Socola este un sat din cadrul comunei Vadul-Raşcov, raionul Șoldăneşti. Amplasat pe malul drept al Nistrului, satul se află la o distanță de 9 km de orașul Șoldănești și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni. Satul Socola este atestat documentar în 1586.
Citeşte mai departeMinciunile
Într-o sară foarte lină
În primblare am ieşit,
La Copou, lângă grădină,
Să răsuflu-aer dorit.
Când, văzut-am deodată
La stat mare o figură,
După modă îmbrăcată.
Dar, precum fac cii săraci,
Purta-n umere desaci.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au bărbat!
Mă mir d-acel venetic
Şi întreb atunci de nume.
Stahia-mi răspunde: N lume
Intrigă oameni-mi zic.
În această ţărnă bună
Straturi samăn de minciună;
De calumnie, de crezare,
Grânul meu amestec are;
Nâobosită-n lucru sânt,
Dintr-un trec la alt pământ,
Însă nicăire nu-i
Ca pe malul de Bahlui,
Pământ gras pentru minciune,
De se face de-a minune.
Ş-apoi tot aici, c-un preţ
Foarte bun, astfeli nutreţ
Să întreabă şi să cată
Ca o poamă delicată.
Pentr-acest product mănos
Orice timp e priincios;
Săcetă au umezală
Niciodată-i dau sminteală.
După-această, a sa mână
Iute samănă-n ţărână;
Un grăunte nu se pierde,
Iată tot ogoru-i verde.
O minune! Ntr-un minut
Ierburile au crescut;
Înfloresc, ş-apoi pe loc
Amu spicele se coc,
Încât toat-acea câmpie
Au produs minciuni o mie.
Cele ce cu ochii văd,
Pipăind abie le cred.
D-oameni îns-atunci o ceată,
De minciuni nouă-nsătată,
Case şi copii lăsa,
La cules se îndesa.
Mândru-i fiecare spic,
Dar denuntru nu-i nemic.
De-a gusta toţi să îmbie;
Altul pune în cutie
Trufandale înfoiete,
La ţinuturi le trimete,
Văd colo femei frumoase,
Deşi ceva minciunoase,
A culege au mare dor
Minciunele de amor.
Îngiositul în trufie,
Neavând altă meserie,
De novele, care-i plac,
Îşi culege un plin sac.
Speculanţii de pe loc
Pe la bolte marfa cară,
Ca s-o vând-în iarmaroc
Şi pin târguri de pin ţară.
Cii ce-ascultă pe la uşă
Şi veninul poartă-n guşă,
De bun nume răpitori,
Culeg intrigi dintre flori.
Când prin chipuri feliurite
Unu-ncarcă, altu-nghite,
Deodată
Se arată,
Coborându-să din ceri,
Luminosul adevăr.
Nici un văl pre el umbrea,
Fachie-n braţul său ţinea.
Abie sânta cea figură
Aruncă o căutătură,
Iute, cum au răsărit,
Farmăcul au şi pierit,
Ş-oamenii s-au minunat
Cum aşa s-au îngânat!...
Adevărule presfinte,
Auzi calda rugăminte:
Între noi etern te-aşază,
Mintea noastră luminează;
D-aici intriga să piară,
Ce pre noi vra să dezbine,
Şi poporul de prin ţară
Să se-ncreadă numa-n tine!