Un tînăr plin de fumuri se întorcea de la şcolile cele mari, de unde unii, vorba ceea: boi merg şi vaci se întorc.

În drumul său spre căminul părintesc, se opreşte într-un sat şi trage la un birt sărăcuţ, ca de obicei în părţile noastre.

Bărbatul fiind dus la lucru, nana Fira avea să îngrijească de toate cîte se ţin de o casă ţărănească întreagă, vorba crişanului, şi pe deasupra să poarte de grijă şi de oaspeţi.

Studentul, colea, începe să ceară cîte în lună şi în soare; cugeţi că nu se află în birt la „Nana Fira din Tătăreşti”, ci te miri în care cetate, unde la o seamă de oameni în birt le stă steagul şi aleargă ca prisnelul - parcă strechea îi apucă - îndată ce se arată o faţă streină. La nana Fira, dimpotrivă, birtul pentru ea e numai a şeptea roată la car. Studentul a fost din cale-afară nemulţămit.

— Şi de unde atîta mojicie ? zice el mîhnit pînă dincolo; ştii dumneata că eu sunt un om ce m-am adăpat la izvorul ştiinţei, în două, înţelegi, în două din cele mai mari şcoli ale lumii, şi sunt dobă de carte? Un om ca mine nu poate fi mulţămit iac-aşa, numai cu a şeptea zamă de chisăliţă.

— A fi! răspunde nana Fira, iau învăţătură de la un blăstămat de viţel al nostru. Pînă mai amuş vro două-trei luni sugea la mamă-sa numai, şi puteai să răzbeşti cu el. De atunci am dat a-l apleca la două vaci. Acum să-l vezi, n-ai crede. S-a făcut, mă rog, un juncateu lehamite de mare, şi mîne-poimîne o să iese din el un bou de n-o să-l încapă uşa curţii.

Studentul a rămas ca trăsnit şi ba să-ţi mai poată îndruga o singură vorbă.