Pe marginea unui lac, pe ramura unei sălcii pletoase, o vrăbiuţă îşi ciugulea penele. Pe lac un cocostîrc trecea maiestos ciugulind alene cîte un peştişor sau mormoloc. Văzînd vrăbiuţa numai ce‒ i zise cu îngîmfare:

‒ Vai tu, pe cît eşti de mică şi pricăjită pe atîta eşti şi de proastă!

‒ De ce zici aşa? îl întreabă cu sfială vrăbiuţa.

‒ Stai pe creangă, ca proasta, şi-ţi ciuguleşti penele pe cînd aici în apă este o mulţime de hrană. Iaca, peştişori, răcuşori, mormoloci, ceva scoici şi altele... Dar de... cum să vii aici să ai parte din toate astea cînd tu nu eşti în stare...

‒ Fiecare cu ce poate, răspunse modesta vrăbiuţă. Eu nu pot să intru în apă aşa cum nici tu nu poţi să stai pe crenguţa asta.

‒ Nu vorbi în van! Cum poţi spune tu o aşa jignire? Ia să vezi! Şi unde îşi luă zborul şi se aşeză pe crenguţa de lîngă vrăbiuţă, care, sub greutatea cocostîrcului se frînse, iar acesta căzu şi se lovi de pămînt îşi frînse o aripă şi un picior, şi unde se porni pe ţipete de durere. O vulpe, care era pe aproape, auzi văicărelele cocostîrcului şi veni iute ştiind că-i rost de masă îmbelşugată.

Morala:

Nu‒ i destul să fii mare şi fălos,

Dacă nu eşti înţelept şi mintos.

(fabulă în proză)