Boierii se puneau la benchetuit şi-i trăgeau o veselie mai homerică decât cele din Iliada, boierii cei tineri cu arnăuţii dau din puşte, cucoanele cântau un viers frumos cu ahturi nesfârşite şi cu ochii înecaţi în amor, slugile huiau şi se băteau în capete, surugiii se îmbătau; porneala era un zgomot şi o amestecare nespusă.

La întoarcere, popasurile se îndeseau, închinarea paharelor era un act serios şi beţia — o faptă măreaţă.

Generaţia noastră îi posomorâtă, lumea era zgomotoasă şi cerul neguros, când ne-am născut... O zi îi ca şi alta; nici una nu se aşteaptă cu nerăbdare, nici una nu trece cu mulţumire deosebită; ar veni sau nu, tot atâta ne-ar fi.

Bucuriile şi necazurile oamenilor trecuţi nu le înţelegem; Anul Nou sau anul trecut, zi-ntâi mai sau altă zi, tot acelaşi urât ne aduce, tot acelaşi sacalâc ne lasă; petrecerea noastră nu-i Veselia, caii, vinul, ţiganii, femeile şi huietul, petrecerea noastră e gândul posomorât; balurile, care ţin loc de adunările cele vechi, seamănă pe lângă ele o îngropare. Dacă culegem câte o floare, dacă vrem câteodată să iubim, facem... o experienţă... o studie a inimii...! Sunt douăzeci de ani de când n-am mai văzut o zi-întâi mai cumsecade... Şi nici voi mai vedea. De-abia se simte în ziua aceea o mişcare moale; sărbătorile au zburat. Societatea educată a Moldovei seamănă a fi o colonie engleză într-o ţară a căreia nici limbă, nici obiceiuri, nici costume nu ar cunoaşte; străinătatea se oploşeşte între noi; doi oameni se măsoară astăzi de două ori din cap până în picioare până a nu rosti un cuvânt. Cu cât câştigăm în propăşiri, cu atâta pierdem în relaţiile private.