Dinspre apus,

Pân' când juncanii au stătut

Şi potcoavele au pierdut.

A stătut toata oastea în mirare,

Unii zic că este urmă de zână,

Să-i fie împăratului cunună.

Aşa se mai chibzuiesc

Şi se găsesc alţi vânători,

Mai cunoscători

Şi zic că este umbră de căprioară,

Să-i fie împăratului soţioară.

Dar nunul cel mare

Cu grija-n spinare,

Călare pe-un cal,

Ca un Docipal,

Se ridică-n scări,

Se îmflă în nări

Şi face ochii roată

Peste oştirea toată,

Şi când încoace priveşte,

Aici zăreşte

O floricică frumoasă

Şi drăgăstoasă,

Şi văzând că nu-nfloreşte,

Nici nu rodeşte,

Nici locul nu-i prieşte

Şi mai mult se fereşte,

Ne-a trimis pe noi şase jerpani,

Călări pe patru juncani

Cu coamele-ncâlcite,

Cu frâurile zugrăvite,

Cu unghiile custurite

Şi cu cozile-mpletite,

Ca cu toţii să pornim

Şi la curţile dumneavoastră să venim,

Ca floricica s-o luăm

Şi la împarat s-o dăm.

Pornim

Şi venim