Décii, daca să aşăzară cu toţii la scaun, nu uită Pătru vodă datoriia sa, cu care mai nainte pre toţi îi îngrădiia, ci ca un păstor bun grijiia de oile sale céle pierite, ca să le afle. Trimisă solii săi la craiul leşescu, de-şi ceriia robii, ceia ce-i luase Tarnovschii hatmanul cu oaste cându venise la Hotin. Ci nimica nu au folositu, că nici cu o ispravă nu s-au întorsu solii săi înapoi.

Iar deacă s-au aşedzat Pătru vodă la domnie, nemica de alta nu-i era grijă, numai cu toată casa sa a petrece în ospeţe şi în dezmierdăciuni.

Aceste poveşti ce spun de Pătru vodă Rareş că au lăsat scaunul şi au pribegit preste munţi, la Ţara Ungurească şi de multe nevoi ce au petrecut acolo şi cum s-au dus acolo la Ţarigrad, mai apoi iarăşi cum au dobândit domniia la moşiia sa, la Moldova, cronicariul leşescu de acéste poveşti foarte pre scurt scrie, că poate fi că nu au ştiut di toate. Iară létopiseţul cestu moldovenescu de ajunsu şi deşchis, toate pre rându le însemnează, carile toate, daca le-am luat sama, le-am socotit a fi adevărate şi le-am tocmit careleş la locurile sale.

Cându s-au bătut Pătru vodă cu Maelat voievodul Ardealului, în Ţara Ungurească, cu ungurii, 7049 (1541)

Călcând ungurii priiteşugul ce avea cu Pătru vodă, daca s-au aşezat al doilea rând, venit-au hochim împărătescu de la sultan Suleiman la Pătru vodă, ca să margă asupra ungurilor şi să prinză pre Maelat voievodul Ardealului şi i-au trimis într-ajutor pre Cuciuc Bali bei, cu oaste turcească, aşijderea şi pre Radul vodă cu munténii. Vrându Pătru vodă ca să umple voia stăpânu-său împăratului, în anii 7049 (1541) iunie 8, s-au pornitu cu toată putérea sa, de au trecut pre Oituzu, la Ardeal, dimpreună şi Radul vodă cu munténii şi Chiuciuc bei cu turcii şi mergându cu toţi asupra lui Maelat voievodul Ardealului. Încă n-au ajunsu la Făgăraşi, acolo i-au timpinat şi Maelat, domnul Ardealului, cu oaste ungurească şi dându războiu vitejaşte dispre amândoao părţile, iulie 20, pierdu Maelat războiul şi pre însul încă l-au prinsu viu Pătru vodă şi l-au ferecat în obezi şi décii l-au trimis Pătru vodă la Suleiman împăratul turcescu. Iar Pătru vodă, prădându ţara şi arzându şi multă pradă făcându, s-au întorsu înapoi, fără de nici o sminteală.

Cându au prădat Pătru vodă a cincea oară Ţara Ungurească, 7050 (1541) septevrie în 12 dni

Dupe ce au prinsu Pătru vodă pre Maelat voievodul Ardealului şi l-au ferecat în obezi de l-au trimis la împăratul, în al doilea an de iznoavă au venit carte de la împăratul sultan Suleiman, la Pătru vodă, ca să margă să prade de iznoavă Ţara Ungurească pentru multe neîngăduinţe şi amestecături ce să aţâţa. Şi umplându Pătru vodă zisa împăratului, ca să fie deplin, alta pentru că şi el avea scârbă mare spre unguri, pentru multe nevoi ce-i făcuse, încă cându era la Ciceu, de nu-şi era volnic cu nimica, mai apoi şi priieteşugul ce avea împreună îl călcase, rădicatu-s-au cu toată putérea sa şi au trecut la Ţara Ungurească de au prădatu şi au arsu pănă la Cetatea de Baltă. Acolo au şăzut 6 zile şi multă pagubă făcându, s-au întorsu pre la Bistriţă, fără de nici o zminteală şi trecându muntele au ieşit la Câmpul Lungu şi s-au pogorât la Bae şi décii cu mare laudă s-au dus la scaunul său, la Suceava.

Cronicariul cel leşescu de această pradă ce au făcut Pătru vodă al cincilea rându la Ţara Ungurească, nimica nu scrie, că poate fi că de au mersu Pătru vodă, nici un războiu cu niminea nu au făcut, că nu au fostu niminea ca să-i stea cineva împotrivă, ci au prădatu ţara şi s-au întorsu, pentru acéia n-au însémnatu cronicariul cel leşescu. Iară létopiseţul cestu moldovenescu arată cu adevărat cum au mersu şi al cincilea rându Pătru vodă la unguri, de au prădat şi au arsu, iară războiu cu niminea nu au făcut. Pentru acéia noi n-am lăsat aicea ca să nu pomenim.

Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Ţara Ungurească, într-acéia laudă au sfârşit mănăstirea Pobrata, carea era zidită de dânsul şi o au sfinţit. Aşijderea şi mănăstirea Râşca au început. Din Dobrovăţul încă au săvârşitu, de la Căpriiana mănăstirea au lucrat, încă şi alte lucruri bune multe să află făcute de dânsul, cumu-i la mitropoliia de Roman şi la mitropoliia de Suceava şi la mănăstirea de Bistriţă şi bisérici de piiatră în Hârlău şi în Bae şi încă şi alte lucruri bune multe să află în ţară de dânsul făcute. Cu adevărat era ficior lui Ştefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc; că tot izbândiia, lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea.

Almintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că este harnic să domnească ţara.

În luna lui mai, în 15 zile, au purces Iliiaşu vodă, ficiorul lui Pătru vodă, la Ţarigrad.

Cându au murit Pătru vodă vleat 7054 (1545)

Pătru vodă fiindu bătrân de zile şi căzându în boală grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii şi s-au săvârşit septemvrie 2, vineri, la miiazănoapte şi cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Pobrată ce este făcută de dânsul, cu multă jale şi plângere, ca după un părinte al său, carile n-au fostu mai jos decât alţii, ci au lăţit hotarul ţării, că pre săcui de multe ori i-au arsu şi i-au prădat şi luundu-le cetăţile şi oraşile supt putérea sa i-au supus. Şi atâta groază le didease că la vrémea norocului celui prostu, ce era şi pribeag la dânşii şi să scăpasă de domnie şi după ce să dusése la turci, lăsându-ş doamna sa cu coconii şi avuţiia în Ciceu, necum să să bage să-i jefuiască, ce încă i-au păzit şi i-au socotit pănă la venirea sa al doilea rându. Aşijdirea şi cu léşii de multe ori s-au bătut şi Pocutiia încă le-au fostu luatu.

Mai apoi, după atâta trudă a sa, creştinéşte în ţara sa s-au săvârşit, după ce s-au umplut domniei lui cei dintăi şi acei de apoi 17 de ani.

De domniia lui Iliiaş vodă, ficiorul lui Pătru vodă Rareş, carele mai apoi s-au turcit, 7055 (1546) septevrie

Pre urma lui Pătru vodă Rareş cu dragoste rădicară boierii cu toată ţara pre Iliaşu, fiiu-său cel mai mare, la domnie, sâmbătă septevrie 3, că şi firea şi faţa îl lăuda să fie blându, milostivu şi aşăzătoriu, gândindu-să că va sămăna tătâne-său. Ci nădéjdea pre toţi i-au amăgitu, că dinafară să vedea pom înflorit, iară dinlăuntru lac împuţit. Că avându lângă sine sfétnici tineri turci, cu carii zioa petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaie curvind, din obicéele creştinéşti s-au depărtat. În védere să arăta creştinu, iară noaptea în slobozenie mahmetenească să dideasă. Şi atâta să călcasă légea creştinească, cât de-l vrea cruţa Dumnezeu mult, pre toţi îi vrea duce din lumină la întunéric. Ci Dumnezeu în zilele lui atâta certare lăsase, că şi copacii şi pomii şi viile secase de geruri mari. Şi în domniia lui, sâmbătă după Paşti, au tăiat capul lui Vartic hatmanul în târgu în Huşi şi l-au dus de l-au îngropatu în mănăstire, în Pobrata, în anii 7056 (1548) aprilie 7.

Mai apoi intre multe făr'delegi ce făciia Iliaşu vodă, umplându-l satana de învăţătura lui, au lăsatu domniia la mâna frăţine-său, lui Ştefan vodă şi a mâni-sa, în anii 7059 (1551) mai 1 şi el s-au dus la împăratul Suleiman, de au priimitu légea lui Moamethu, lepădându-să de Hristos, gândindu-să că va dobândi cinste mare de la împăratul. Ci mai apoi rău s-au înşelatu, că după ce s-au turcitu, apucându-l şi îndulcindu-l cu bine, l-au pus paşă la Dârstor, nume puindu-i Mahmet. Nici într-acea boierie ce-i dedeasă împăratul, n-au trăit multă vréme şi îndelungată, ce după doi ani, îmbucându-l mulţi din nepriietenii lui cu multe cuvinte réle cătră împăratul, au căzut la închisoare, că au trimis împăratul de l-au legat şi i-au luat toată avuţiia. Şi décii l-au trimis peste mare la Brusa, de l-au închis. Mai apoi de inimă rea, peste scurtă vréme au murit şi rău ş-au dat sufletul său în mâinile diiavolului, în légea turcească. Acest Iliaş vodă au domnit la Moldova 4 ani şi 8 luni şi décii s-au turcit, cum am scris mai sus.

De domniia lui Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, fratele lui Iliiaşu vodă, 7059 (1551) iunie 15 zile

După ce au părăsit Iliaşu vodă şi ţara şi légea, iară boierii şi lăcuitorii ţării să sfătuiră şi puseră domnu pre Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, în anii 7059 (1551) iunie 15, gândindu-să că de n-au simănatu lui Pătru vodă cel dintăi, doară va face datoriia şi obicéiul părinţilor acesta. De care lucru şi el s-au apucatu cu osârdie şi spre toţi blându şi milostivu şi nevoitor spre lucruri bune, biséricilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăţine-său. Şi ca să nu să vază ceva că este răsărit de la pravoslavie, toţi eriticii din ţara sa vrea, au să-l întoarcă, să fie la o lége, au să iasă din ţară. Pre arméni, pre unii din bună voie, cu făgăduinţe umplându-i, pre alţii cu sila i-au botezatu şi i-au întorsu spre pravoslavie, mulţi din ţară au ieşitu la turci şi la léşi şi printr-alte ţări, vrându să-şi ţie légea sa. Cu aceasta vrându Ştefan vodă să astupe faptele frăţine-său, de lucruri ce făciia, cu nevoinţă siliia. Iară ce cerea pravoslaviia şi légea creştinească nu ţinea, că mai apoi nu numai lăcomiia şi asupreală făciia, ce şi curvie nespusă era într-însul, nu răbda de muieri cu bărbaţi, nu era fecioarile nebatjocurite, nu jupânésile boierilor săi neasuprite. Mai apoi, de-i vrea fi a domni multu, nu vrea putea fi să nu urmeaze frăţine-său.

De moartea lui Ştefan vodă, ficiorul lui Pătru vodă, fratele lui Iliaş vodă, care au pierit la Ţuţora, v leato 7060 (1552) septevrie

Petrecându acéste nevoi réle boierii şi lăcuitorii ţării dispre domnu său, Ştefan vodă, n-au mai putut suferi fărădelegile şi răotăţile lui, ce întăi s-au sfătuit cu taină ce vor face, ca să să poată curăţi de dânsul. Şi sfătuindu-să, aciiaşi aflară sfat ca să ajungă degrabu la boierii cei pribégi, carii era în Ţara Leşască ieşiţi de multe nevoi. Décii, daca au avut ştire şi răspunsu de la dânşii, cum ei vor veni fără zăbavă, noaptea cu toţii s-au rădicat la podul de la Ţuţora şi au tăiatu aţile cortului asupra lui Ştefan vodă şi cu multe rane pătrunzându-l, au muritu, după ce au domnit doi ani şi patru luni.

Certare şi învăţătură

Mulţi vor să zică cum au fostu boierii şi capetile ficléni, de au omorât pre cel mai mare, că pre cel mare Dumnezeu l-au lăsat şi judeţul său cel cerescu pre pământu i-au datu, cum iubéşte să vază judecătoriu blându în ceriu, aşa să să arate blându şi el pre pământu acelora ai săi şi cum nu sufere Dumnezeu strâmbătatea, aşa şi el să nu facă altuia. Carele poate să fie om ca acela, să-şi vază muierea sa silită şi batjocurită şi să sufere, carile nu va suspina văzându ficioara sa din sânul său, ce o au cruţat-o, să o ia şi să-şi râză de dânsa, carile mai apoi slujitoriu şi boierinu va priimi să-i ia făméia spre pofta sa cea nestâmpărată şi nu-i va gândi rău ? Ci vom putea da vină aceluia ce nu va putea suferi amarul inimii sale, că nu el, ce Dumnezeu îi semeţéşte pre unii ca aceia, umblători şi cercetători de păcate ca acéla, ci nu ei de la sine, ci Dumnezeu i-au trimis sfârşenie, ca să nu să mai adaogă păcatul. Că cei buni vedem că s-au săvârşitu bine şi lăudat, iară cei răi rău s-au săvârşitu. (După cuvântul prorocului la Psalom 33, zicându: „Moartea păcătoşilor este cumplită".)

Domniia lui Joldea vodă, carile au domnit 3 zile, vă leatul 7060 (1551) septevrie

Daca uciseră boierii pre Ştefăniţă vodă la Ţuţora, cu toţii s-au sfătuitu şi au rădicatu domnu pre Joldea şi i-au datu pre Roxanda să-i fie doamnă fata lui Pătru vodă, sora lui Ştefăniţă vodă. Şi deciia au purces Joldea vodă pre Jijiia în sus, să meargă la Suceava, să facă nuntă şi au mersu pănă la Şipote, neştiindu nimica de venirea altui domnu. Înţelegându acesta boierii carii fiindu pribégi în Ţara Leşască ce s-au lucrat la Moldova, degrabu s-au adunatu cu toţii de au sfătuit în pripă şi au aflat cum au vréme prin-demână să-şi margă la moşii. Şi îndată au căzut după Sinévschii voievodul rusescu şi hatmanul coruniei, ca să le dea ajutoriu, să vie în ţară. Ce voievodul înţelegându-ş cu craiul, nimica nu au zăbovit, ci au strânsu oastea degrabă şi au purces spre ţară. Ci sfătuindu-să boierii pribégi carii era acolo, ca să nu vie fără cap, au rădicat domnu pre Petrea stolnicul, în Terebulea şi i-au pus nume Alexandru vodă, pe carile l-au poreclit Lăpuşneanul şi l-au ales pribégii dintru sine. Şi au intratu în ţară cu oaste leşască, pre cuvântul boierilor celor de ţară, ce trimisése mai denainte vréme la pribégii în Ţara Leşască, că să vie fără zăbavă cu cap, că ei vor sili să să curăţească de Ştefan vodă, cum s-au şi tâmplatu. Că gătindu-să pribégii cu oaste leşască, să intre în ţară, boierii cei de ţară aflară vréme să să curăţască de Ştefan vodă şi tăindu-i aţele cortului la Ţuţora, l-au omorât, cum s-au pomenit mai sus.

Décii n-au aşteptat pre cuvântul ce trimisése la pribégi, ca să vie cu cap, ci îndată au rădicatu la domnie pre Joldea, cum s-au zis mai sus, şi au mersu pănă la Şipote pre Jijiia.

Într-acéia vréme intrându şi pribégii cu Alixandru vodă în ţară şi de sârgu oblicindu că ţara au rădicat cap pre Joldea la domnie, carile mergea spre Suceava să facă nuntă cu Roxanda, de sârgu au trimis Alexandru vodă pre Moţoc vornicul cu o samă de oaste înainte, ca să prinză pre Joldea vodă. Şi prinzându-i calea la Şipote, neavându el nici o ştire de nicăirea, l-au împresurat oastea cea leşască şi l-au prinsu viu. Pre carele mai apoi, daca au sosit Alexandru vodă, l-au însemnat la nas şi l-au dat la călugărie.

De domniia lui Alexandru vodă Lăpuşneanul, cându s-au aşezat în scaun la Suceava, vă leato 7060 (1552)

Deaca veni Alixandru vodă Lăpuşneanul în ţară şi însemnă pre Joldea la nas şi-l déde la călugărie, décii luo pre Roxanda, fata lui Pătru vodă, să-i fie doamnă iui, care era mai nainte să o ia Joldea. Şi cu dragoste îl priimiră boierii şi mergându pre la Hârlău, au tras la Suceava şi au şăzut în scaun. Décii s-au cununat cu Roxanda şi au făcut nuntă.

Într-acelaş an fu omor mare şi iarnă grea. Décii daca să aşeză Alixandru vodă la domnie, nu grijiia de alta, numai de pace în toate părţile şi aşezarea ţării. Iară cu doamna sa, Roxanda, au avut doi ficiori, pe Bogdan şi pre Pătru.

De mănăstirea Slatina şi de Pângăraţi

Mai apoi, domnind Alixandru vodă ţara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială şi osârdie şi o au sfinţit-o Grigorie mitropolitul şi la sfinţenie zic să fie fost preoţi cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) şi o au sfinţit-o octovrie 14. Mai apoi şi Pângăraţul au făcut, mai mult de frică, decât de bună voie, că de multe ori arătându-i-să în vis sfântul mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca să-i facă bisérică pre acel loc, s-au apucat cu toată osârdiia şi o au făcut.

Acéste poveşti ce suntu scrise mai sus, carile spun de Iliaşu vodă şi de Ştefăniţă vodă şi de Joldea vodă şi de Alixandru vodă, cronicariul cel leşescu tinde povéstea mai deşchis, iară nu aduce aminte de toate sémnile pre rându câte s-au făcut. Iar létopiseţul moldovenescu măcară că este scris pre scurt, însă arată toate sémnile pre rându, carile toate le-am tocmit prin povéste, careleş la locurile sale.

Cându s-au aşezat la scaun Ştefan craiul ungurescu, ficiorul lui Ianoşu craiul

Iară în al patrulea an a domniei lui Alexandru vodă, trimis-au împăratul Suleimanu hochim la Alixandru vodă şi la Pătru vodă domnul muntenesc, ca să margă cu oaste în Ţara Ungurească, dupe pohta lor, să le puie craiu pre Ştefan, ficiorul lui Ianoş craiului, la scaunul cel de moşie al tătâne-său.

Umplând voia domnii şi zisa mai marelui său, dusu-l-au şi l-au aşezat la domnie, sau cumu-i zic ei, la crăie. Şi décii să plecară ungurii a da bir turcului. Iară domnii să întoarseră cu toată oastea lor, cineşi la locul său, aducându mult jaf şi dobândă de la unguri.

Pre acéia vréme fost-au iarnă grea, mare şi friguroasă, de au înghieţat dobitoace şi heri pin păduri.

Vă leato 7066 (1558) ghenarie 1, pristăvitu-s-au Macarie episcopul de Roman, ziditoriul şi începătoriul mănăstirii Rişcăi, carile au fost la scaunul Romanului 27 de ani şi cu cinste l-au îngropat la mănăstirea sa, la Râşca. Pre locul lui fu sfinţit Anastasie, om destoinic a umplea slujba păstoriei sale, carile 14 ani au fostu episcop, mai apoi şi la mitropolie au ajunsu.

De domniia lui Dispot vodă ereticul vă leatul 7069 (1560) noiemvrie 18