(Clipe trăite)

Clopotniţa înaltă domneşte-mprejurimea
Tihnitei mănăstiri,
Şi plopii de la Nistru privesc în adâncimea
Măreţei oglindiri.
Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea,
Înalt şi somnoros...
Răcoarea ne cuprinde, şi toată mănăstirea
Ne pare-un rai frumos.
Ne hodinim. Dar somnul nu poate să mă fure
Şi mă mai duc prin vii.
Se coace poama. Cântec răsună prin pădure,
Şi ziua-i la chindii.
Mă-ntorc. Aproape-i slujba şi fraţii se adună
De prin chilii ieşind.
Chemarea îşi îndeamnă a clopotului strună...
Lumini în hram s-aprind.
Mă duc pe la egumen. La slujbă se găteşte
După un somn uşor...
Dar bucurie mare că ştiu moldoveneşte: —
Bătrânu-i vorbitor.
Frumos moşneag bătrânul. Ştiut-a şi pe tata
Şi pe bunelul meu.
Biblioteca? Veche-i. (El totdeauna-i gata
Cu ajutorul său.)
Destul îi de bogată... A fost şi mai avută,
Dar cărţi s-au mai furat;
I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă,
Dar şters de-un învăţat.
Era nerânduială. Acuma-i mai cuminte
Monahul pus la cărţi.
Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte
Din amândouă părţi.
Grăbim la slujbă. Mare-i biserica de vară,
Frumoase zugrăveli.
Urmează proslăvirea cântărilor de seară
În cin şi rânduieli.
În două străni frăţimea călugărilor cântă,
Şi ruşi şi moldoveni.
Şi parcă-i nesfârşită caftisma slujbei sfântă,
Cântată-n două străni.
La uşă se îndeasă tot lume ţărănească,
Tot babe şi femei.
Şi nu-s prea de departe: din partea părintească
Opaci şi Plopi-Ştiubei.
Dar vine şi sfârşitul. Se grămădesc la masă
Şi oaspeţii veniţi.
Un negustor de-aproape, bolnava preoteasă,
Vreo câţiva poftiţi.
Afară amurgit-a, ferestrele-s deschise,
Un dulce ţârâit.
Ceasornic de perete şi două chipuri, scrise,
De-un frate iscusit:
Din umbră blând priveşte al mănăstirii stareţ,
Cinstitul Theofan,
Ş-Andronic cuviosul, un cronicar vorbareţ,
Şi bunul moldovean.
Blagosloveşte masa părintele egumen;
Cu toţii îşi fac cruce.
La masă — peşte, vin din pivniţe se-aduce.
E postul Adormirii.

(Mărăşeşti, 1917)