Femei şi fete, şi bărbaţi,

După căruţi pe jos se duc,

Toţi peticiţi şi dezbrăcaţi.

Ce veselie, ce cântare!

Ce vorbe şi ce vuiet mare!

Răcneşte ursul, câinii latră

Şi scârţâie neunsa roată.

În adevăr, nu e privelişte mai deşănţată şi mai originală decât a unei cete de ţigani la drum! Judele cu barba albă şi cu faţa neagră merge pe un cal pag înainte, îmbrăcat cu giubea roşie şi înconjurat de vro trei sau patru bătrâni ca dânsul, serioşi şi purtând giubele albastre şi lungi. Ei sunt cârmacii caravanei şi totodată sfatul ce judecă şi hotărăşte pricinile şi gâlcevile între ceilalţi ţigani.

După dânşii vin în rând o mulţime de căruţe nalte şi pline de copii, de capre, de foi, de zdrenţe ş.c.l., căci ţiganul nu poate trăi fără zdrenţe. El şi ele au o tainică potrivire. Cu cât giubeaua e mai ferfelită, cu atât ţiganul e mai fudul, şi când îi trece părul prin căciulă, atunci îi pare că poartă coroană. Aşa-i firea lui; îi place să-l bată vântul şi să-l ardă soarele; şi cele mai de multe ori, pentru ca să-şi împlinească această plăcere, el se dezbracă gol până la brâu. Atunci să-l vezi cât e de vesel! să-l auzi cum cântă de voios! pare că-i toată lumea a lui.

PARAUA: Mi s-a întâmplat şi mie odată de am văzut o claie de lăieşi în treacăt, şi cu adevărat acel spectacol mi-a făcut aşa de mare impresie, că nu-l pot uita. Bătrânii gârbovi de vârstă stau culcaţi în căruţe şi se pârleau la soare, iar pe lângă ei urma pe jos toată familia: femei cu copii la sân, fete cu cofe albe pe cap, flăcăi trăgând urşi după dânşii, cai, mânji, vaci, câini, toţi buluc la un loc, toţi grăind, răcnind, râzând, nechezând, urlând şi umplând câmpii de un zgomot sălbatic ce da fiori. Cât pentru zdrenţe nici nu pomenesc, pentru că în adevăr ele sunt una din părţile cele mai caracteristice ale ţiganilor nomazi; am însemnat însă că ei au şi o dragoste mai deosebită pentru caii pagi şi bălţaţi.

GALBENUL: Aceasta e încă o taină a gustului ţigănesc, pe care nu mi-am putut-o tălmăci decât prin proverbul latinesc: de gustibus non disputandum... Câţi oameni care în privirea coloritului sunt şi mai neînţeleşi, c[...]şi schimbă floarea în toate zilele, atât trupeşte cât şi sufleteşte! Dar să lăsăm aceste însemnări fiziologice şi să ne întoarcem iar la ţigani. Pre cât ei sunt vrednici de privit în călătoriile lor, cu atât şi popasurile lor sunt curioase.

Puşkin face o descriere foarte vie de un lagăr ţigănesc la începutul poemului său:

Ei astăzi iată au rămas

La mal de apă pentru mas.

Cu ţoluri rupte, afumate,

Căruţele le învelesc

Pe deasupra pân' la roate;

Apoi femeile gătesc

Mâncare proastă şi se pun

Buluci lângă ceaun.

În depărtare se prevede

Cum caii pasc la iarbă verde,

Iar după şatre, dezlegaţi,

Şed urşii bine învăţaţi.

Gâlcevi şi vorbe, şi strigare,

Amestecate cu cântare,

Şi sunetul de fierării

Asurdă locul în câmpii.

Cum şi-au aşezat corturile în apropierea unui târg sau a unui sat, bărbaţii, dintre care cei mai mulţi sunt fierari şi lingurari, purced să vândă drâmbe, coveţi, lacăte, fuse ş.c.l.; babele se duc de trag cu sorţii fetelor românce pe la case; flăcăii merg de joacă ursul prin ogrăzile boierilor; şi numai nevestele rămân la şatre pentru ca să gătească de mâncat, în vreme ce copiii lor aleargă goi pe câmp jucând tananaua. Iar când se întorc cu toţii seara la corturi, atunci să auzi răcnete de copii ce cer de mâncare, lătraturi de câini goniţi de la ceaunul cu mămăligă, nechezuri de cai ce vin de la păscut, cântece de flăcăi şi de fete mari ce se întorc din luncă de la culesul fragilor, sfezi, dezmierdări, vaiete, hohote, chiote, sunete de cobze, de scripci, de drâmbe; toate aceste la un loc, ridicându-se în văzduh odată cu fumul ce iese de sub fiecare şatră. Şi puţin mai în urmă, cum s-a culcat soarele, cum s-au stins focurile, pare că nici n-au fost, nici nu mai sunt... O tăcere adâncă domneşte peste tot; oameni şi dobitoace, toţi odihnesc; numai câinii se aud lătrând la lună şi numai vro babă-cloanţă se zăreşte culegând buruieni pentru descântece.

Astfel de viaţă petrecea şi Zamfira cu Nedelcu, cu astă deosebire, însă, că pe dânşii nu-i fura somnul îndată ce răsăreau stelele, pentru că ei se iubeau cu tot focul tinereţii şi le plăcea lor mult a se primbla împreună pe lună.

PARAUA: Curios lucru! ce plecare au poeţii, amorezii şi privighetorile pentru lună!

GALBENUL: Eu socot că aceasta vine din tainica legătură ce este între ei. Razele lunii sunt dulci ca glasul privi(ghe)torii, cereşti ca poezia sufletului şi tainice ca amorul sfânt.

PARAUA: Foarte frumos; dar pentru buhne şi lilieci ce poţi zice?

GALBENUL: Aceste iubesc luna pentru că... nu le place soarele şi trăiesc la întuneric pentru ca să facă cum au făcut părinţii şi strămoşii lor. Dar încă o dată, să ne întoarcem la Zamfira. Istoria ei este foarte interesantă şi trebuie să ţi-o povestesc.

PARAUA: Caută însă, te rog, să fii mai scump la vorbe, pentru că vorba multă-i sărăcia omului.

GALBENUL: N-ai frică; mi-oi face gura pungă.

Zamfira s-a născut sub şatră, pe malul Oltului, unde îşi întinseseră lingurarii corturile pentru ca să petreacă vara. Tatăl său era jude şi maică-sa trăgea cu boghii sau c[...]n oglindă şi în talgere cu apă prin curţile boiereşti, pentru că era vestită de măiastră şi le spunea la toţi norocul ca şi când ar fi citit pe carte. Ştii, scumpa mea, că ţigancele sunt foarte dibace în tot soiul de vrăjitorii şi de descântece de deochi, de şarpe, de dragoste ş.c.l. Aceste taine au fost introduse în ţările aceste odată cu venirea ţiganilor şi, după părerea mea, ele nu sunt altă decât nişte slabe şi proaste rămăşiţe ale acelei ştiinţe oculte, care era atât de dezvoltată la vechii egipteni.

Toată copilăria sa Zamfira o petrecuse în călătorii dintr-un ţinut într-altul, oprindu-se cu şatrele vara în apropierea târgurilor şi iarna în fundul codrilor, sub bordeie de pământ. Acea vreme fu pentru dânsa o vreme fericită, c[...]ndată cum răsărea soarele, ea alerga pe câmpi cu ceilalţi copii, alungând fluturi din floare în floare, se rătăcea prin lunci după cules mure, după cuiburi de păsări, sau culegea lemne verzi de făcut fuse şi linguri la strung.

Duminicile se ducea la horele din sat, se da în scrânciob, privea cum juca ursul după sunetul daerelei, şi seara, când se întorcea la şatră, se aduna grămadă cu ceilalţi copii pe lângă foc, asculta poveşti de la moşnegi şi adormea voioasă în cântecele fluierelor.