Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.
Citeşte mai departeLeul şi guzganul
Cât se poate, se cuvine
Fă altuia vre un bine,
Că veni-va-ţi multe ori
D-unde n-aştepţi agiutori,
Precum vei vedea aice
Din o fabulă ce-oi zice.
Un guzgan, ce supt pământ
I s-urâsă a sta mereu
Zburdând iesă ca un tânt
Şi-ntră-n brânca unui leu
Dar acest-au arătat
Cuget chiar de împărat,
Căci în loc ca să-l sugrume
L-au lăsat să roadă-n lume.
Însă astă bună faptă
Mulţămită-i află dreaptă.
Se par lucruri necrezute
Un guzgan pe leu s-agiute!
Din a sa pădure deasă
Umblând leul ca să iasă,
În o cursă-ntinsă-ncape
Şi cercând din ea să scape
Muge, bietul, tot se urcă,
Însă-n laţi mai mult se-ncurcă,
Încât acel domnitor
Nicicum poate să-şi agiute
Dar întâi de vânător
Guzgănelul venind iute,
Pe reţeaua ce-l înoadă
Nevoindu-să să roadă,
Într-atâta-au distrămat
Pănă pe leul au scăpat.