Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin
A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte,
Se trezi Adam în tartar şi-n păreri c-un serafin
La judeţ cu-ai săi îl cheamă înălţă anoasa frunte.

Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin,
Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte,
Vede-un înger şi-l întreabă: Cine-i cununat de spin,
Ce pe cruce-arată lumei coasta ş-a lui tâmple crunte?

Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere,
Învăţând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat,
Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere.

Şi-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat
Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere;
Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!