Bilicenii Noi este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile lipovanca, Bilicenii Noi, Mîndreștii Noi. Localitatea se află la 15 km de oraşul Sîngerei şi la 109 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 773 de oameni. Satul Bilicenii Noi a fost atestat documentar în anul 1925.
Citeşte mai departeO călărire în zori
A nopţii gigantică umbră uşoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.
Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;
Răspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar rîul suspină de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
Fantastic purpur;
Şi pasărea cîntă suspine-imitîndă
Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plînsu-i de dor.
Pe cîmp se văd două fiinţe uşoare
Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subţire voal;
Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor,
O dalbă fecioară adoarme pe sînul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cîntul duios;
Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire
Se mlădie-n vînt,
Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturînd.
I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate
În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei faţă
Plutesc sărutări.
Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cîntări:
„Ah! ascultă, mîndruliţă,
Drăguliţă,
Şoapta-mi blîndă de amor,
Să-ţi cînt dulce, dulce tainic,
Cîntul jalnic
Ce-ţi cîntam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi floare,
Aş zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;
De-ai fi noapte, -aş fi lumină,
Blîndă, lină,
Te-aş cuprinde c-un suspin
Şi în nunta de iubire,
În unire,
Naşte-am zorii de rubin;
De-aş fi, mîndra, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ţi-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“
Ca Eol, ce zboară prin valurî şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor;
Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
La sînu-i de crin,
Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.
Iar Eco îşi rîde de blîndele plîngeri,
De junii amanţi,
Şi rîul repetă ca cîntul de îngeri
În repede danţ:
„De-aş fi, mîndră, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ti-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“


