Fabulă

O vulpe veche, din cele isteţe,
Ce-nghiţea iepuri, găini şi reţe
Umblând noaptea la vânat,
Încăpu în o capcană,
Dar ghibace şi vicleană
Din cea cursă au scăpat,
După ce ea în secret
Ş-au lăsat de amanet
O bună parte din coadă.
Dar, deşi cu necomplect,
Ideat-au un proiect
De-a-ntroduce drept moadă
Într-a vulpelor popor
Acest port mult mai uşor.
Întrunite-n capitală
În o serie formală,
Vulpele să adunasă.
După ce să săturasă
Să dizbată-n parlament
Despre oi amandament,
Vulpea cu nările-n sus
În ist mod planul ş-au spus:
Pănă când vulpea va căra
Coada ce-i povoara sa?
Să măture toate cele
Stercuri din drum şi pavele?
Omul nu mai poartă coadă,
Să-i urmăm în astă moadă,
S-o tăiem, o propun eu,
Cine-m dă azi votul său?
Dar o vulpe din congres,
Ce ţintirea au înţăles,
Ca proiectul să-ţi dispic,
Zisu-i-au, cumătră dragă,
En întoarnă-te un pic,
Ş-adunarea-ndată întreagă
Da-ţi-va a ei răspuns!
Atunci şuier, vuiet mare
Răsună în adunare:
Vulpea, deşi dimplomată,
S-au văzut mult ruşinată.
Ş-a ei tâmplare la toţi au vederat
Că cela ce cu vro zmintă să ştie
Ş-altul asămene lui vra să fie,
Spre n-a fi singur cu deget arătat.