢOC
Dar!... Despot e urgia cumplitului păcat!
El vrea ca să supuie, lipsit de-orice căinţă,
Vroinţa omenirii la simpla lui vroinţă.
Şi-i mândru cu boierii! şi, vai, nepăsător
De ţară, de oştime, de lege, de popor!
Căci a umplut moşia de lifte blestemate
Şi de năravuri rele, hidoase, desfrânate.
El, lacom, seacă ţara!... el, grec neruşinat,
Petrece cu-o spaniolă ascunsă în palat,
Şi în dispreţul legii, credinţa lui profană
Din paraclis făcut-a capelă luterană.
Semeaţă fărdelege!... O! cum nu vă treziţi,
Răzbunătoare umbre a domnilor măriţi,
Ca sub privirea voastră, sub fulgerul privirii,
Tiranul să dispară în hăul nimicirii!
SPANCIOC
Moţoace! lasă morţii şi cheamă pe cei vii.
Cine-i strechiatul Despot, îl ştim precum îl ştii;
Un grec trecând prin iţe ca sprintena suveică,
Un cuget ce răsună de glas de cucuveică.
Dar ce facem cu dânsul?
MOŢOC
Ce facem?
SPANCIOC
Dar.
MOŢOC
(în taină)
Ce faci
Când cântă cucuveuca pe casă?
SPANCIOC
O alung.
MOŢOC
Taci!
Boierii şi breslaşii la Curte se adună...
(Boieri, breslaşi şi ţărani intră şi formează grupuri în fund.
Ostaşi români şi străini se aşează în rânduri dincolo de arcade.)
SCENA VIII
MOŢOC, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, HARNOV,BRESLAŞI, ŢĂRANI, OŞTENI, CIUBĂR -VODĂ
(ascuns între popor)
SPANCIOC
Şi chiar prostimea vine cu dânşii împreună
Ca să privească fala deşertului pe tron.
Azi Despot vrea să-ntreacă pe însuşi Solomon.
HARNOV
(apropiindu-se)
Ei! vornice Moţoace, ai vreo supărare?
Eşti trist!
MOŢOC
(întorcând spatele)
Îţi pare.
SPANCIOC
(lui Harnov)
Spune-mi: tot suferi de mustrare?
HARNOV
(oftând)
Tot!... ah! eu n-am odihnă şi-n veci sunt tulburat
De când pe Lăpuşneanu din tron l-am răsturnat.
SPANCIOC
Şi încă-acea mustrare ţi-aduce mari foloase.
Jăleşti pe Lăpuşneanu, dar rozi mereu la oase
Scăpate pentru tine din mâna lui Despot.
HARNOV
Mustrarea nu m-opreşte de a trăi cum pot.
SPANCIOC
Ştiu; ţi-ai făcut dintr-însa o bună moşioară
Şi ţii prea bună casă cu conştiinţa chioară.
HARNOV
Nu te pricep.(Se îndreaptă spre uşa din stânga.)
SPANCIOC
Cu-atâta mai bine... Acum mergi
Domneasca urmă, câine, cu limba să o ştergi.
(Harnov iese.)
Ciocoi cu falca largă, cu ceafa-n veci plecată!
El s-a făcut lui Despot unealtă blestemată.
SCENA IX
Cei dinainte, DESPOT, HARNOV
Uşile din stânga se deschid. Doi copii din casă intră purtând pe perne de catifea, unul arcul şi celălalt topuzul domnesc; ei merg de iau loc lângă tron. După dânşii, patru căpitani unguri şi leşi în uniforme bogate. Pe urmă, Harnov şi, în fine, Despot, purtând coroană şi hlamidă.
HARNOV
(anunţând)
Măria-sa slăvită! Capetele plecaţi!
POPORUL
Ura!
(În sunetul muzicii care executează un marş triumfal, Despot intră maiestos, se închină uşor la boieri şi la popor şi merge de se suie pe tron).
DESPOT
Azi împrejuru-mi văzându-vă-adunaţi,
Boieri, şi tu, prostime, simt mulţumire mare.
Azi e ziua dreptăţii, şi Domnul cu răbdare
Dator e să asculte pe-orice jeluitor,
De neam mărit el fie, sau fie din popor,
Chiar dacă-n contra noastră ar fi vreo tânguire.
Cine-are a se plânge?
(Tăcere.)
Nime?... Deci fac de ştire
Că vreau prin cununie să leg al meu destin
Cu fiica lui Sborovski, regescul palatin.
Aşa cere-nteresul politic, aşa cere
Chiar viitorul ţării... şi buna mea plăcere!...
Cu pompă maiestoasă curând voi celebra
Această nuntă care pe toţi va bucura.
E dar cu drept ca ţara l-a tronului serbare
Voioasă bani să deie şi orice bunuri are.
Tu, Harnov, cu asprime de grijă vei purta
La sporul visteriei.
HARNOV
(închinându-se)
Ascult, măria-ta.
UN ŢĂRAN
N-avem de unde... milă!... nu mai avem nimică...
Suntem lipsiţi de ţărnă şi lumea e calică.
Străinii fără cuget şi multele nevoi
Au stors, mărite doamne, şi măduva din noi!
O ŢĂRANCĂ
Nu-ngreuia, stăpâne, a ţării grea povară.
Ne plâng bieţi copilaşii de foame.
HARNOV
Ce?... afară,
Afară, mojici! (Alungă ţăranii şi iese cu dânşii.)
DESPOT
Harnov, să stai pe capul lor.
MOŢOC
(lui Spancioc)
Prea bine!... Despot însuşi cu foc zvârle-n popor.
HARNOV
(întorcându-se)
Măria-ta!... trimisul lui Soliman Sultanul
La uşa ta domnească aşteaptă cu firmanul.
DESPOT
Să intre.
(Fanfare în curte. Intră prin fund, din dreapta, Ahmed Bairactarul, urmat de mai mulţi paşi, dintre care doi poartă un steag verde şi o sabie bogată.)
SCENA X
Cei dinainte, AHMED BAIRACTARUL, HARNOV
BAIRACTARUL
(după o temenea)
Allah ţie, mărite beilerbei,
Să verse-a sale daruri din cer, precum le vrei,
Şi fie-ţi calea plină de flori de iasomie!...
Sultanul ce întinde a sa împaraţie
În patru părţi a lumii, cât ochiul ostenit
Nu-i vede începutul şi fundul nesfârşit,
Vărsând azi peste tine lumina-i suverană,
Confirmă-a ta domnie pe ţara moldovană,
Şi-n semn de mulţumire că însuşi ai crescut
Cu zece mii de galbeni haraciul din trecut,
Prin mine îţi trimite o pală-mpărătească
Ş-un steag cu semiluna lui Mohamed!
DESPOT
(sculându-se)
Trăiască
Sultanul preaputernic!
BAIRACTARUL
Şi Despot, robul său!
(La cuvântul de rob, boierii sunt cuprinşi de indignare.)
MOŢOC
(înaintând)
Rob!... Domnul ţării noastre?... Pre sfântul Dumnezeu
Ce-aud?... în aste ziduri de capişte străbună
Cuvântul de robie cu fală azi răsună!
Şi boltele-nvechite nu cad, sub piatra lor
Să-ngroape-aici cuvântul de rob, umilitor!...
Ce-aud?... Tu însuţi, Despot, din buna ta vroinţă
Ai mai crescut haraciul cu-a ţării umilinţă,
Făr-a-ntreba de mine, de bresle, de boieri?
Şi de popor ce zace în lipsuri şi dureri?
Ai mai crescut haraciul cu-o mână de risipă
Făr-a vedea că ţara sărmană-o dai de râpă?
Ce lege-ţi învoieşte ca să dispui de ea?
Ce sfetnic îndrăznit-a?...
DESPOT
Ce lege? Vrerea mea!
Ce sfetnic?... astă spadă, simbol al demnităţii,
Unealtă-a vitejiei, şi cumpăna dreptăţii!
Eu port toată puterea, pe cap, pe braţ, pe piept.
Puterea covârşeşte universalul drept!
SPANCIOC
(înaintând)
Vorbeşti de a ta spadă tu, Despot?... unde?... -n faţă
Cu armele lui Ştefan?... Priveşte-le şi-ngheaţă!
(Adresându-se către armele lui Ştefan cel Mare.)
Odoare ciocârtite sub mii de lovituri!
Care-aţi taiat aripa vrăjmaşilor vultúri,
Săriţi din zid şi spuneţi lui Despot rătăcitul,
Cu-a voastră zângănire ce-o ştie Răsăritul,
Că cine-şi cată reazem afară din popor
Se reazemă pe-o umbră de nour trecător...
Ne-ai zis odinioară tu, Despot, cu glas tare:
Vreau gloria Moldovei ş-a ei neatârnare.
Ea-i zidul ce opreşte potopul fanatic;
Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!...
Aşa vorbeai atunce, ş-acum?
DESPOT
Îţi îngrădeşte
Gura, Spancioc.
SPANCIOC
Nu, Despot!... Acel care-ţi grăieşte
Boier e, stâlp de-al ţării, cu drept moştenitor
De a vorbi cu domnii făţiş îndrăznitor,
Cu capul sus, cu glasul tare!
DESPOT
Gura-ţi închide,
Spancioc!... Moartea te paşte!
SPANCIOC
Ş-apoi de m-ai ucide?
Ucisul care moare zâmbind, dispreţetor,
Ucide mult mai crâncen pe-al său ucigător...
Despot! am fost cu tine cât ai fost om al ţării.
Te-ai lepădat de ţară?... de-acum te las perzării.
(Iese prin fund.)
MOŢOC
Rămâi în părăsire, Despot, cu-ai tăi străini...
Tu porţi pe sub coroană cununa cea de spini!
(Iese prin fund împreună cu alţi boieri.)
SCENA XI
TOŢI, afară de MOŢOC şi de SPANCIOC
DESPOT
(furios)
Pieriţi, pieriţi din ochii-mi, fiinţi cutezătoare,
Cu limbă îndrăzneaţă sub buze cobitoare!
Vârtelniţi cârmuite de al trădării vânt!
Ca să-mi grăiţi voi astfel uitat-aţi cine sânt?
Înşelători de gloate, umblaţi cu ţara-n gură,
Cercând a mă atinge cu-a voastră muşcătură.
Ha, ha! v-a lovit mila de ţară când am vrut
Dintr-un haraci mai mare să-i fac un mare scut?
Ei bine, şi poporul şi voi cu-averea voastră
Plăti-veţi şi haraciul şi cununia noastră.
V-oi scoate eu din gură toţi dinţii cei de lup;
V-oi vinde şi cenuşa şi pielea de pe trup.
(Ceilalţi boieri părăsesc sala.)
Şi dacă n-a ajunge, voi pune la topire
Icoane, policandre, cruci, tot!...
(Deodată Ciubăr-Vodă iese dintre popor aprins, indignat, fanatic.)
CIUBĂR-VODĂ
Nelegiuire!
Blestem!... apostasie!
DESPOT
Ce văd? iar un smintit?
Ciubăr-Vodă?
CIUBĂR
Eu însumi! şi-ţi spun cu glas uimit
Că inima-ţi şerpoaică, de milă fiind stoarsă,
Apuci pe calea morţii ce nu-are cale-ntoarsă.
Tu vrei să-ntinzi pe scule o mână de tâlhar,
Dar trăsnetul, ia seama, te-aşteaptă pe altar!
DESPOT
Ai zis? (În parte.) Răbdare, Despot. (Tare.) Zi tot ce ai a-mi spune,
Dar cumpăneşte-ţi bine cuvintele, nebune.
CIUBĂR
Păgâne! râzi de lege c-un râs neomenos?
Prefacă-ţi-se râsul în bocet dureros,
Şi toată Veselia din sânul tău să piară!
Străin s-ajungi de lege, străin s-ajungi de ţară,
Să fugă toţi de tine, toţi, chiar ş-ai tăi copii,
Şi alungat pe lume de spectrul tău să fii.
DESPOT
Ciubere! meriţi moarte!... dârzia ta e mare,
Dar mi-ai scăpat tu viaţa... Eu ţie-ţi dau iertare.
SCENA XII
Cei dinainte, HARNOV (vine speriat din fund)
HARNOV
Măria-ta, boierii oraşu-au părăsit,
Şi larma se întinde că Tomşa a sosit.
DESPOT
Cum?... Tomşa?
SCENA XIII
Cei dinainte, LASKI (vine din fund, alergând)
LASKI
Despot! Despot!... în zarea depărtată
S-aude-un zgomot mare ş-o oaste se arată.
E Tomşa!
DESPOT
(în picioare)
Tomşa, Tomşa? (Către ostaşi.) La ziduri, bravi ostaşi!
Să nu rămâie-n ţară nici urmă de vrăjmaşi!...
(Face un gest poruncitor. Ostaşii ies în grabă după Laski.)
( Cortina cade . )