— Voi — adause vodă cătră ceilalţi patru — rădicaţi patul şi duceţi-mă la Dreptate.

Ştefan se părea transfigurat. Ochii săi, stinşi cu câteva minute înainte, străluceau acum cu o văpaie teribilă. Vocea-i luă un timbru limpede şi pătrunzător. Mişcările-i erau energice.

Iată în ce mod neaşteptata apariţiune a „mortului“ înspăimântă poporul adunat pe Câmpul Dreptăţii.

Curtenii au dus şi au aşezat patul pe terasă, în apropiarea mitropolitului.

Ştefan rădică capul de pe perină, se răzimă cu o mână pe umărul unuia dintre curteni, privi liniştit impregiur şi zise cu un glas sumbru:

Ieremia Hudici! Filip Dajbogă! Gavrilă Bucium!!.. Tei boieri, palizi de groază, ieşiră din şirurile celorlalţi, oprindu-se la o distanţă.

—Apropiaţi-vă!

Boierii au înaintat şi s-au aruncat în genunchi:

— Iertare! Iertare, stăpâne!

— Aşezaţi caprele voastre şi ţineţi securile gata, zise Ştefan cătră călăi.

O tăcere-de mormânt domnea pe toată întinderea câmpului, fără să se auză o singură răsuflare din atitea mii de piepturi.

— Tu, Hudici, ai pierdut steagul în bătălia de la Cosmin. Aşa este?

— Aşa, stăpâne...

— Capul pe capră!

Hadici s-a rădicat şi redobândi dodată tot sângele rece at unui om deprins a vedea moartea în faţă.

— Tu, Dajbogă, scriai cărţi viclene cătră Tepeluş-vodă poftindu-l să năvălească în Moldova asupra domniei-mele. îţi aduci aminte?...

— Vai, măria-ta!...

— Capul pe capră!

Mitropolitul Teoctist s-a apropiat de cei doi vinovaţi, cari s-au confesat şi s-au împărtăşit.

— Dumnezeu să-i ierte! zise Ştefan cel Mare, şi să mă ierte şi pe mine... adause el cu o voce mai slabă

— Peste o clipă capul lui Hudici şi capul lui Dajbogă, lovite de securile călăilor, au căzut de pe cele două capre, rostogolindu-se la picioarele spectatorilor.

— Tu, Buciume... Pentru tine a lipsit a treia capră. Te iert!

Boierul, care aştepta să primească cu bărbăţie, ca şi ceilalţi doi, lovitura călăului, a leşinat de emoţiime, auzind: „te iert“.

Ştefan se întoarse atunci cătră popor şi zise, apăsând asapra fiecărui cuvânt:

— N-am venit aici ca să vă împiedec de a vă alege domn pe cine vă place. Alegerea este, slobodă, de tot slobodă. Fiind însă că din mila cerească mai am câteva ceasuri de viaţă, am voit să-mi împlinesc cea din urmă datorie, pedepsind pe doi trădători. Acuma doresc, să vă puneţi îndatâ un alt stăpân în tocul meu. Pe cine voiţi?

Toţi, toţi fără excepţiune, au strigat; „Să trăiască Bogdan-vodă!“

Ştefan cel Mare-a poruncit, curtenilor să-l ducă înapoi la palat.Peste câteva ore el a murit. Un veneţian, care fusese martor la apariţiunea „mortului“ pe Câmpul Dreptăţii, zice cu această ocaziune despre Ştefan-vodă: „cosi come in vita et sanità, ita in morte mostrò esser et terribile et prudente“(După cum în timpul vieţii fusese se arătă teribil şi prevăzător în momentul morţii.)

Dindată după plecarea bătrânului principe, trimblţele şi buciumii începură a suna din dosul cortului de pe terasă.

Bogdan vodă ieşi dinântru şi sări pe calul ce-l aştepta la uşă.

Câmpul se cutremură de gemetul urărilor, căci... erau greu numai de a începe.

Vodă se închină în toate părţile şi dete semnalul tăcerii.

Norodul amuţi.

—Vă mulţumesc, fraţilor! Vă mulţumesc! şi, ca dovadă că vă iubesc ca un adevărat părinte, iert şi miluiesc pe toţi greşiţii şi duşmanii mei de până astăzi.

Urările deveniră frenetice.

Vel-armaşul Fliondur se apropie de vodă:

— Măria-ta, porunceşti a da drumul celor închişi astă-noapte?

ţi-am poruncit eu? de unde luat-ai una ca asta?

— Spuseşi... iartă-mă, stăpâne... spuseşi că miluieşti pe toţi duşmanii...

Ochii lui Bogdan se încruntară.