Traducere de Constantin Stamati

Tinereţe ce-ai trecut,
De ce nu pot să te uit?
Căci dorul tău este chin,
Ca după miere venin.
Tânjesc şi sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna,
La a mea bătrâneţe, când sufletul tânjeşte;
El în zadar doreşte, doreşte totdeauna,
Iar vârsta tinereţii trece, se vestejeşte.
De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă,
Etern iar nu se poate,
Şi de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă,
Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate.
Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire?
Şi ce este viaţa? Când judec cu răceală
Şi mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire
Sau o glumă de şagă, ce pe toţi ne înşeală.