Ah, nurule, împărate a podoabelor fireşti,
Fiinţă necunoscută priceperii omeneşti,
Tu ce ţâi împărăţia într-un cuprins de obraz
Şi stăpâneşti lumea toată numai prin plac şi prin haz,
Cu duhul şi cu sâmţârea pururea într-aripat,
Dai fiinţă la fiinţa în care eşti răvărsat.
Întocmai şi mai mult încă decât fierul la magnit
Tragi pe inimi cu plăcerea şi le supui la iubit.
Frumusăţa fără tine este un chip zugrăvit,
Ce nu-nghimpă la sâmţâre, nici porneşte la-ndrăgit.
Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârşeşti,
Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfinţăşti.
Ochii ce te au pre tine cu sâmţârile grăind
Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind.
Guriţa ce să deşchide supt a tale zâmbituri
Dă graiului o dulceaţă prin care tu inimi furi.
Ah, nurule, împărate, ţâe numai mă închin,
Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.