Frumos mai serbează moldoveanul nostru sărbătorile sfântului Crăciun! Cu vreo două săptămâni înaintea sărbătorilor, prinde a se simte de-acuma în aer suflarea înveselitoare a sărbătorilor. Toţi oamenii din sat prind a se găti pentru întâlnirea cuviincioasă şi creştinească a Crăciunului.

Bărbaţii, neavând în vreme de iarnă prea mult de lucru, mai umblă pe afară, se mai duc prin ocoluri şi prin poieţi de mai văd vitele, mai dreg acoperământul de şindilă sau de papură al casei.

Femeile mai porăduiesc prin casă, o muruie, o dau cu var, trag brâie frumoase pe dinafară şi pe dinlăuntru. Chiar bătrânii, care de obicei numai şed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri şi povestesc fel de fel de întâmplări din viaţa lor bătrânească — şi ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului şi caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creştineşte, iar moşnegii nu fac nimic.

Şi în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu şi vor veni acuşi sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun şi toţi sătenii, ţăranii muncitori, se vor pune pe chef şi veselie. Bucuria asta este scrisă pe toate feţele. Dar, se înţelege, că de sărbători cea mai mare bucurie o simte tinerimea şi băieţăraia satului.

Şi cea mai însemnată pricină a bucuriei tineretului sătean sunt colindele, care în mintea băieţilor şi a flăcăilor sunt nedespărţite de Crăciun.

Cu vreo lună sau chiar şi mai mult, flăcăii învaţă colindele unul de la altul, ascunşi undeva într-un stog de fân sau paie în harman,

— învaţă şi cuvintele şi versul cu toată osârdia şi sârguinţa, care o pot pune în acest lucru, ca de Crăciun să nu se deie de sminteală şi să le cânte toate frumos şi cumsecade. Şi, cu cât mai multe colinde ştie un flăcău, cu atât mai bine şi cu atât mai mare trecere are el la oameni, care îl cinstesc binişor.

Şi mai întotdeauna flăcăii şi băieţii se gătesc aşa de bine, că de Ignat, când se taie porcii de Crăciun, ştiu foarte multe colinde minunat de frumoase şi pot să le zică vreo trei, patru deodată, ca într-un glas. Dar iată că vine Crăciunul cu toate rânduielile lui bisericeşti, după care se încep veseliile sărbătoreşti. Ţăranii, bucuroşi şi împodobiţi toţi cu cojoace şi mintine nouă, cu ciubotele unse cu dohot sau cu untură de gâscă şi cu părul lucitor, de dimineaţă se hiritisesc unul pe altul, urează la mulţi ani, mănâncă bucate bune şi beau vin. Iar când prinde a scăpăta soarele înspre asfinţit şi când prinde câte oleacă a se lăsa amurgitul, pornesc băieţii cu nişte prăjini lungi prin sat şi degrabă, în liniştea văzduhului de iarnă, glasuri subţiri, cântătoare încep a se ridica la ceruri, glasurile colindătorilor. Mulţi vin cu clopote şi, colindând pe la ferestrele oamenilor, dau dintr-însele.

După băieţi, mai târziu, vin şi flăcăi cu colinda. Băieţii primesc pentru colindă colaci, covrigi şi parale mărunţele, iar pe flăcăi, gospodarul îi cinsteşte şi le dă bani mai mulţişori. În unele sate este obiceiul de umblat de cu zi cu steaua prin împrejurimi din sat, dar colinda fără stea este mult mai obişnuită şi mai în duhul norodului, pe când cei ce umblă cu steaua cântă mai cu seamă cântece bisericeşti sau în duhul bisericii.

Am spus pân-acuma toate obiceiurile care se petrec de cei ce umblă cu colinda. Acum este de trebuinţă de ştiut ce sunt colindele în înţelesul cel mai strâns al cuvântului. Pentru ca s-o înţelegem asta, este destul să aducem aici vreo câteva colinde din cele mai vestite în popor. Iată trei colinde, care arată, mai înainte de toate, că colinda, îndeobşte, este ceva foarte frumos, ca şi toate lucrurile minţii moldoveanului nostru basarabean.

I

Ale cui curţi aceste înalte,
Domn, Domn!
De-s cu cerul asemănate --
Domn, Domn din cer!
De sub nouri merg cu tunuri,
Pe sub stele cu zăbrele,
Pe pereţi, porumburi verzi,
La icoane mintă floare,
Pe podele turturele,
La uşori mărunchi de flori,
La portiţă hulubiţă,
Dar în mijlocul curţilor
Şed mesele întinse,
Scaune cu jilţuri puse,
Făclii de ceară aprinse.
Dar la mese cine şade?
Şade Crăciun cel bătrân
Şi cu frate-său Ajun
Şi cinstesc, şi măresc,
De-amar greu să jeluiesc,
Palmele şi coatele
De juncani, tineri juguiţi,
Pe fii dăruiţi.
Jos, mai jos, la cap de masă,
Şade doamna Crăciuneasă
Şi cu sora Ajuneasă
Şi cinstesc, şi măresc.
Cură apa la Iordanu,
De merg sfinţii de se spală
Şi se-nchină la icoane.
Dar stai, Doamne, să te-ntreb
Când îi capul veacului,
Sfârşitul pământului?
Când va bate fiu pe tată,
Fiică-sa pe maică-sa,
Atuncea-i capul veacului,
Sfârşitul pământului.

II

Bucură-te, sfântă cruce!
Bucură-te, armă sfântă,
Bucură-te,
— lumea-ţi cântă
Şi-ţi cântă glasul cu jale,
Pentru ale lui Adam greşale!
Iar Adam, când a greşit,
Domnul din rai l-a lipsit.
Raiule, grădină dulce,
Nu mă îndur a mă mai duce,
De hodina ta cea dulce,
De dulceaţa pomilor,
De mirozna florilor,
De scursurile apelor,
De sunetul frunzelor,
De -ocăitul broaştelor,
De şuierul şerpilor!
Câte flori sunt pe pământ,
Toate merg la jurământ,
Numai lemnul Domnului
Şi cu spicul grâului
Stau la poarta raiului.
Cercetează florile,
Unde li-s miroznele.

III

Trei crai de la răsărit
Mândră horă s-a ivit,
Noi cu steaua ne-am pornit.
Iuda pe Hristos l-a prins,
Şi l-a prins şi l-a legat,
Sus pe cruce l-a suit,
Ş-acolo l-a răstignit.
Mâinile i-a ţintuit,
Unghiile i-a străstuit,
Picioarele i-a pironit,
La Golgota că l-a dus,
La Golgota iudească.
Nourii s-au tulburat,
Soarele s-a-ntunecat,
Pietrele s-au despicat.

După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la

mulţi ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfârşească cu următoarele cuvinte:

— „Bună vremea ş-o colindă, ş-o bucată de plăcintă". Din colindele aduse mai sus se vede că ele sunt un amestec de povestiri luate din cărţile bisericeşti cu chipurile făcute de mintea ţăranului moldovean sau, mai bine zis, strecurarea povestirilor din viaţa lui Hristos prin înţelegerile şi, îndeobşte, prin viaţa sufletească a moldoveanului basarabean.

Colinda cea dintâi ne arată nouă că în înţelegerea moldoveanului sărbătorile de Ajun şi de Crăciun sunt înfăţişate în chipuri de oameni, ei sunt domni, cuconi mari şi au doamne: pe doamna Ajuneasă şi pe doamna Crăciuneasă.

Casa lor este împodobită cu flori şi cu fel de fel de ierbi verzi şi frumoase. Zugrăvirea curţilor lui Crăciun şi ale lui Ajun se povesteşte cu desăvârşire cu acea înţelegere despre casele boierilor mari, care se află în mintea plugarului moldovean (casa-i împodobită cu flori şi cu ierburi).

În colinda asta găsim foarte puţine lucruri luate din cărţile bisericeşti; aproape toate sunt făcute de însuşi norodul nostru. Celelalte două sunt tocmai povestiri din Evanghelie, bineînţeles, schimbate. Şi toate colindele moldoveneşti sunt de felul celor aduse mai înainte, deosebindu-se numai în frumuseţea cuvintelor şi a versului, care, îndeobşte, sunt foarte frumoase şi plăcute la toate. De aceea, colindele şi alcătuiesc cea mai de căpetenie petrecere de Crăciun a moldoveanului, care este iubitor de frumuseţe şi de cântare frumoasă.