DAMA DE LA CLAVIR: Te înşeli, domnul meu, că-i o romanţă nouă ce mi-a dedicat mie domnul X.

UN CAVALER BĂRBOS: Nu ştiam că X este compozitor de muzică... Pân-acum l-am cunoscut ca un mare amator de cai, şi nu-mi închipuiesc ce relaţie poate fi între călărie şi arta muzicală.

DAMA DE LA CLAVIR (zâmbind): Un om cu gust iubeşte tot ce e frumos, încântător şi armonios; prin urmare, domnul X poate fi şi bun călăreţ, şi muzic de talent, precum, de pildă, d-ta eşti şi dănţuitor desăvârşit şi judecător cu ştiinţă.

CAVALERUL SPÂN (încet către altul): L-a lovit unde-l doare. Prietenul nostru cade la toate valţurile şi nu ştie să descurce două buchi la judecătorie.

(Toţi încep a râde încet. Cavalerul bărbos se posomorăşte şi iese din salon, sub cuvânt că are să poftească o damă la contradansul viitor.)

DAMA DE PE JILŢ: Oricum să fie, te fericesc, draga mea, că ai insuflat asemene plăcute compuneri unui tânăr ca dnul X.

Eu mărturisesc, fără sfială, că aş dori foarte mult să fiu geniul inspirator al unui compozitor sau al unui poet.

CAVALERII (în cor): Cuvintele dumnitale sunt în stare să ne prefacă pe toţi în genii poetice şi muzicale.

DAMA DE LA CLAVIR: Nu ştiu, eu am fost pricina inspirării dlui X, dar ştiu că romanţa d-sale mi-a pricinuit o nespusă plăcere.

DAMA DE PE CANAPEA: De este aşa, nu fi egoistă, şi ne împărtăşeşte şi pe noi cu acea plăcere.

DAMA DE LA CLAVIR: Cum?

DAMA DE PE CANAPEA: Făcându-ne să auzim romanţa. Cânt-o numai pentru noi, ca să vedem dacă poezia e vrednică de armonia cântecului:

(Dama de lângă clavir, rugată de toţi, primeşte, în sfârşit, şi cântă următoarea romanţă cu un glas limpede şi duios:)

Ce gândeşti, o! Margărită,

Când de visuri eşti răpită

Într-al nopţii miez senin,

Când din luna zâmbitoare

Vine-o rază călătoare

De se joacă pe-al tău sân?

Nu crezi tu, o! Margărită,

C-acea rază fericită

Este gingaşul meu dor

Ce-i trimis din depărtare

Să-ţi aducă-o sărutare

De la bietul călător?

Ş-atunci, dulce Margărită!

Nu te simţi duios uimită

L-ale razei dezmierdări?

Şi, cu-o şoaptă de iubire,

Nu trimiţi a ta gândire

Să mă caute pe mări?

Mult frumoasă Margărită!

Barca mea e rătăcită

Pe al mării val turbat!

Glas de moarte-n aer trece,

Şi de-al morţii fior rece

Sufletu-mi e tulburat!

O! duioasă Margărită!

Dă-mi o lacrimă iubită