Când întinzi a tale aripi, o, tu, cugete-nfocate,
Şi-n noianul fantaziei te înalţi cu repegiune,
Căutând frumoase teme între cele luminate
Pentru lira-mi umelită, doritoare să răsune,

Uşurel, pe munte Pincio, între pinii verzi răzbate;
De virtute şi frumˇseţe acolo-i videa minune,
Acolo zâna me trece pe cărările-ncântate,
Strălucind cu o lumină care niciodată-apune.

De la dânsa împrumută lină şi blândă lucoare,
D-unde-amorul cu virtutea şi-nţeleptul spirt derază,
Ce dau numelui aice faima cea nemuritoare.

În zadar în lume-aiure vei căta ca să se vază
Întrunite-ntr-o fiinţă toate-a cerului odoare,
Care către fapte-nalte nencetat însufletează.